poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 746 .



Ferma
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
Fantezie postapocaliptică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [makeionesco ]

2019-07-18  |     | 



1
Războiul se terminase în zonă. Lăsase în urmă pustiu și supraviețuitori în tabere izolate. În locația noastră eram vreo sută. Printre aceștia mă număram și eu. Locul unde ne prinsese semnarea păcii fusese în vremurile dinainte frumos. Era situat între dealuri, într-o mică depresiune. Câțiva copaci ramasesera ici și colo. Multe gropi și mult noroi. Unele dintre dealuri tăiate de pereți stancosi abrupți. Un firicel de apă ce s-ar fi putut chema pîrău brazda terenul unde se aflau barăcile. Eram înghesuiți câte patru în fiecare camera și mai era un loc unde se făcea mâncare, oamenii îi spuneau ironic popotă. Știam de multă vreme că nu vom fi reprimiti în lume așa că pacea nu adusese nici o schimbare notabilă. Soldații activi erau socotiți pericol public. Eram tot sub ordine ca înainte, doar că pe sirena de alarmă urma să se pună praful.
Supraviețuiseră tipi duri și era înțelept să te porți cu grijă. Totuși nu mă gândeam la ei că la niște nemernici deși știam de ce sunt în stare. Nimeni nu ajunsese aici de bunăvoie și fiecare făcea față situației cum putea. În doi ani nu știu dacă schimbasem cu cineva mai mult de o sută de propoziții peste ceea ce era necesar. Așteptam noi directive fără curiozitate sau speranțe de vreun fel. Lucrurile sunt ceea ce sunt.
2
Nava cu provizii venise într-o zi de vineri cred. Din ea coborâse un căpitan și un PMC, probabil inginer sau așa ceva. Ne-a expus planul. Aveam de ales între execuție și lucrul la o viitoare colonie. Urmau să trimită materiale, asistență probabil, tot ce era necesar pentru dezvoltarea zonei. Așa o numise. Când habar nu aveau ce e de făcut inventau câte un termen tâmpit. A vorbit puțin, concis și pe un ton răstit. Oricum îl durea-n cur, cei de rangul său aveau asigurat viitorul, dar juca și el rolul ce i se distribuise. Patru dintre noi au ales execuția. Așa am aflat câți suntem exact. 123. Am fost și eu tentat să merg cu ei dar sunt o fire curioasă și de murit poți să mori oricând. Am aflat destul de repede și ce rol avea inginerul. Să îi convingă pe aia să nu rupă filmul. Greu de crezut. Pe unul din ei îl știam destul de bine. Avea vreo 45 de ani și ținea de ceva vreme un jurnal. Toată lumea îl ura și el știa prea bine asta dar nu se oprise. Aveai libertate totală în vreme de război. Ce naiba să-ți mai ia?
Am rupt rândurile și am plecat la somn. Asta făceai toată ziua, dormeai. Spre seară am auzit trei împușcături. Unul se razgandise. Poate chiar tipul cu jurnalul. Nu mă interesa prea tare. Aici nimic nu contează.
3
Dimineață m-au chemat la popotă, unde organizaseră și ședința de ieri. M-am întrebat ce naiba vor de la mine iar apoi m-am gândit că poate or să ne cheme pe rând, pentru cine știe ce comunicat birocratic, și sunt primul din serie. Era altceva. Căpitanul m-a anunțat că eu voi conduce operațiunile viitoare. Se pare că gasisesera la mine însușiri despre care nu aveam habar. M-am gândit să-i spun că șansele să rămân în viață dacă mă numesc chiar și la conducerea unei barăci sunt aproape nule aici, dar ar fi fost inutil. Știe și el la fel de bine ca și mine cum stau lucrurile. Și chiar dacă nu știe nu cred că dă doi bani pe astfel de probleme. Nu sunt eu, e altul. Îl întreb ce voi avea de făcut. Îmi spune că voi afla și mă trimite la culcare. Încep să regret că nu plec și eu în sac de plastic. Voi conduce nu știu ce operațiuni. Foarte bine. În câteva ore am uitat de asta.
