poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 529 .



Proxima - Partea întâi: „O misiune specială”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-09-19  |     | 



*88. Luna, satelitul Terrei. „Incult şi incompetent”.

Luna, frumoasă, galbenă şi strălucitoare pe cerul nocturn al Terrei. Acum, atât de aproape, îşi arăta suprafaţa cicatrizată, plină de urmele lăsate de loviturile primite de-a lungul existenţei sale. Înconjurând-o, puteau vedea clar şi faţa nevăzută a Lunii de pe Pământ; desigur, era de mult cunoscută, nu mai avea secrete, fusese studiată amănunţit...
Şi totuşi, celor şapte tineri li se părea deosebită; nu ei o studiaseră până în acel moment. Tot ce ştiau despre ea, ştiau din cărţi, programe pe computer, emisiuni de televiziune (documentare ştiinţifice) şi alte materiale de specialitate. O văzuseră şi cu luneta, cu telescopul, cu alte aparate astronomice, dar acum o vedeau cu ochiul liber şi erau atât de aproape de ea... Poate Nistor ar fi avut dreptate; într-adevăr, ar fi fost interesant să coboare pe suprafaţa ei, la 126 de ani după ce primul om, Neil Alden Armstrong, pusese piciorul acolo... Între timp, mai fuseseră mulţi alţii, întemeiaseră adevărate colonii, baze lunare de cercetări sau chiar industriale, dar nu ei; ei şapte încă nu fuseseră pe Lună. Iar acum, în urma votului, deciseseră că nu vor coborî să viziteze unicul satelit natural al Terrei. Poate deja regretau această decizie, dar nu doreau s-o modifice; hotărârea fusese luată şi era definitivă: O cercetau de pe orbită şi atâta tot!
Presupunând că pe Terra, în cabinetul directorului, neliniştea celor adunaţi acolo se intensificase, restabiliră legătura audio-video cu Institutul. În imagine apărură chipurile cunoscute lor, a 16 persoane: părinţii lor, directorul Institutului şi instructorul echipajului. Şi tot directorul răspunse apelului lor:
- Măi, copii, de ce-aţi întârziat atât cu legătura asta? Începusem să ne îngrijorăm serios. Aţi avut probleme de ordin tehnic, vreo defecţiune în sistemul de transmisie, vreo perturbaţie care v-a împiedicat să restabiliţi legătura sau altceva de genul ăsta?
- Nu, dom’ director, nimic de genul ăsta, răspunse Lucian. S-au ivit unele mici probleme, dar le-am soluţionat.
- Probleme?! Ce fel de probleme? tresări instructorul.
- Nimic grav, dom’ profesor; mici neînţelegeri copilăreşti, legate, în principiu, de traseul nostru, explică Nistor.
- Ce-i cu traseul vostru? păru nedumerit Eugen Manea.
- Tocmai, nimic... E-n ordine totul, afirmă Alex.
- Sunteţi siguri? insistă instructorul.
- Da, daaa... Foarte siguri, îi răspunseră mai mulţi, încercând să-l convingă că ar avea dreptate.
- Data viitoare când mai aveţi probleme, de orice gen, nu mai întârziaţi cu legătura din cauza asta, îi sfătui profesorul; elevii săi îl aprobară degrabă.
- Şi domnul preşedinte? se interesă Mihai.
- Nu mai e aici, răspunse directorul. După cum a spus, a fost nevoit să plece, n-a putut rămâne.
- Îi suntem recunoscători că a stat atât din cauza noastră, spuse Stela.
- N-a rămas din vreo obligaţie, ci de plăcere, îi asigură Traian Simionescu.
În timp ce ei vorbeau cu Institutul, pe un alt canal se auzea o voce, în limba engleză; semnalul provenea, pare-se, de pe Lună. Blonda îl descoperi prima. Se apropie de Lucian, pentru a-i aduce la cunoştinţă; îi spuse în şoaptă:
- Luci, ne caută cineva, pare-se, de pe Lună. Încearcă să ne contacteze... Am recepţionat semnalul.
- Să vedem, spuse Lucian, îndreptându-se împreună cu ea spre locul în care blondina recepţionase semnalul.
