E clar, lumea m-a durut mereu ca o rană internă, ca un organ care pulsează neîncetat întrebări toxice, care cere adesea nutrienți pe care nu-i pot oferi. De aceea am simțit dintotdeauna că ceea ce vorbește din mine are o viață proprie, exterioară, că lumea în care pășesc e doar o schiță a persoanei care sunt, o unică fațetă a ceea ce simt…
Fiecare trăiește închis în propriul paradis cu oglinzi acoperite. Vrei să-l cunoști pe al meu?
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri.
Texte Recomandate