4
Se pare că lumea a aflat că voi conduce, nimeni nu știe încă ce, dar au o atitudine schimbată. Încep să mă văd în rol de lider lătrând ordine cretine dar probabil nu o să fie în felul asta. Războiul s-a sfârșit. Credeam că nu-mi pasă dar observ că îmi pasă.
Din vreme în vreme oamenii se conectează la mașină. Acum e pe post de drog. Te epuizează dar altceva nu e de făcut. Eu mă feresc de ea. Știu pe unul care strânsese în timp o mică biblioteca. Îl vizitez și împrumut de la el o carte. E mai bine decât legat la mașină. Cartea împrumutată e suficient de bună cât să mă țină treaz, tratează lucruri legate de psihologie și chiar dacă nu înțeleg toți termenii, mi se pare interesantă. Aștept întâlnirea care să lămurească lucrurile și să le așeze pe un făgaș. Nimic nu e mai rău că așteptarea asta stupidă care nu îți permite să faci nimic temeinic. Dar nu am ce face așa că aștept.
Într-una din zile am făcut o mică excursie prin împrejurimi, am avut nevoie de cizme de cauciuc și multă determinare. Natura începe să-și reintre în drepturi, a început să apară iarbă pe ici pe colo, am văzut și ceva ce putea fi o broască, s-a mișcat însă prea repede că să știu sigur ce-a fost.
5
Într-o zi m-au sunat. E un telefon la popotă pe care nu îl folosește nimeni. M-a chemat un caporal. "Vino, pe tine te caută!". Am stabilit o întâlnire peste câteva zile apoi m-am dus să mă culc la loc. Lumea lui "trebuie" a creat și războiul care tocmai s-a încheiat. Or să trimită după mine una din navele pentru aprovizionare. Comandamentul e în oraș la câteva zeci de kilometri de tabăra noastră. E o nebuloasă totală povestea asta. Nu știu ce am de făcut, nu știu de ce m-au ales pe mine, nu știu nimic despre planurile lor. Din pricini care nu depind de mine oamenii au început să mă privească cu suspiciune și toată bruma de liniște pe care o aveam s-a dus. Mai fac plimbări în afara taberei și acum, iar de câte ori mă întorc găsesc câte o surpriză. La un moment dat cineva își lăsase ciorapii murdari pe patul meu ca din întâmplare, în altă zi am găsit noroi în bocanci și altădată mi-a dispărut perna. Traiul alături de ei devine imposibil și e cu atât mai greu de îndurat cu cât fiecare e convins de faptul că-i îndreptățit în acțiunile sale. Am făcut câteva comentarii contondente dar în cele din urmă am renunțat. Nu asta e soluția.

6
A venit și ziua așteptată. Nava a sosit în jurul prânzului, nici nu am apucat să mănânc și habar nu am cât o să dureze toată sesiunea asta de informare. Dar încerc să mă pun în starea de a fi receptiv și atent pentru că nimeni nu stă să repete ordinele. Au trimis și un însoțitor . Un tip la vreo treizeci, solid, serios și laconic. Drumul nu a durat mult. Nu am mai fost într-un oraș de mai bine de cinci ani și parcă îl văd pentru prima dată. Războiul a ocolit așezările urbane. Pentru oamenii obișnuiți a trecut mai greu doar din cauza lipsurilor de tot felul, a taxelor mari și a unor restricții. Cred că lumea începe să își revină, să devină mai relaxată, să pună ordine în viața creată de noile condiții. Mă gândesc la asta în timp ce ne îndreptăm spre comandament și observ un grup de adolescenți harjonindu-se în față unui cinematograf. Tinerețea și adolescența îmi par atât de îndepărtate încât am senzația că nici nu le-am trăit vreodată.