Ascultă puţin, deşi se auzea cam neclar; putu desluşi doar «Hello, „Pacifis”! Do you hear me?» («Salut, „Pacifis”! Mă auziţi?») Lucian nu ştia engleză (stătea foarte prost, mai ales la partea cu vorbitul), însă înţelegea ce se spune, deci, nu ascultase degeaba. Reveni alături de colegii săi, apărând în imagine şi în cabinetul directorului Institutului. Spuse:
- Dom’ director, se pare că va trebui să întrerupem iarăşi legătura, de data asta nu fără motiv. Suntem căutaţi şi va trebui să răspundem. Nu putem face acest lucru dacă vorbim acasă, cu Terra...
- Bine, Luci; puteţi întrerupe legătura, se arătă înţelegător directorul. Dar să nu ne mai faceţi să aşteptăm prea mult până vă vom auzi din nou...
- S-ar putea ca la următoarea intervenţie să fim deja în jurul lui Marte, presupuse comandantul.
- Nu contează acest amănunt, rosti directorul. Aşteptăm cu nerăbdare restabilirea legăturii, pe frecvenţa cunoscută.
Legătura dintre „Pacifis” şi Institut se întrerupse deocamdată, nu definitiv. Cei şapte tineri trecură pe frecvenţa mesajului primit de pe Lună; obţinură chiar şi imagini. Era un tânăr, pare-se, american, care lucra la o bază lunară; fiind în interior, nu purta costum special de protecţie, deci îi distinseră clar chipul, trăsăturile: era mulatru, creţ, brunet, cu ochii căprui.
- Cine-i răspunde? întrebă Lucian.
- Tu, doar eşti comandantul, replică blonda. Avantajul tău...
- Poate chiar de la tine aşteaptă răspuns, presupuse Stela.
- Există un mic inconvenient: Nu ştiu engleză, recunoscu Lucian.
- Cum adică, nu ştii? tresări uimită Lia.
- Pur şi simplu, nu ştiu. Ţi se pare cumva o crimă?
- Nu. Însă fiind comandantul misiunii, ar fi trebuit să ştii, cel puţin engleză, zise domnişoara consilier.
- Ar fi trebuit, dar uite că nu ştiu. Ai ceva împotrivă?
- Nu, rosti Lia, mirându-se ea însăşi de modul agresiv în care i se adresa.
- Foarte bine, aprecie Lucian. Atunci, cine-i vorbeşte totuşi?
- Tot tu, rosti, foarte firesc, blondina.
- Sigur. Pornim translatorul, adăugă Stela.
Între timp, îl putuseră auzi: «Hy! I’m Billy from moon-base „Alpha-three”... „Pacifis”, please answer, if you hear me.» («Salut! Sunt Billy, de pe baza lunară „Alpha-trei”... „Pacifis”, te rog, răspunde, dacă mă auzi.») Pentru că translatorul fusese pus în funcţiune, Lucian răspunse:
- Salut, Billy! Sunt Enka Lucian, comandantul misiunii şi al navei spaţiale „Pacifis”. Mă bucur să vorbesc cu tine şi te rog să mă scuzi că mă adresez în limba română. Din nefericire, nu cunosc engleza.
- No problem. (Nici o problemă.) I feel honorated talk to you, (Mă simt onorat să vorbesc cu tine,) before you leaving the solar system. (înainte de a părăsi sistemul solar.) I saw you passing near the Moon and I’m thinking that I could wish you „Good luck” in your mission. (V-am văzut trecând pe lângă Lună şi m-am gândit că aş putea să vă urez „Mult succes” în misiunea voastră.), îi răspunse americanul.
- Mulţumim foarte mult pentru urările făcute, Billy. De când eşti pe baza lunară „Alpha 3”? zise Lucian.
- I’m here from more than five years. (Sunt aici de mai mult de cinci ani.) And I have to stay at least others five. (Şi trebuie să mai rămân cel puţin alţii cinci.) But I’m not alone. I have with me my little hamster Speedy and many plants; that’s make me feel well. (Dar nu sunt singur. Îl am cu mine pe micuţul meu hamster Speedy şi multe plante; asta mă face să mă simt bine.) I love my hamster and I take care of him. (Îmi iubesc hamsterul şi îl îngrijesc.) By time to time, I receive messages from Earth and they send me food. (Din timp în timp, primesc mesaje de pe Pământ şi îmi trimit alimente.) Already I like to live here. (Deja îmi place să trăiesc aici.) So probable you too will like that kind of life. (Deci probabil o să vă placă şi vouă acest fel de viaţă.)
