poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2090 .



La furat de nuci
proză [ ]
Povesti din nuc (V)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Oriana ]

2004-05-23  |     | 



       Câteva săptămâni după ziua când și-a zdrobit degetele meșterind la tractor cu motorul pornit, Guțu Făiniș zăcu bolnav pe-acasă. De-aceea nici nu am mai îndrăznit să ne urcăm în nucul din ograda lui și nucile care mai rămăseseră în el apucară să se coacă. Dar tot puține erau. Nevastă-sa, Floarea, se văicărea în fiecare seară când se întorcea acasă de la colectiv: „Georgică, Ninuță, dacă vede Guțu că nu mai sunt nuci în pom o să vă ardă cu nuiaua pe amândoi, să vă învățați minte, că tare neascultători mai sunteți!” Așadar, trebuia să facem ceva neapărat, se apropia vremea culesului de nuci! Dar ce?!
       În dimineața aceea mă jucam cu Niuța și Lisi la umbră, în tinda casei bunicii. Georgică sări peste gard și apăru în fața noastră cu un săculeț atârnat de umăr.
       - Unde te duci, Oljică, cu traista aia?
       - Am o idee! Hai să adunăm nuci și să le atârnăm cu ață pe crengile nucului.
       - Ești nărod?! Ne vede taică-tu! m-am împotrivit eu imediat.
       - Nuuu, azi s-a dus la muncă! S-a făcut bine.
       - Doamne, vrei să-l împodobim ca pe un pom de Crăciun? Mai ai multe idei de-astea?! se cruci Lisi în timp ce își cojea oja de diverse culori, de pe unghii. Tu crezi că nana Guțu n-o să observe?
       - Le legăm cu ață de pescuit. E transparentă! mai încercă el. Ochii îi străluceau puternic, de parcă așa idee îi vine omului o dată la o sută de ani.
       - Și când le-o strânge de pe jos n-o să observe?
       - Nuuu, ne oferim să le adunăm noi, doar el e bolnav!
       - Da, și anul trecut ce-a avut, că tot noi le-am cules? se răzvrăti Niuța.
       - Vedeți, ce vă spuneam eu?! Noi o să facem toată munca. Trebuie doar să găsim un nuc din care să le culegem.
       - Sau mai mulți! Avem nevoie de o grămadă de nuci.
       - Hai la Boboiceanca! Nucul ei e lângă drum și are crengile până la pământ. Le-a binecuvântat bine părintele, făcu el cu ochiul.
       - Nu vreau să mai dau ochii cu popa Zamfirescu! E așa de… de… scârbos! Mă întreabă mereu de mama și se agață de mâinile mele ca înecatul de crengi plutitoare. Mi-e greață numai când îl văd! declarai eu și mă strâmbai toată ca să fiu mai convingătoare.
       - Nici eu nu mă mai sui la Boboiceanca-n nuc, să fie clar! spuse Lisi. De câte ori ne-am urcat în el, de atâtea ori ne-a văzut și ne-a gonit. Ultima dată a dat drumul la câine din lanț și m-a mușcat de picior.
       - Nici nu vă luăm pe voi două, pe tine și pe Niuța! Voi stați acasă și pregătiți ața. O tăiați, uite-așa, din două-n două palme. Câte o bucată pentru fiecare nucă.
       - Deci, de unde luăm nucile, Georgică?
       - De la Poarta Þarinii. La marginea lotului nostru de porumb e-un nuc plin de nuci! Vii cu mine?
       Avea Georgică un talent de convingere rar. Adevărul este că în ultima vreme ne cam plictiseserăm. Fusesem la Dunăre la scăldat, alergasem prin pădurea de salcâmi și urcasem pe dealul Călămătracului de câteva ori. Spre Poarta Þarinii nu mai fusesem chiar de mult!
       - Ia și tu ceva, de la mumă-ta, ca să avem în ce pune nucile. Zicând acestea, Georgică ridică un sac lăsat de bunica pe marginea prispei și-mi întinse mie traista lui.
       Cât ai clipi, eram în drum și goneam către marginea satului, acolo unde se afla locul numit Poarta Þarinii. Am ajuns din urmă un car cu fân și ne cocoțarăm în el, fără știrea țăranului de pe capră. Mergea încet și ridica nori de praf în urmă. Din când în când se auzea pocnet de bici lovind spinarea boului ce se abătea de la drum și vocea țăranului strunind cei doi boi, pe nume Mișu și Bujor:
       - Hăis, Mișu. Io-te na! Cea, măi Bujor!