Clădirea e destul de animată, soldați, ofițeri care plimbă acte, personal muncitor civil. Mergem la primul etaj și așteptăm o vreme. E biroul unui maior, pe ușa masivă din metal e o inscripție cu numele lui. Nu îmi spune nimic, nu face parte din echipa cu care am lucrat în ultima vreme. Are probabil funcție administrativă. În cele din urmă mă cheamă înăuntru. E trecut de cincizeci, rigid dar amabil, cu o figura uscată și o atitudine distantă. Îmi explică situația în cuvinte simple, și păstrează în permanentă explicațiile clare, fără să divagheze. Planul sună cam așa. Sunt foarte multe unități rămase în diverse zone. Soldații nu se mai pot întoarce la viață obișnuită, diversele situații în care au fost puși i-au transformat în cetățeni indezirabili deci e nevoie de o nouă organizare care să le permită să-și ducă traiul în continuare. Refrenul asta il stiam. Au nevoie de oameni în care comunitatea are încredere și care vor alcătui un soi de elită administrativă. Aici mă gândesc să-l întrerup, să-i spun că cei de acolo nu au încredere în mine mai mult decât în oricare altul, că profilul meu printre ei e destul de șters. Dar ar fi inutil, știu că au criteriile lor de evaluare, și comentariile mele ar suna prostesc. Se pare că voi urma niște cursuri simple de administrație dar nu astea vor fi cheia problemei. Nu vor nimic standardizat, dimpotrivă, așteaptă din motive pe care nu dorește să mi le explice, ca fiecare unitate să își urmeze propria schemă de dezvoltare. Vor fi fonduri speciale, orice cheltuială va trebui motivată și contabilitatea va urmă o disciplină strictă. Suportul tehnic și utilajele necesare pentru schimbări nu vor fi o problema dar pentru fiecare operațiune întreprinsă va fi nevoie de un plan cât mai clar. Voi avea libertate totală în organizarea taberei, inclusiv în chestiuni ce țin de reguli iar în ceea ce privește autoritatea voi avea tot sprijinul necesar. "Dacă rămân în viață", gândesc eu. Legătura cu comandamentul va fi asigurată de un inginer pe care îl voi cunoaște ulterior. Tot ce mi-a spus îmi sună complet aiuristic, nerealist și cu înțeles doar pentru pentru un om care nu cunoaște situația din teren. Dar nu îi spun nimic din toate astea, nu ar avea nici un sens. Voi rămâne în oraș pentru cursuri, voi primi o camera și toate aranjamentele necesare pentru câteva săptămâni. Îl salut și plec să iau în primire nouă situație.
7
Cursurile se întind pe o durata destul de scurtă și le găsesc interesante. Am avut de ales între multe discipline, timpul era limitat si nu le puteam urma pe toate. Am ales studiile agronomice. La sfârșitul lor mă simt ceva mai sigur pe mine și cu oarecare încredere că voi face față de unele din problemele ce pot apărea. E doar o iluzie tâmpită dar pe asta se bazează totul până la urmă. L-am cunoscut și pe inginerul cu care voi lucra. Pare genul de om care face ceea ce spune și ăsta mi se pare un lucru bun. E sănătos să te poți baza pe cineva în tot haosul ăsta generat de schimbări rapide.
Urmează să mă întorc la mărunta comunitate pe care va trebui să o administrez și ca să fiu sincer nu am nici un chef. M-am obișnuit cu atmosfera subțire din oraș, în compania cursanților politicoși și amabili, cu profesorii îndatoritori și îngăduitori. Întoarcerea la o baracă împuțită de vânturi produse de mâncare proastă nu mă înveselește dar nici nu îmi creează mare panică. Regăsesc tabăra așa cum am lăsat-o, plină de noroi, lipsită de speranța și de cea mai elementară urmă de umanitate. Îmi iau în primire și patul așa cum l-am lăsat, curat, cu toate așternuturile în ordine. Au făcut totuși unele corecturi pentru noua mea condiție. Patul e în afară barăcii unde obișnuia să fie și nimeni afară de mine nu pare a observa diferența. Chiar pe pernă au așezat o felicitare ornată cu multe flori și floricele. O ridic și o citesc. Scrie cu litere mari: "Felicitări pentru noua funcție!" Mă întreb de unde au făcut rost de ea. Poate a fost trimisă de vreo sora sau de o mama îndurerată de soarta lor nenorocită, în speranța că-și vor găsi și ei într-o zi o drăguță. Sper să nu fiu eu aceea. Textul cu siguranță le aparține.
8
Am primit un telefon prin care pot comunica rapid cu inginerul, așa că îl sun și îi spun să comande o baracă pentru mine. Voi avea nevoie de un spațiu al meu și de aranjat lucrurile necesare pentru treaba pe care o am de făcut. Oricum aici nimeni nu m-ar primi de acum. Poate tipul cu cărțile dar și el depinde de alții. Asta mă face să gândesc că voi avea nevoie de colaboratori și ar trebui să încep să-i cunosc pe oameni ca să știu cu cine am de-a face și pe cine mă pot baza în demersurile ce urmează să le întreprind.