- Sperăm să ne placă. Oricum, nu vom avea încotro, va trebui să ne obişnuim în cele din urmă. Poate ne e mai greu acum, la început, dar se înţelege... Cred că şi ţie ţi-a fost mai greu la început.
- Oh, ya, of course... Verry hard. (Oh, da, desigur... Foarte greu.) And I was always here, on the Moon, steel closely to Earth. (Şi eu am fost mereu aici, pe Lună, încă destul de aproape de Pământ.) You will be far away. It will be verry difficult for you. (Voi veţi fi foarte departe. Va fi foarte dificil pentru voi.)
- Ne imaginăm că va fi dificil să fim cel puţin 13 ani atât de departe de Terra, dar sperăm să ne descurcăm singuri. În acest scop, ne-am propus ca relaţiile dintre noi să fie strânse, prieteneşti.
- Yours relations it have to be friendly, for the good of your mission. (Relaţiile voastre trebuie să fie de prietenie, pentru binele misiunii voastre.) At least you are seven; that’s a good thing. (Cel puţin voi sunteţi şapte; ăsta-i un lucru bun.)
- Pentru o misiune de lungă durată nu se putea să fim puţini; şapte mi se pare o soluţie rezonabilă, deşi nu ştiu la ce s-au gândit cei ce au stabilit cifra asta. Sper că n-au greşit. Noi ne înţelegem... Destul de bine, zise Lucian, după ce făcuse o mică pauză, în care privise insistent spre toţi colegii săi; aceştia simţiră mustrarea din privirea lui, pentru neînţelegerile ivite încă de la început.
Dar Lucian nu-i dăduse de gol faţă de acel american, Billy; n-avea nici un interes să-şi vorbească de rău colegii.
- I’m glad you’re in good relations between you; that’s verry important for you. (Mă bucur că sunteţi în relaţii bune între voi; asta-i foarte important pentru voi.) I’m also glad because you’re on the Moon’s orbit and I can talk to you. (De asemenea mă bucur că vă aflaţi pe orbita Lunii şi pot vorbi cu voi.) Why don’t you come down, here, for a short wile, to know us better? (De ce nu coborâţi aici, pentru o scurtă perioadă, să ne cunoaştem mai bine?)
- Ne pare rău, nu putem coborî. Programa nu ne permite, iar noi trebuie să respectăm programul stabilit. Cred că ştii şi tu cum e cu asta, răspunse Lucian; translatorul traduse rapid, iar americanul putea citi răspunsul comandantului misiunii.
- Of course, I understand. (Desigur, înţeleg.) I have a pro-gramm too; I always haved... (Şi eu am un program; l-am avut întotdeauna...) I didn’t make my own programm, but I have to respected. (Nu eu mi-am făcut propriul program, dar trebuie să-l respect.) So, yes, I understand you verry well. (Deci, da, vă înţeleg foarte bine.)
- Mulţumim, Billy! Ne-a părut bine de cunoştinţă, dar cred că trebuie să ne luăm rămas bun, să ne continuăm drumul. La revedere.
- Of course. Bye, bye. And once more, good luck. (Binenţeles. Pa, pa. Şi încă o dată, succes!)
Transmisia de pe Lună se încheiase. Cei şapte tineri întrerupseseră legătura. Nici nu-l mai vedeau, nici nu-l mai auzeazu pe Billy, astronautul american de pe baza lunară „Alpha 3”, probabil cercetător ştiinţific. Nici măcar nu-l întrebaseră cu ce anume se ocupa acolo, dar nu aveau de gând să restabilească legătura.
- Am vorbit deci şi cu un american de la o bază lunară; nu-i rău deloc, murmură Lucian îngândurat, mulţumit de modul în care decursese convorbirea.
- Ba e destul de rău, se împotrivi Lia. Pentru că ai vorbit în limba română, nu în engleză.
- Tipul nu mi-a reproşat nimic; a zis că nu-i nici o problemă, îşi aminti Lucian.
- Probabil din politeţe sau cine ştie din ce alte motive. E însă inadmisibil ca un comandant al unei misiuni spaţiale să nu cunoască limba engleză, zise Lia.
- Inadmisibil?! repetă Lucian. Aşa ţi se pare? Uite că nu ştiu nici o altă limbă, cu excepţia celei pe care o vorbim la noi în ţară. Acum ce mai ai de spus?
- Nu ştii nici o altă limbă? ridică Lia sprâncenele în semn de uimire, de dezaprobare. Cum se poate?!