       Carul coti spre ulița unde-și avea țăranul casa și noi sărirăm din el, alergând cu toată puterea spre marginea satului. Dintr-o dată ne trezirăm în câmp deschis. Nu se vedea țipenie de om. În stânga, o mare de porumbi, iar la capătul ei, dincolo de șosea, curgea blajină Dunărea. În dreapta noastră, pe deal, păștea turma de oi și capre a satului sub paza lui Tică Bazavan. Acesta nu se zărea nicăieri, se odihnea probabil la umbră. Din când în când, se auzeau copoțeii la la gâtul mioarelor și iezii zbierând după capre.
       Din spate veni un tractor și ne înecă într-un nor de praf. Zăpăcit de zgomot, un șarpe maroniu ne tăie calea, trecând din deal în vale. M-am oprit locului, speriată. Georgică se aplecă brusc și întinse brațul cu iuțeală în urma lui:
       - E doar un șarpe de pământ, nu mușcă! Stai așa că l-am prins. Uite-l! și aruncă sacul spre mine. Am luat-o la fugă înapoi, spre sat, spre distracția totală a lui Georgică.
       - Uite nucul aici, unde fugi?!
       Nucul ne învălui generos cu umbră. Ne-am odihnit o vreme cu ochii la șosea și la pământul parcelat cu precizie geometrică de pe malul sârbesc. Oare cum s-or vedea de la ei pământurile noastre? Apoi, am adunat nucile căzute pe pământ. Coaja era pe alocuri maronie și se desprindea ușor, semn că erau aproape coapte. Sacul lui Georgică, în care deșertam conținutul traistei mele, atârna din ce în ce mai greu. Când nu mai rămase nici o nucă pe jos, Georgică găsi o nuia și începu să bată în crengile arcuite până-n pământ. Se auzi deodată o voce din deal:
               - Măăă, care ești acolo la nucul președintelui? Stai că vin acum și te prind!
       - Georgică, al cui ai spus tu că-i nucul ăsta? făcui eu bănuitoare.
       - E între lotul nostru și cel al președintelui CAP-ului. De fapt, mai mult pe partea lui!
       - Au! Fire-ai al naibii tu de… de…
       Dar n-am mai avut timp de nimic. Dinspre deal, cobora vertiginos un om pe bicicletă, strigând la noi că ne prinde și ne predă președintelui! Noi fugeam spre șosea, eu cu traista plină, Oljică cu sacul bunicii. Norocul nostru că drumul de la marginea porumbiștei rămăsese denivelat de la ultima ploaie torențială și omul trebui să alerge pe lângă bicicletă.
       La șosea, am cotit spre stânga, mai aveam câteva sute de metri până-n sat. În dreapta noastră, dintr-un foișor, un grănicer ne urmărea prin binoclu. Alergam blestemându-l pe Georgică și ideile lui crețe. Ca și când n-ar fi fost destul, îi veni o nouă idee: aruncă sacul înspre porumbi și mă trase după el pe șosea. Sacul căzu pe ceva moale și se auzi un fâșâit ca de șarpe prin iarbă uscată. Apoi, zgomote înfundate în pământ. Păreau a fi fost făcute de un animal măricel. I-am zărit chiar spinarea prin iarba înaltă de la marginea porumbiștei. O clipă ne-a stat inima-n loc, dar arătarea se îndrepta în direcția opusă nouă.
       După pichetul de grăniceri și primele case din sat, ne-am ascuns în spatele unei fântâni. De-acolo am văzut cum se apropia urmăritorul nostru, pedalând pe șosea. Se opri în dreptul sacului și când îl ridică, din lateral țâșni o siluetă omenească și imediat apăru pe șosea o mașină plină ochi cu grăniceri, opri cu un scrâșnet îngrozitor de frână, din ea se revărsă o maree de tunici kaki alergând după fugarul ce se îndrepta spre Dunăre! Acolo îl aștepta o șalupă cu alți grăniceri, chemați în ajutor de soldatul din foișor.
       Ce s-a mai întâmplat după aceea, nu am văzut cu ochii noștri, pentru că noi am fugit imediat spre casă, profitând de faptul că urmăritorul nostru fusese reținut martor la prinderea omului ce încercase să treacă fraudulos Dunărea înot, ca să fugă din țară. La fel ca toți ceilalți dinaintea lui, ce au fost prinși în viață, a fost reținut o vreme în pichet, bătut zdravăn, pus la curățat de grupuri sanitare și predat apoi Securității. Puțini au reușit să treacă înot până la malul sârbesc. Cei mai puțin norocoși, au murit de atac de cord când au intrat în apa rece, sau au fost împușcați. Se auzeau mereu astfel de povești prin sat.