Situația e complicată și eu trebuie să o descâlcesc și s-o-nțeleg. Știu doar o mică parte din cei peste o sută de oameni. Aș vrea să aflu ce ar vrea, ce-și doresc, ce planuri au, altele decât să mă vadă pe mine dispărut, evident. Problemele le știu în mare pentru că am dus toți aceeași viață, dar odată războiul terminat nu au mai avut nici o ocupație care să le distragă atenția și nu m-ar mira să fi apărut probleme care înainte nu existau. În situația creată eu sunt un strain și nu au încredere în mine, înțeleg asta perfect. Dar nu acționez din inițiativa proprie, dacă ar fi după mine aș preferă să fiu în altă parte și va trebui să-i fac să înțeleagă asta. Până mâine când îmi vine noua locuința se pare că va trebui să dorm sub cerul liber așa că mă întind în pat și sper să nu vină nici o ploaie peste noapte. Chestia îi amuză pe unii din câte se pare, pe alții îi enervează și până la urmă, unul pe care îl știam destul de bine mă invită cu tot cu pat în magazia lor. Mă mir câtă ură am reușit să stârnesc fără să le fi făcut nimic până acum. Evident, fac cât de mult zgomot pot că să-și arate dezaprobarea pentru prezența mea acolo.
9
Au trecut câteva zile și nu am primit nici un semn de la administrație. Voi împărți spațiul în continuare cu niște indivizi din ce în ce mai nemulțumiți de prezența mea între ei, care nu pierd nici un prilej să-mi arate asta. În plus, imi pare că au început să se aranjeze tendințele în jurul unor poli de putere. Dacă au simțit că autoritatea centrului slăbește, ambiții de tot felul au pornit, și situația pare a sta în pragul unor conflicte. Deși miza nu e materială, nu au nimic de câștigat din această stare de fapt, sunt cu toții puși pe harța, nu numai cu mine ci și între ei. Că să fiu sincer nu înțeleg ce îi animă, luptele între orgolii îmi par stupide, dar ei le găsesc importante. Oricum, am înțeles în scurt timp că nu are rost să depun eforturi în a-i convinge de ceva decât pe cei care au autoritate în fața oamenilor. Restul se vor supune fără eforturi speciale. Deocamdată puterea e la mine și vor trebui să acorde importanța cuvenită acestui fapt. Împărțim cu toții aceleași barăci nenorocite, aceeași mizerie, cinism și lipsa de orizont. A mai provoca și conflicte în această situație nu ar însemna decât agravarea ei. Nu am alte mijloace să-i conving decât cele administrative și nu voi ezită să apelez la ele. Micile lor glume au reușit să mă irite, dar nu intenționez să fac situația și mai rea. Cei care au căpătat oarecare notorietate nu ar discuta cu mine considerând asta sub demnitatea lor, dintr-un motiv sau altul, iar pe restul nu prea îi cunosc. Totuși sunt convins că majoritatea știu că se află sub autoritatea centrului, și dealtfel tot complexul depinde de proviziile trimise lunar căci aici nu se produce nimic. În plus suntem izolați, nu există nici un centru comercial sau ceva asemănător care să susțină nevoile obișnuite deci probabil că primul lucru care va trebui rezolvat ar fi câștigarea independenței economice. Sună pompos pentru o mâna de oameni dar îmi place să cred că e posibil în măsura în care ne vom putea asigura nevoile de baza. Așa că într-o convorbire cu unul din ei sugerez că s-ar putea că proviziile să întârzie. Vestea se răspândește mai repede decât mi-am imaginat, stârnește îngrijorare, și se pare că unii dintre ei vor să afle mai multe. Mulți sunt fumători înrăiți, alții nu se feresc de alcool și mai sunt tot felul de lucruri de strictă necesitate afară de mâncare. Nu am de gând să-i lămuresc, nu prea au ce face, continuă să se poarte prostește. Nu pot să discut în condițiile de față pentru că nimic din ceea ce spun nu are șanse să fie luat în serios. Toată situația mă obosește, așa că ies într-una din plimbările mele obișnuite în afară taberei încercând să mă lămuresc cam ce aș putea să fac în condițiile existente. Pământul pare potrivit pentru o așezare. Terenul e insa plin de bolovani si tot soiul de gunoaie. Va trebui curățat. Mă întreb dacă s-ar putea face un anumit tip de agricultură care să asigure prosperitatea comunității. Sunt zone întinse și câteva mașini potrivite ar putea rezolva destul de repede pregătirea acestora. Dar pentru planurile care încep să se contureze îmi trebuiesc foarte multe, inclusiv asistență.
