poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4136 .



jurnal liric feminin
comunităţi [ _ISRAELIENS_FRANCAISE ]
recenzie - "Minimum"-Tel Aviv

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Levana ]

2005-10-05  |     | 



Jurnal liric feminin

JOSEF EUGEN CAMPUS



Nu de mult a apărut un nou volum de versuri al Biancăi Marcovici, intitulat poetic " Aburi de femeie" (Haifa).Volumul are un caracter unitar. Un fel de jurnal liric feminin. Noutăți amănunțite asupra cuplului el-ea, văzut exclusiv din perspectiva femeii.
Există și câteva, puține, poezii care se îndepărtează oarecum de această temă, dezbătând frumos, concret, problemele " politice ". Ale vieții noastre aici, acum, în Israel. "Să gândesc mai departe " vorbește emoționat și emoționant despre blestemul care ne întunecă orizontul:

"în țara risipei,
în țara fără mâine,
în țara în care laptele însângerat
e mereu amestecat
cu miere și fiere! ".


Pângăriți, cum spune poeta, tocmai aici, " aproape de Dumnezeu, la Ierusalim".
Alt poem amintește grozăvia atacurilor sinucigașilor palestinieni. Fata urmă să se căsătorească zilele următoare. Acum, pașnică, e la o cafenea. Brusc, prin actul arbitrar al teroristului, mireasa reală de pe acest pământ al nostru e azvârlită în alt țărm", moarte,
" mireasa pentru celălalt tărâm ".
Aici, în tragicul Israel, în loc să ne așteptăm, liniștiți, rândul-ca oamenii normali- "la o coadă la alimente" , sau de ce nu la fericire, "stăm la coadă la moarte".
*
Dar, așa cum spuneam, asfel de poezii, oarecum în afara cadrului, sunt puține. Covărșitoarea majoritate rămâne înlăuntrul temei cuplului.
Se cuvine să subliniem că poeta nu încearcă substanța feminității ca atare, esența ei inefabilă, sugerată prin titlu: "aburi de femeie" .Își propune-și reușește-să povestească numai despre ea însăși.
Își amintește zilele copilăriei în Moldova, pe malul Bahluiului:

"Am simțit numai miros de Bahlui,
de latrină necurățată,
de ghimpi în coaste,
de reumatisme ștanțate,
de dulci amintiri pisate
cioburi
sub tălpi".

("Nuferi", "Gene poetice")

Acum speră că, după aruncarea ancorei peste bord, " va pluti cândva" .
Împreună cu iubitul, i se pare uneori că a atins fericirea, că a prins pe Dumnezeu de picior. În stil popular, folosind, cum nu făcuse prea des altă dată, o limbă simplă, vorbită, ea mărturisește în
"Ca să vezi":
ca să vezi
lumea e mică!
De aici, aproape de Dumnezeu,
Am despicat Marea Roșie
Pentru tine,
Și voi ajunge să-ți întind mâna,
Ca unui Zeu" .

Sau, într-o atmosferă accentuat senzuală :
"desuuri roșii
în singurătate
și un pahar de vin
roșu
învârtindu-mă
pe călcâiul nopții
așteptându-te
senzație de vulnerabilitate "

(Singurătate).

Alteori notează, întristată, dacă nu chiar supărată, că el nu o înțelege, că o consideră, de fapt, o femeie ca oricare alta, un simplu trup bun pentru desfătare fizică:
"Tocmai aici e greșeala ta,
Mă confuzi cu o alta,
O oarecare care-ți stă
La dispoziție,
O oarecare care te
Servește,
O oarecare care-ți
Prevede mișcările,
O oarecare, doar trup!"

(" Tocmai aici")

Nu are nevoie de această femeie oarecare, decât să-și descarce nervii și, mai ales, să-și procure senzația tonică, specific bărbătească, a supremației asupra unei ființe "supuse" .
Nu uita " Clipele de miere" .Recunoaște:

"doar clipa de miere în privire
mi-a fost suficientă pe viață.
Pactul nostru atît de parșiv! "


Dar nu vrea ca iubitul să-i fie numai "Ștacheta", indicând drumul ce trebuie urmat. Vrea să împărtășească totul cu el. Casa lui să fie casa ei, să fie inima ei :

"Casa ta toată
E garderoba mea
Casa ta toată (...)
E inima mea
Acvariu și flori
În aburi de femeie
Adevărată
Vei recunoaște
Vreodată!?"