       Când am ajuns în bătătura bunicii, deși obosiți și leșinați de sete, ne-am luat la ceartă:
       - Tu… tu… și ideile tale cretine! Ai spus că nucul e-al vostru! am sărit eu la Georgică. Și ce idee a fost aia să arunci sacul lui muma în porumbi?
       - Ce, te-am obligat eu? Ai venit de bună voie!
- Așa?! Stai că-ți arăt eu bătaie de bună voie! Nu vezi că în preajma ta toate ies pe dos sau dispar?
       - Da, așa e! întări Lisi spusele mele amintindu-și de ceva. Găsiși briceagul de la tata?
       - Dacă nu aruncam sacul, ne prindea! Avea bicicletă și ajunsese pe șosea! se apără Georgică.
       Apucasem pietre și nisip în pumni și eram gata să sărim unul la altul. De noi se apropie curioasă Niuța, mâncând pâine unsă cu miere. Ne uitarăm pe rând, când lihniți la colțul ei de pâine, când fioros unul la altul. Ca de obicei, Georgică renunță primul și se rugă de Niuța să-i dea și lui.
       - Ia-ți singur!
       Am rupt bucăți din pâinea coaptă de bunica în vatră, cu o seară înainte, și le-am uns cu miere. Am golit toată găleata de apă. O parte am băut-o, iar restul am aruncat-o pe Georgică, drept pedeapsă pentru boroboața în care mă implicase și, mai ales, că se pierduse sacul bunicii.
       - Dacă ne arestează și pe noi pentru furt de nuci sau complicitate la fuga amărâtului ăluia? Ce rău îmi pare că l-au prins!
       - Lasă că nu sunt ei așa deștepți. Și nici n-au de unde să afle cine suntem noi!
       - Hai să punem nucile-n copac, înainte să vină nana Guțu.
       Zis și făcut! Eu treceam ața prin ac și acul prin coaja nucilor, iar la urmă, făceam un nod. Niuța le ducea lui Lisi cocoțată în nuc, ea i le întindea lui Georgică, urcat pe scară, iar el le anina la capetele crengilor. Rămăseseră doar câteva nuci de agățat când se auzi zgomot de poartă trântită cu putere și, dincoace de ea, Guțu în persoană privea spre Lisi și Georgică. Lăsase tractorul la reparat și venise pe jos!
       - Ce faceți acolo? Iar vă găsesc în nuc? zise ridicând mâna cu două degete, ce arăta acum ca o cheie masivă de metal.
       Câinii vecinilor începură să latre cu putere. Găinile cocodăceau spart. Eu am sărit scurt gardul în curtea bunicii și Niuța s-a ascuns după cotețul câinelui. Când văzu teribila mână îndreptată spre ea, Lisi își dădu drumul pur și simplu din nuc și rămase frântă pe pământ, la început mirată, apoi, încercând să se ridice, simți o durere cumplită în articulația gleznei și fața i se strâmbă de durere. Guțu se aplecă spre ea și o ridică în brațe tânguindu-se:
       - Ce făcuși, fată? De ce săriși să-ți rupi picioarele?
       - De frica mataleee, nanăăă Guțuleee! Aaau, mă doare răăău.
       - Ce mă fac eu acum cu tine, Lisi?! Hai să te duc la dispensar!
       S-au întors spre seară. Lisi avea o luxație. Georgică a primit o bătaie ruptă din salcă de la tată-său. Da, l-a „altoit” Guțu cu o nuia de salcă! În timpul ăsta, bunica se întreba cu voce tare, unde o fi sacul de pe prispă. Tăcând mâlc, am ridicat găleata goală și-am dat să plec la fântână. Dar de la poartă a strigat cineva: „Mam-Ancuțăăă!” și bunica s-a dus să vadă cine este. S-a întors cu sacul, minunându-se cum o fi ajuns la șosea… Pe el erau cusute inițialele ei, așa că lui Tică Bazavan îi fusese ușor să afle al cui era. Iar am tăcut și-am plecat repede la fântână după apă ca să fac măcar o faptă bună într-atâtea rele, săvârșite toate într-o singură zi!
       Tocmai ne pregăteam de culcare când, din ograda vecină se auzi vocea lui Guțu tunând:
       - Floareo, Nină, Georgică! Care văzurăți unde-i ața mea de bejuică? Duminică mă duc cu Tică la pescuit. N-o găsesc nicăieri! Georgică, tu n-auziși ce-ntrebai?!
       Altă belea, acum trebuia să facem rost și de ață pentru undițele lui Guțu! Înainte să adorm mai apucai să-mi propun să nu mă mai las dusă de nas de ideile trăznite ale lui Georgică. N-are decât să se descurce cum o ști! Dar de când n-am mai fost la pescuit, oare?!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!