10
Mă întorc seara, la timp că să fiu martor la o încăierare. Sunt implicați doar patru sau cinci, restul stau pe margine și se uită urmărind evoluția lucrurilor cu oarecare interes. Nu prea am ce face, dar nici nu am de gând să las să treacă neobservat evenimentul. Câțiva intervin în cele din urmă și îi potolesc, dar nimeni nu pare mulțumit. Cu atât mai puțin eu, care nu mă văd lucrând cu oameni gata de ceartă în permanență. Va trebui să îi conving că momentan sunt alte priorități decât lupta pentru dominație sau putere. Evident sunt doar supoziții. Nu îi cunosc prea bine. Toată această stare de nervozitate mă face să bănuiesc că mai există și altfel de motive, carora, cel puțin deocamdată, nu îmi pot permite să le acord atenție. Așa că vorbesc cu amicul cu biblioteca și îl rog să le comunice tuturor că am să-i anunț ceva important. M-am cam săturat de toată gălăgia asta puerilă care este împotriva condiției lor, împotriva regulamentelor și nici nu servește cuiva. Am stabilit în cursul zilei următoare o oră pentru eveniment. Au venit toți, cantina e neîncăpătoare. Așteaptă vești proaste iar unele din ele au fost provocate chiar de ei. După ce s-a adunat toată lumea, aștept să se facă liniște, și încep pe un ton cât mai calm să le spun cum stă situația. Nu sunt calm, sunt foarte nervos, și probabil se simte asta pentru că au devenit serioși. Îi anunț că am de dat lunar un raport amănunțit cu tot ceea ce se întâmplă în unitate iar nerespectarea ordinelor și regulamentelor duce la sancțiuni. Nu am cum să ignor ce se întâmplă în unitate, indisciplina poate duce la lucruri mai grave așa că voi scrie și ce s-a întâmplat cu o zi înainte. Probabil că țigările și alcoolul vor lipsi din transportul următor iar dacă situația se înrăutățește mai mult ca sigur că se vor lua și alte măsuri. După ce înjurăturile și rumoarea se potolesc le amintesc tuturor că se află sub ordine ca și mine, și în zilele următoare când îmi va sosi baraca voi putea să-i primesc la mine pe rând pentru a ne cunoaște. Nu mai e nevoie să le amintesc că dacă nu sunt eu e altul. Toți fug de puterea distribuită de la centru. Își doresc să o dețină, dar nu în mod asumat, ci cât mai ferită de orice răspundere. Am de gând însă să-i cunosc și să aflu despre ei datele care vor fi necesare pentru construcția unei comunități dar deocamdată e doar un plan vag. Va trebui să aflu pe cine mă pot baza, să-mi fac relațiile necesare pentru o elită administrativă în cazul în care așa ceva e posibil. După toate astea se pare că au înțeles cum stă treaba și s-au potolit. E doar o impresie desigur, dar ce era important de spus am spus. Sunt de multă vreme aici și cam toți știu mersul lucrurilor. În privința sancțiunilor va trebui să le aplic fără ezitare pentru că altminteri ar interpreta asta drept semn de slăbiciune. Și nu e vorba că aș avea o situație mai proastă, e deja extrem de complicată, cât de faptul că vor întârzia foarte mult schimbările ce oricum vor veni. Asta îmi amintește că trebuie să vorbesc cu inginerul, să aflu cât mai întârzie nouă mea "reședință" și alte câteva detalii legate de munca pe care am de gând să o pornesc. Îl sun și vorbim dar veștile nu sunt deloc bune. Baraca va sosi odată cu proviziile spre sfârșitul lunii. Asta mă pune într-o situație și mai proastă ca înainte. Oricum, voi concepe raportul pe măsura condițiilor oferite. Va trebui să cer sancțiuni disciplinare dormind în același loc cu ei. Probabil că voi dormi somnul de veci după acest raport. Nu par prea nerăbdători să afle de la mine vești noi, așa că există șanse să primească raportul de la următorul neisprăvit investit cu autoritate. Lor nu le pot spune nimic, oricum nu m-ar crede orice le-aș zice. Nu au încredere în nimeni, nici între ei, iar orice intervenție de la centru este privită cu ostilitate, mai ales acum când războiul s-a terminat. Totuși lucrurile par a se fi calmat în pofida temerilor mele, iar atitudinea lor s-a schimbat și ea. Nu mă privesc că pe unul de-al lor, dar au încetat farsele și nu-și mai arată ostilitatea în mod fățiș. Mă gândesc care poate fi cauza, și înțeleg că această primă intervenție a mea în calitatea pe care o dețin a limpezit o mare parte din lucruri. Am chiar impresia, fără să dețin vreo informație concretă, că această nouă stare de fapt le convine într-o oarecare măsură. Asta îmi da un pic de răgaz să mă gândesc la planuri de viitor.
