poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4137 .



Michael Crichton și sfera puterii absolute
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Petre_Andrei ]

2007-09-15  |     | 



Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Unul dintre romanele cele mai bune ale lui Michael Crichton este “Sfera”, transformat și în film, de regizorul Barry Levinson. Cartea se concentrează asupra contactului dintre o inteligență aparent extraterestră și o echipă de cercetători. Crichton realizează cu acest prilej un portet complex al omului modern, reușind să contureze angoasele și dorințele ascunse ale ființei umane. Fără să evite subiectele tabu, Crichton atacă brutal clișeele, reușind să ofere o nouă interpretare, mai actuală, mizând pe forță și pe o acțiune antrenantă, care scoate în evidență filosofia complexă. Personajele sunt aidoma celor din jurul nostru, aruncate într-o luptă pe care nu o pot înțelege în detaliu. Limitările lor devin adevărate arme ale subconștinetului, care demonstrează că natura ascunsă a ființei umane este mult mai puternică decât ne-am închipuit vreodată.
Michael Crichton abordează cu dezinvoltură subiecte vaste, construind peisaje grandioase, în care își lasă cititorul să caute. Vei descoperi detaliile treptat, pe măsură ce toate bucățile puzzelului sunt așezate una lângă alta. Ritmul este antrenant, fără să iasă însă dintr-un natural familiar fiecăruia dintre noi. Evenimentele se succed cu repeziciune, ființele create de imaginația noastră depășind de multe ori realitatea. Sfera este punctul central al cărții, în jurul ei gravitând toate personajele. Cercetătorii sunt descriși în amănunt de Crichton, care își analizează personajele cu cinism, scoțând în evidență fiecare trăsătură, fie pozitivă, fie negativă. Nimic nu este ascuns în spatele cortinei, bunul simț este argumentul principal. Până la urmă, unele lucruri nu pot fi explicate: “Oamenii au deja probleme în comunicarea cu ființele inteligente terestre, cum ar fi delfinii, pur și simplu pentru că aceștia trăiesc într-un mediu complet diferit și au un aparat senzorial diferit. Și totuși, oamenii și delfinii ar putea apărea ca virtual identici în comparație cu diferențele enorme care îi separă de o vietate extraterestră – produs al unei evoluții divergente într-un mediu planetar diferit. Astfel că este improbabil ca un extraterestru să vadă lumea așa cum o vedem noi. De fapt, s-ar putea să n-o vadă deloc. Ar putea să fie orb și să descopere lumea cu ajutorul unui simț hiperdezvoltat al mirosului, al temperaturii sau al presiunii. S-ar putea să nu existe niciun mod de comunicare cu o astfel de ființă, nicio platformă comună de dialog. Sau, cum spunea cineva, cum să-i explicit unui șarpe orb poemul despre narcise al lui Wordsworth?”
Michael Crichton construiește viitorul bazându-se pe prezent, identificându-l ca pe o simplă variantă de dezvoltare. Posibilitățile ne sunt accesibile, tot ceea ce trebuie să facem este să ne dorim cu adevărat să acționăm. Autorul nu ne oferă certitudini, avem posibilitatea să căutăm singuri răspunsuri. Decorul halucinant se metamorfozează în permanență, pe măsură ce lumile se topesc una într-alta.
Cărțile lui Michael Crichton se bazează pe o fundație științifică autentică, iar informațiile transmise de autorul american sunt valoroase, oferind puncte de plecare în numeroase domenii. Descoperi știință condimentată cu acțiune, descoperi lucruri la care nu ai îndrăznit să te gândești niciodată. Manipularea materiei devine o simplă înzestrare, calmarii uriași apar din crevasele adânci. Crichton ne convinge că știința este soluția, plasând acțiunea într-un viitor în care aproape orice este posibil. Lipsa constrângerilor eliberează personajele, care se manifestă în fiecare moment la intensitate maximă.
Ființa umană este cea mai inteligentă formă de viață de pe această planetă, tocmai pentru că are capacitatea de a privi timpul în mai multe feluri. Pentru noi există ideea de trecut, de prezent sau de viitor, iar în această capacitate rezidă măreția noastră. Crichton insistă pe calitățile ființei umane, pe puterea de a face aproape orice. “Sfera” este o carte a posibilităților, o carte a alegerilor. Suntem liberi să ne imaginăm scenarii, suntem liberi să acționăm. Povestea, prin schimbările neașteptate de peisaj, ne demonstrează că viața însăși este schimbare: “Pe planeta voastră aveți un animal pe care-l numiți urs. Este un animal mare, uneori vă depășește în dimensiuni, este isteț și are spirit inventiv, având creierul tot atât de mare ca al vostru. Numai că ursul diferă de voi prin ceva esențial. Nu poate exercita activitatea pe care voi o numiți “a imagina”. Nu poate crea imagini mentale despre cum ar putea fi realitatea. Nu-și poate reprezenta ceea ce se cheamă trecut și viitor. Acesta este un atribut esențial al imaginației, este ceea ce a conferit măreție speciei voastre. Nimic altceva. Nici faptul că vă trageți din maimuță, nici utilizarea uneltelor, nici vorbirea, nici violența sau grija pentru progenituri și nici sociabilitatea. Toate acestea se regăsesc și la celelalte animale. Dar măreția voastră constă în imaginație.”
