poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1979 .



Călătoria lui De Trei Ori 85 până în sfârșitul lui noiembrie… noiembrie… noiembrie…
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marian Drumur ]

2007-01-27  |     | 



O parte din conținuturile platourilor era răvășită, după preferințele comesenilor care, sătui, ajunseseră să ciugulească decorațiile culinare. Lume de toată mâna sporovăia la masa întinsă: burghezi cumsecade, proaspeți târgoveți, niscaiva funcționari, doi-trei precupeți, bașca femeile și copiii, astfel că mereu câte un crâmpei de vorbă plutea deasupra celorlalte.
- De mai multe ori am încercat, glăsuia un explorator bărbos, trecerea către nord-est, dincolo de Pasul Lunei și aceleași grohotișuri ne-au împiedicat… prăjiturele în formă de colăcei am văzut în satul șerpașilor!
- Să mai închinăm, zicea omul cu sarica dând ulcica spre stânga. Că, dacă vedem case strâmbe, însamnă lucru de mântuială, trebuie dres ș-apoi cine plătește?
- Odată cu capul! se înălță vocea unui acolit al nașului. Doamne ferește de decrete!… Chestia cu IMM-urile a fost special făcută să mai prăsească un rând al sugătorilor de taxe, știm noi!
- Tulai! țipă ascuțit muierea unui accizar, arătând spre un țânc mânjit cu frișcă. I-o vinit rău de la stomac!
Orchestra electronizată conteni ciclul de hore și declanșă CD-ul cu valsuri, spre dezamăgirea mai multor dansatori ce părăsiră tăpșanul bătucit ca să-și reia locurile la masă. Nașul se ridică schițând semne de potolire; țâstuituri binevoitoare făcură liniște.
- Cinstită adunare, spuse nașul, venit-a vremea… ăă… Urăm cale ușoară tuturor și să ajungeți cu bine acolo unde vă spune inima! Că numai pe voi vă am, cătră care se îndreaptă toată mila Domnului! Să trăiți!
- Nașul să trăiască! Uraa! Uraa!
Cu asta luă sfârșit prima parte a petrecerii, întrucât birtul avea programată o reuniune a Societății aboliționismului funciar. Mirele își luă mireasa în brațe, ferindu-se de cei ce încercau să-i fure pantofiorii și o zvârli pe bancheta trăsurii ceremoniale; aceasta demară în grabă, cu birjarul șfichiuind biciul înspre copiii ce alergau să se agațe de lada din spate, prefăcându-se că aruncă grâu asupra însurățeilor.
Cam devreme pentru gustul lor, nuntașii se săltară de la masă, care purtând sticle începute, care pungi de mâncare neatinsă, ce era păcat să se risipească; inițiații repetau cuvântul de ordine: „La casele miresei”, „Bădie, ne ducem la mireasă acasă, pricepi?!”. Tălăzuind în largul ariei, alaiul șovăi și se sparse; unii spuseră s-o ia de-a dreptul peste șleau, prin Ulița Mătăsarilor, alții întoarseră către stânga, pe unde plecase trăsura mirilor, dar cei din urmă strigară cum că hudița Verdelinului, măcar că-i întortocheată, duce chiar la socrii mici. Greu de lămurit, primii porniți se poticniră mai departe în direcția uliței, după cântecul lui Mărgărint, liderul improvizat; grupul din mijloc ținu șleaul, pe lângă sediul CAP-ului municipal, iar ultimii se strânseră în jurul lui Vasile cel Mic și intrară în gura hudiței. Cei doi paraziți de profesie ai birtului șovăiră o vreme în aerul răcoros, proptiți cap în cap, apoi se separară mătăhăind, unul la dreapta, altul la stânga, după cum le dicta instinctul.
“Doamne, păr roșcat de lună, adă-mi-l să am cunună” suna glasul lui Mărgărint în largul uliței, crăpând obloane îndărătul cărora se ițeau ascultători nemișcați. Þinând mijlocul, ceata se răsfiră până la salcâmii înșiruiți de o parte și alta a drumului. Crepusculul înnegri pătura de aer viciat a solului, deasupra căreia vinețeala cerului se limpezea, năzărind obstacole încetinitoare nuntașilor.
- Mergând așa, ajungem taman la înmormântare, constată un nemulțumit.
- Dă-ți peste gură!
- Prăstă cur, mai degrabă! Că le amestecă ca pe mațe!
Bodogănind felurite, grupul urma sinuozitățile drumului însoțit de lătratul câinilor gospodari, până ce fu nevoit să se oprească: de-a curmezișul uliței se înălța ditamai căsoiul cu turnulețe, îndărătul unui gard metalic atotcuprinzător.
- Asta-i casa lui Boracu, cică dacă n-a avut parcelă…