11
Am nevoie de un ordinator că să alcătuiesc fișe personale pentru toată lumea. E important să găsesc niște criterii după care să structurez informațiile. Echipa pe care o s-o formez nu ține totuși de ce-mi doresc ci de ce găsesc. Cei cu care locuiesc temporar sunt foarte rezervați față de mine, așa cum în general toată lumea este. Mi-au trântit patul cât mai departe de ei, lângă locul unde își lasă de obicei bocancii și mi-ar fi destul de greu să îi întreb cum își văd viitorul din această postură.
În cele din urmă a sosit și baraca mult așteptată. E la fel ca toate celelalte numai că va fi un spațiu doar pentru mine. Am primit și accesoriile pe care le-am cerut, inclusiv ordinatorul. L-am rugat pe tipul cu cărțile, Adrian, să mă ajute să o montez și a acceptat. A durat cam o zi, s-au mai alăturat la treaba câțiva fără să le ceară nimeni ajutorul și asta m-a făcut să mă gândesc că există posibilitatea unui viitor mai bun. Am trimis și raportul pe care l-am scris în câteva minute, fără să aduc aminte de nici unul dintre incidente. Dezinteresul celor de la centru față de ce se întâmplă aici nu servește obiectivelor declarate. Va trebui să mă descurc cu ce am. De luni încep să îi primesc pe oameni, să încerc să încropesc o echipa și să înțeleg mai bine situația taberei. Nu mă grăbesc prea mult, am intenția să gândesc lucrurile bine pentru că nu pot să îi chem tot timpul la mine, deci ceea ce urmează să se întâmple e un eveniment și trebuie tratat că atare. În mare parte viitorul comunității va depinde de aceste întâlniri și vreau să gândesc bine cadrul necesar. Intenționez să aflu câți dintre ei au muncit înainte, câți stăpânesc un meșteșug, cu câți pot purta o discuție firească, cu cine mă pot înțelege, cu cine nu, și o mulțime de alte lucruri care pot sluji unui plan mai amplu de construcție a unei comunități sănătoase.