- Ce să fac?! Pe lângă faptul că sunt inutil, incompetent şi incapabil, mai sunt şi incult, nu-i aşa? se autoacuză Lucian.
- Incult, nu chiar; n-am zis aşa ceva... Dar ai cumva impresia că doar matematica îţi este de ajuns într-o misiune spaţială?
- Doar matematica, nu... Poate mai ştiu şi altceva, replică el calm.
- Altceva?! Ce?! întrebă ea zeflemitor. Ah, „Pacifis”, nava ta...
- Nu la „Pacifis” mă refeream... În orice caz, nu înţeleg ce anume nu-ţi convine? De ce n-ai vorbit tu cu el, dacă ştiai engleza foarte bine, isteaţo?
- Nu eu trebuia să vorbesc cu el, ci tu, fiindcă eşti totuşi comandantul nostru. Ar fi trebuit să cunoşti, măcar engleza.
- Auzi... N-ai decât să-ţi notezi în raport că ai constatat până acum că sunt incult, inutil, incapabil şi incompetent; nimic altceva... Ah, adaugă şi indisciplinat!
- Chiar intenţionam să-mi notez în raport. Nu-i nevoie să-mi aminteşti tu de fiecare dată. Îmi cunosc atribuţiile foarte bine.
- Mă bucur, rosti Lucian, deja uşor contrariat din cauza discuţiei şi atitudinii ei. Notează-ţi orice vrei; nu mă tem!
Totuşi, cuvintele ei îl indispuseseră; domnişoara Barbie... Îi vorbise mereu pe un ton deloc indulgent... Fără a adăuga nimic altceva, porni de data aceasta el însuşi spre culoarul cu rezerve, intrând nervos în cea cu iniţialele E.L.; ceilalţi nici n-avură timp să reacţioneze în vreun fel... Brusc însă, se dezmeticiră şi-şi întoarseră privirile acuzatoare spre colega lor, domnişoara consilier:
- Şi pe tine ce te-a mai apucat? De ce i-ai vorbit astfel? Nu-i o crimă dacă nu cunoaşte limbi străine, îi reproşă blonda.
- L-ai supărat pe şefu’... constată Nistor.
- Şi de abia ne împăcaserăm cu toţii, datorită lui, adăugă Alex. Ne înţelegeam destul de bine.
- Aşa-i; el restabilise pacea pe puntea principală, îl aprobă Mihai, îngândurat.
- Cred că e cazul să te duci chiar acum să-i ceri iertare şefului, presupuse lunganul.
- Exact, întări Alex. Ce mai aştepţi?
- Nici prin gând nu-mi trece! se împotrivi Lia.
- Cine naiba te crezi? se încruntă geograful. Eşti consilierul mi-siunii, dar asta nu-ţi dă dreptul să...
- Las-o, lungane! îl întrerupse Alex. Şi totuşi, domnişoară consilier, va trebui să te scuzi faţă de el, să-l chemi înapoi pe puntea principală; e nevoie de el aici. Altfel, la următoarea convorbire cu Institutul, care se va restabili în curând, te invităm pe tine să le explici directorului şi părinţilor lui de ce nu e şi el aici, cu noi, pe puntea principală... Şi ar fi cazul să găseşti o explicaţie foarte solidă!
- Uff... murmură Lia, pornind spre culoarul cu rezerve; lunganul însă îi blocă trecerea.
- Încotro? se interesă Nistor.
- Lasă-mă să trec! spuse ea, deloc intimidată, privind cu superioritate în sus, spre înaltul geograf.
- Numai dacă mergi la şeful, să te scuzi, îi puse Nis o condiţie.
- Foarte bine. Dă-mi voie şi am să merg, decise Lia, văzându-se „strâmtorată” de prietenii lui.
- O.K., te las... Dar sunt cu ochii pe tine! o avertiză Nis, făcându-i loc să treacă; ea porni spre culoar.
- Vezi unde intră! îl sfătui Alex.
- Nici o grijă, sunt foarte atent, îl asigură lunganul.