Stilul lui Michael Crichton este accesibil, autorul atrăgându-și cititorii într-un joc tumultos. Te pierzi printre detalii, te bucuri de fiecare senzație, devorând paginile. Personajele își exprimă emoțiile firesc, apropiind astfel romanul de cititori. Te regăsești în fiecare secvență, ți-ai dori să deții și tu puterea. Prin gradarea tensiunii, o tehnică specifică pentru Michael Crichton, acțiunea este potențată, devenind din ce în ce mai antrenantă. Relațiile dintre personaje se intensifică odată cu avansarea în lumile incredibile oferite de sferă, iar posibilitățile se înmulțesc direct proporțional. Pe măsură ce pătrundem împreună cu Michael Crichton în hățișul psihologiei umane, descoperim o realitate pe care nu o credeam posibilă.
Folosind persoana a III-a și bucurându-se de avantajele unui narator omniscient, Crichton controlează acțiunea autoritar. Niciun element nu apare la întâmplare, totul se leagă, aidoma unei imense rețele. Împingând mijloacele tehnice până la extrem, romanul ne demonstrează capacitățile uimitoare ale ființei umane, insistând pe dialectica permanentă dintre principii. Nu există absolut, pentru că fiecare decizie este în esență polivalentă. Ființele superioare sunt doar un mit, fiind create de nevoia noastră de a ne raporta la ceva. Sfera îi ajută pe cei care intră în mijlocul ei să se descătușeze, să ajungă la putere, însă aceasta era deja în ei. Trezind capacități incredibile, sfera devine o armă imposibil de stăpânit.
Cantitatea impresionantă de detalii oferă veridicitate romanului. Nimic nu este introdus inutil, nu ai în niciun moment senzația că Michael Crichton greșește. Viziunea lui asupra lumii nu este neapărat corectă, cât viabilă. Puterea despre care ne vorbesc personajele pare imposibilă, improbabilă, și totuși, statisticile se pot înșela. “Sfera” ne convinge că viața nu poate fi definită. Nicio teorie nu este suficientă pentru a cuprinde în ea multitudinea de valențe existențiale. Problemele abstracte pot fi rezolvate cu ajutorul teoremelor, însă viața noastră este încă o enigmă, pe care nu vom reuși să o rezolvăm prea curând: “Viitorul constituie o problemă reală, continuă Harry, numai că noi nu vrem s-o admitem. Ne amăgim că putem întrevedea viitorul mai bine decât putem s-o facem cu adevărat. Leonardo da Vinci a încercat să construiască un elicopter în urmă cu cinci sute de ani, iar Jules Verne a prezis submarinul acum o sută de ani. Dar nici Leonardo, și nici Jules Verne n-ar fi putut măcar să-și imagineze un computer, de pildă. Conceptul de computer în sine presupune prea multe cunoștințe care pur și simplu erau de neconceput la data când trăiau acești oameni. Dacă vreți, era o informație care a apărut mai târziu, nu se știe de unde. Iar noi, cei de acum, nu suntem cu nimic mai înțelepți. Nu ne-am fi putut închipui că oamenii vor fi în stare să lanseze o navă printr-o gaură neagră – cu câțiva ani în urmă nici nu le bănuiam existența – și cu siguranță că nu putem ghici ce-ar putea realiza omenirea peste câteva mii de ani.”
Îmbinând elemente științifice cu probleme filosofice complicate, Michael Crichton este considerat părintele tehno-thrillerului, reușind să fascineze milioane de cititori. Personajele sale complexe se confruntă cu adevărate dileme existențiale, oferind un aer de actualitate atât de necesar cărților astăzi. În “Sfera”, cititorul este obligat să mediteze asupra sensurilor ascunse ale existenței și asupra puterii nebănuite pe care o are ființa umană.
Crichton nu încearcă să convingă, însă ficțiunea lui te prinde, te face să vrei să mergi mai departe. Nu știm ce ne rezervă viitorul, însă cu siguranță ne vom bucura de fiecare clipă trăită. Existența noastră înseamnă ceva doar dacă se desfășoară la intensitate maximă. Și, până la urmă, așa cum ne spune autorul american într-o altă carte celebră (n.a. Jurrasic Park), natura găsește întotdeauna o cale. Pentru a fi fericiți, nu trebuie decât să căutăm. Iar pentru a putea să mergem mai departe, de multe ori trebuie pur și simplu să uităm...




Bibliografie

Michael Crichton – Sfera – editura Polirom – 2007

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!