12
Țînând cont de condițiile oferite de mediu, probabil că un sistem de microferme ar putea asigura supraviețuirea la început și apoi prosperitatea oamenilor. Urmând poate să se dezvolte firesc dacă cadrul necesar ar fi asigurat pentru dezvoltare. Totuși lipsește ceva esențial din tot acest plan. Într-o mică gospodărie e nevoie de ceva mai mult decât voința unui singur om chiar dacă primește din afară sprijinul necesar. Asta mă face să mă gândesc că nu poate există o comunitate sănătoasă alcătuită doar din bărbați. Pe timp de război prioritățile sunt altele, la fel și obiectivele. Cum singurele lupte pe care le vor avea de dat de acum vor fi cu rândurile de fasole sau cartofi dacă lucrurile ies bine, mai mult ca sigur că un singur om nu face față la întreținerea și creșterea unei gospodării. Nu știu de existența unor unități feminine similare. De obicei femeile sunt încadrate ca personal muncitor civil, lucrând în spatele frontului în producția necesară războiului sau în treburi ce țin de birocrație. Poate că o mică fabrică ar fi o idee bună. Habar nu am cine ar putea să ia astfel de decizii, nici măcar nu știu cum să formulez acest tip de problemă pentru a-i găsi o rezolvare potrivită dar dacă vreau o comunitate autonomă cred că voi găsi și soluțiile necesare. Îmi amintesc că la cursuri ne-au vorbit de niște case care pot fi ușor asamblate pe o fundație care și ea poate fi montată relativ ușor, rezistente și comode. Un progres enorm față de situația actuală. Ele, ca și unele dintre accesorii ar putea fi fabricate aici. În sfârșit, nu reușesc să merg mai departe cu planurile deocamdată așa că mă mulțumesc să aranjez situația pentru zilele următoare. Încaierarile s-au oprit dar e o liniște destul de fragilă. Va trebui să mă grăbesc si nu-mi plac lucrurile făcute pe grabă. Cu cât ai mai mult timp de gândire cu atât ai mai multe șanse să găsești soluții pentru problemele ce pot apărea. Dar nu depinde numai de mine așa că încerc să obțin cât pot de la ce am. Poate că la capătul eforturilor pe care va trebui să le facem se află vremuri liniștite.
13
Am vorbit cu oamenii vreme de aproape o săptămâna. A fost timp să-i primesc pe toți, să le fac fișe personale și să aflu ce mă interesa. Cea mai mare parte dintre ei au lucrat înainte de război deci nu le va fi greu să între în joc dacă au pentru ce. Ce le propun eu e mai bun decât sinuciderea și cu siguranță mai bine decât viață pe care o duc acum. Sunt mulți care au spus că stăpânesc un meșteșug sau altul, și ei ar putea să învețe cum se face o treaba, apoi să-i învețe și pe alții. Nu foarte mulți au studii superioare și pot purta cu ei o discuție mai lungă de o înjurătură iar câțiva au lucrat în forțele militare dintotdeauna, felul disciplinat în care se purtau mi-a făcut o bună impresie. Câțiva făcuseră parte din forțele de poliție și va trebui să aflu motivul pentru care au fost trimiși în prima linie. Mai sunt cei care provoacă necazuri, care nu știu să facă altceva decât asta. S-au etichetat singuri purtându-se cu obrăznicie și dispreț, aruncând tot felul de sugestii dezgustătoare, vorbe cu dublu înțeles și amenințări, refuzând să răspundă la întrebări în mod direct, ca și când nu aș fi putut afla totul despre ei în câteva minute doar luând contact cu comandamentul. Dar nu mă interesează ce are comandamentul de spus ci doar ce au avut ei de prezentat iar lucrurile au devenit clare în această privință. Evident că va trebui să iau legătura și cu comandamentul, să aflu dacă-s printre ei criminali, violatori, tâlhari sau alte tipuri de indivizi care sunt o pacoste pentru orice administrație civilă iar pentru cele militare carne de tun. E important să știu la ce să mă aștept pentru că voi demara lucrările cât pot de repede. Nu am idee ce să fac cu acești indivizi. Nu au muncit nici măcar o zi în viață lor și asta explică multe, nu se pricep să facă nimic decât să își provoace necazuri unii altora și tuturor. Strică și spurcă orice ating și sunt prin definiție iresponsabili. Nu pentru că nu ar ști ce fac, pentru că sunt extrem de bine înzestrați cu discernământ. Atunci când e vorba să se judece între ei sau să-i judece pe alții se dovedesc experți în moralitate. Dar firea lor coruptă îi transformă în persoane indezirabile. Probabil că cei de la comandament ne consideră pe toți în felul asta. Nu vreau în nici un fel să le impun voința mea. Mă gândesc să transform viitoarea localitate într-una civilă, am toate motivele să cred că pot face asta, și aceste caractere primitive și infantile nu se integrează nicăieri. Nici măcar între ei. Lucrurile însă trebuiesc separate, pentru că suntem o comunitate mică, și oameni care nu se supun nici unei discipline nu sunt de nici un folos. Cu atât mai mult cu cât nu au habar ce e de făcut și lăsați de capul lor probabil își vor face singuri felul. În plus, se lipesc ca mucii de cămașă folosindu-se de cel mai mic pretext oferit, deci orice contact cu ei trebuie evitat. Nu sunt în număr foarte mare, cam doua duzini, deci vechea tabăra le va fi mai mult decât suficientă să facă ce vor vrea. Noua locație am stabilit-o pentru ceilalți la câțiva kilometri depărtare într-un loc care mi s-a părut optim, aproape de firul de apă, cu pământ de calitate. Pe termen mediu vreau să obțin două lucruri. Independența totală față de comandament este primul. Dar cum independența nu înseamnă izolare am de gând să îmi fac legături în oraș unde produsele de aici pot avea căutare și să deschid o mică unitate care să facă față cererii locale de bunuri obișnuite. Merg prea departe însă cu gândul, sunt stăpân peste o situație confuză unde nebunii se cred mareșali așa că pot face planuri pe termen lung abia după ce am rezolvat problemele pe termen scurt. Organizarea și ierarhiile militare îmi vor folosi totuși pentru păstrarea autorității.