("Casa ta, casa mea")
*
Dragostea pentru bărbatul ales se împletește cu dragostea pentru poezie. Mai mult : se poate vorbi de o nevoie de poezie. Aici își ia revanșa femeia, care nu este numai o femeie, ca oricare alta, ci poetă. Aici, pare a spune ea, el nu o poate atinge. Casa ei e o Casă-poem. O Sfântă a Sfintelor, unde prezența bărbatului iubit nu e dorită, ar constitui, într-un anumit fel, un sacrilegiu:
"o casă-poem,
neîncăpătoare,
unde nu te doresc și nu te voi dori vreodată"

(configurație) .
Vrea numai să-i simtă de departe prezența alături de ea "ca o boare de vânt pe obrazu-mi". Căci, pentru nevoia organică, absolută. De aceea ,ultimul vers sună concluziv: "nevoia de poezie"
Aceeași idee revine, tot concluziv , și în poezia "La noapte":

"rătăcind în brațele tale
(ne)virtuale,
tu, cel de lângă mine,
vei înțelege
nevoia mea de poezie".


Poezia e "vocea interioară" .Poeta e hotărâtă să asculte, în ciuda tuturor amăgirilor, tuturor dușmanilor:

"mă împing în valuri
să primesc
stropii de venin".


Ascultând de vocea ei interioară, de nevoia poeziei, Bianca Marcovici își rămâne , în fond, credincioasă ei înseși. Drumul ei poetic nu e lipsit de zigzaguri, dar rămâne al ei, unitar.
Și drumul ei de viață. Când a părăsit România și s-a așezat în Israel, nu i-a fost ușor. Își amintește, cu amară ironie:

"Urmele mi-au fost șterse
Cu migală.
Întâi mi-au desfințat adresa.
Mai apoi mi-au dărâmat poemul
Făcut din cărămizi.
Vezi bine, fără liant
"antecedente").

Iar când i-au deschis porțile Asociației tel-aviviene de scriitori, "tocmai plecaseră toți".

Năzuințele israeliene se împletesc cu nostalgiile românești:

"Nefiind nici aici,
Nici dincolo,
Nicăieri, angoasa de verde,
Conuri de brad,
Muntele Carmel,
Ultimul meu vis "

("Vacarmul")

Stilul trâmbițat modernist de pe vremuri e înlocuit , așa cum am subliniat, cu o exprimare simplă, directă, în care se folosesc resursele cuminți ale limbii vorbite. Ceea ce nu înseamnă că poeta a renegat stilul trecut. Și nici nici nu trebuia să-o facă. El îi dădea o notă personală în cuprinsul literaturii românești de aici. Trebuia numai temperat, renunțând la acrobațiile menite să atragă atenția. Acum apar încă pe alocuri, și le stă bine, alături de versuri în stilul simplu, vorbit. Întâlnim neologisme la locul lor ( îndosariat, demolat, bicicletă ergonomică, exactități virtuale), vocabular tehnic caracteristic zilelor noastre, ba chiar și o binevenită atmosferă modernistă:

"Salut axioma mariajului meu
Determinantul mărului neuscat,
Matricea zero a fecundității
Și fertilității,
Integrala din integrala
Derivatei"

( "Matricea infectată de virus").

Tot astfel, se păstrează, de-a lungul întregi ei creații, referința la muzică, prima ei dragoste ( și dragostea pentru opera unor poeți care au influențat-o: Nichita Stănescu ):

"Doar muzica asta divină
Ne va contopi!"

("Neascultare").

Sau, în poezia citată mai sus:

"Renasc din nou
pe nota do, re , mi, fa, sol, la, si, do
portative necunoscute,
diezi, bemolii, becarii,
toate vechile secrete
ale lumii,
viorile, viorile mele,
clepsidre".


Constanța scrisului Biancăi Marcovici se vădește și în revenirea obsesivă la anumite motive caracteristice. Așa este motivul cafelei. Simbol al cotidianului împletit cuz visarea poetică. O întâlnim în paginile 32, 33, 46, 65, 74. Uneori este numai pomenită, alteori devine chiar titlul unei poezii, "Cafeaua de dimineață":

"Degustând cafeaua surogat
Puțin amară
Pe un cântec
duios
fredonat la ora matinală
noi doi

Mereu noi doi".

În "Am încălzit", ea subliniază ritualul cuplului:
"am încâlzit
apa pentru tine,
să-ți fac cafeaua aburindă
la nisip ( tu, cu negresa ta,
ritualul")
cît mai amară " .


În "Cafeaua aburindă" întânim, un decalc al formulei semnificative cu care se încheie poezia "Aburi de femeie":

"N-ai să mă aștepți
Niciodată
Cu o cafea aburindă".


Insistând asupra gustului amar al cafelei, se sugerează o concluzie cu privire la viața însăși:
"Cafeaua de azi e amară" afirmă ultimul vers , premonitoriu. Iar în "Trebuie să mai tac" ,ea pare să indice posibilitatea și capacitatea cafelei de a te cufunda în tăcerea liniștitoare:
"Să-mi zici ce te doare
și
de ce mă înspăimântă,
ziua, gândul-
Da, trebuie să mai tac,
Să mă scufund în cafeaua aburindă"



Minimum nr. 223-Octombrie-2005
Paginile 50 și 51




(pentru conf.
Bianca Marcovici)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!