Lia ar fi intenţionat să intre în rezerva ei. Simţindu-se însă urmărită de privirile celorlalţi, nu procedă astfel. Nehotărâtă, se opri totuşi în dreptul uşii cu iniţialele E.L. Cum Lucian nu blocase uşa, aceasta se deschise automat la apropierea ei. Neavând altă alternativă, Lia intră. Lucian tresări, surprins. Era cu spatele la ea şi fără cămaşă, cu bustul gol; probabil intenţiona să se schimbe de uniformă. Brusc, se întoarse să vadă cine-l deranjase. După o scurtă exclamaţie de uimire, ea-şi închise ochii şi se îndreptă spre uşă, pentru a părăsi degrabă încăperea, murmurând în şoaptă „Scuze...” Nu văzuse decât ca o părere că el n-ar avea cămaşa...
- Stai! Nu-i nevoie să ieşi, o opri el, luându-şi iarăşi cămaşa, fără a-i mai încheia nasturii, deşi, nefiind o domnişoară, nu era o ruşine să fie văzut în această „ţinută sumară”; simţind însă că astfel o stânjenea pe ea, preferase să reîmbrace, provizoriu, cămaşa uniformei, care-i acoperea acum doar parţial bustul gol; zise calm, cu blândeţe: Ai citit iniţialele de pe uşa asta înainte de a intra aici?
- E.L., şopti ea, fără a-şi ridica privirea albastră către el. Da, ştiu, e rezerva ta. A comandantului misiunii...
- Şi domnişoara consilier nu ştie să bată la uşă înainte de a intra undeva, sau să-şi anunţe cumva prezenţa, să-l avertizeze pe cel din încăpere? îi reproşă el.
- Îmi pare rău... Nu credeam că... Adică... Nu mă aşteptam să... De fapt... Eu... se încurcă ea.
- Mda; lasă explicaţiile astea, surâse el, întrerupând-o.
- De ce te-ai retras?
- Sunt obosit. Intenţionam să mă odihnesc puţin, de moment ce prezenţa mea pe puntea principală tot era inutilă.
- Ah, nu... Scuză-mă, te rog...
- Spune-mi mai bine ce vrei? Ai venit să-mi reaminteşti cât de incult şi incompetent sunt? Nu era nevoie să te deranjezi. Îţi poţi nota observaţiile astea în raportul tău şi gata! Simplu, nu?!
- Nu... Îmi pare rău... Îmi cer scuze pentru comportamentul meu anterior, de pe puntea principală. Nu trebuia să-ţi reproşez nimic. N-am nici un drept. De fapt, nici dreptate n-aveam. Într-adevăr, nu-i o crimă să nu cunoşti limbi străine. Te rog, întoarce-te pe puntea principală! E nevoie de tine acolo, recită Lia grăbită, ca pe o poezie.
- Te-au trimis ceilalţi să-mi spui toate chestiile astea, bănui el.
- Nu contează. Au dreptate: Trebuie să fii acolo, pentru următoarea legătură cu Terra, cu Institutul, cu domnul director.
- Bine... Dacă insişti, am să revin pe puntea principală. Vei renunţa însă la acuzaţii?
- Nu voi nota nimic rău despre tine în raport, murmură ea.
- Raportul tău nu mă interesează, ţi-am mai spus; notează-ţi orice doreşti! Nu mă deranjează şi nici nu mă tem! se încruntă el. Dar să nu mă mai acuzi vreodată de faţă cu colegii noştri! Dacă ai ceva să-mi reproşezi sau nu-ţi convine în atitudinea mea, poţi veni să-mi spui mie personal; numai mie! Nu striga în gura mare, de faţă cu toţi ceilalţi, să audă şi ei! Reţine acest lucru! E foarte important, cel puţin pentru mine. Poţi să pricepi, măcar atâta?!
- Da... Destul, rosti ea şoptit, intimidată de prezenţa lui, de privirea lui, de modul în care-i vorbea, de faptul că erau doar ei doi acolo, în acea încăpere micuţă cu iniţialele lui pe uşă...
- Aşteaptă-mă pe puntea principală! Vin imediat, încheie el calm, iscodind-o cu ochii lui căprui, cu privirea aceea tulburătoare, ageră, ca de vultur.
Ar fi vrut s-o cuprindă strâns în braţe, s-o sărute, să-i şoptească „Te iubesc”. Erau doar ei doi acolo... Ce-l reţinea oare? O promisiune absurdă, făcută atât ei, cât şi tatălui ei şi multe altele... Uff... Şi până să se dezmeticească el, ea plecase deja, părăsise încăperea, pornind grăbită spre puntea principală. Acolo aşteptau nerăbdători colegii, iar afară se vedea nu Luna, ci o sferă roşiatică; Marte...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!