- Grijania cui l-o făcut! Ș-acum încotro?!
- Las’ că nu scapă el așa! Pleșule, la tine-i găina friptă, că te-am văzut, ia vină încoace!
Oamenii se strânseră și se uitară cum Pleșu îi dădu găina lui Gatie, peste groapa în care se sfârșea șanțul pluvial, iar acesta o puse binișor jos rostind: “Să fie de sufletul lui Boracu”. Câțiva își făcură cruce.
- Ia, tresări Mărgărint, se aude muzică.
- Bag sama ar fi mai multe mirese în localitate!
Deșirându-se pe poteca laterală, grupul orbecăi preț de câteva minute întorcându-se din fundătură pe lângă terenul de închiriat, înainte de-a se afla într-un larg unde o casă luminată pretutindeni răspândea zvon de petrecere. Nimeriseră bine, era ceasul când mirele, în haine femeiești, stătea la poartă pentru a îmbia trecătorii să asiste “mărturisirea săvârșirii”. Nerăbdători, drumeții se buluciră să redevină nuntași.
Ceata care ținea șleaul ridică o vreme colbul pe lângă răzoarele ofilite de sub garduri, astfel că cei mai deshidratați gâlgâiau periodic din sticle, oțărându-se la parteneri. Femeile, pornite înainte, începură să încetinească.
- Mama, piși, scâncea câte un glas ascuțit.
- Și ce, să te deschiloțez eu? Dă-te după pomul ăla! se răstea vocea maternă.
Dincolo de clădirea cojită a CAP-ului, Trăienică simulă o urcare din fugă pe dâmbul Halpetului dar chiuitul i se opri în gât la priveliștea înaltă a șirurilor drepte de luptători cu armuri și genunchii goi, cu căști grotești ca obrăzarele și panașe, ce țineau sulițele aplecate către o siluetă învăluită în pelerină de aur ce luneca la vale cu sabia ridicată. Se întoarse spre grup și îngăimă ceea ce simțea că trece de la celălalt prin el: “Trecătorule, du-te și spune atenienilor că noi am murit aici pentru patrie”. Năluca se topi iar ascultătorii se închinară șușotind tainic “Traian aude vocile morților”.
- Ia mai lăsați eresurile, porunci un glas dogit. Mai bine mergeam cu ceilalți, iacă-tă cum sclipește Toiagul fără greș către locul nostru!
Înviorat, grupul grăbi pașii pe drumul mare; după cotitură, în loc de frontul caselor din Mătăsari, din pâclă ieși la iveală un luciu văluros de apă.
- Păi ăsta-i lacul de acumulare!
- Da’ plaja? De unde-i plaja? Ce, avea atât amar de nisip, lacul?
- I-auzi, fornăie caii!
- Ba, scâncește ăla micu’.
Trudiți de vedenii, nuntașii se rezemară de-a valma în scobitura taluzului ierbos, să contemple orizontul: de câte ori scâncea un copil, îi răspundea din larg un sforăit adânc, însoțit de jeturi sclipitoare...
Hudița Verdelinului, croită parcă pe măsura vacilor ce mergeau la pășunat, se povârnea de-o parte și alta către gardurile hâite de bătrânețe dar Vasile cel Mic pășea ca-n palmă, fără să ia seama la întârziați.
- Da’ îngăduie oleacă, bre!
- Iute, gâfâia călăuza, că într-o clipită pierdem momentul!
- Ie, se duc toacele!
- Fiț-ar tocurile a dracu’, mârâi o siluetă în declin.
- Ațin-te, fă, că pică Dumitru, chicoti un glas cântat.
- Da lasă-l, cumătră, că are cine-l scula!
Avansând în pas gimnastic, grupul străbătu întortocheala ascendentă a traseului ghidându-se mereu după vocea ațâțată a lui Vasile cel Mic:
- Iaca, na!… Pe din jos!… Da’ strângeți-vă odată!… Doamne-ajută! Ce v-am spus eu?!
Pe neașteptate hudița se deschise lăsând vederii nuntașilor casele miresei, întunecate și tăcute. Unul zgâlțâi portița legată, stârnind câinele, ceilalți începură să strige, să vie gazdele degrabă. Din ușa bucătăriei se desprinse o babă prizărită, cu furcă la brâu, ținând lampa deasupra capului.
- Nu-i nimeni acasă, cârâi ea, fiică-mea nu mai dă cu anii, băieții-s risipiți, unul la Germania, altul peste Prut, ăhă… îmi aduc de toate, am motor trifazic, drujbă, mașină de spălat vase, video cu jocuri, sticle de lampă, blacheuri…
- Mătușă, da’ nunta, ce-i cu nunta?!
- … trei surori suntem, eu torc, mijlocia deapănă, cea mică taie, numai s-o vedeți.
O bătrână încă mai măruntă se apropie de gard și ridică foarfecele sclipitor către firul de care atârna fusul soru-si. Þac! și unul din nuntași se nărui la pământ.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!