14
În plimbările mele obișnuite am avut timp să văd cum e locul pentru nouă locație. Pârăul are cam doi metri lățime, habar nu am câți km lungime și e îngrozitor de poluat cu tot felul de rebuturi industriale. Va trebui să aflu care e starea lui de la izvor și până la intrarea în tabăra pentru a mă putea folosi de el. Eu nu știu de existența unei localități în apropiere dar e important să am certitudinea că odată curățat rămâne în felul asta. Cercetând harta aflu că izvorul e la aproximativ zece km distanță. Terenul ales are deasemenea nevoie de nivelare și sunt tare curios cât de prompți vor fi cei de la centru. Două, trei buldozere ar putea să rezolve treaba în câteva zile, iar un singur utilaj în vreo săptămâna sau două. Copacii izolați i-as lăsa așa cum sunt. Un copac se maturizează în câteva zeci de ani. Am de gând să mai sădesc și alții dar înainte de orice trebuie să curăț locul. Tipul de microferme despre care am aflat la cursuri aveau o poveste destul de interesantă. Inițial inginerii au gândit niște structuri modulare care se îmbinau foarte ușor și rapid pe o fundație gândită în același fel. Trei oameni lucrau cam două zile să îmbine una, sau ceva mai mult depinzând de numărul de camere. Pentru o climă temperată aveau o garanție ce dura câțiva ani, până la zece din câte înțelesesem. Fuseseră gândite de armată pentru zonele grav afectate de război și pentru refugiați. Ideea evoluase însă dupa ce parasise cadrul militar, dar urmând aceeași gândire cazonă se transformase în ceva mai complicat. Casa putuse deveni, urmând necesitățile, o gospodărie. Era de folos mai ales în cazul refugiaților care pe o perioadă mică și medie își puteau asigura singuri traiul zilnic având independență. Cotețele pentru animale, mașinile pentru îngrijirea pământului în funcție de diferite culturi ce puteau asigura un trai decent, utilitățile și toate cele necesare unei astfel de întreprinderi aveau la baza aceeași concepție simplă, modulară, cu o mare ușurință în asamblare, curățare și întreținere. Toate veneau împreună cu locuința și fuseseră chibzuite în diverse standarde în funcție de dimensiunea proprietății. Acest concept a fost preluat ca afacere în viață civilă, la început doar ca o rezolvare a situației grave din zonele calamitate de diverse fenomene naturale, apoi că alternativă pentru cei care vroiau să paraseseasca viața tumultoasă a orașului pentru a trăi liniștit în mediul rural.
15
Am stabilit o întâlnire cu inginerul în urmă cu ceva vreme și a venit timpul să o onorez. Avem multe de stabilit, am făcut niște planuri deocamdată rudimentare, niște schițe mai degrabă, și vreau să lămuresc o mulțime de lucruri. Odată pornită treaba nu o mai pot opri și trebuie să aflu în ce măsură lucrurile vor putea intră pe un făgaș firesc, fără sincope. Drumul până în oraș a trecut rapid. M-a primit la biroul lui separat de comandament. E un tip înalt cu părul creț și sprâncene stufoase. Am studiat împreună planurile și nu a avut prea multe remarci de făcut. Mi-a spus că va fi nevoie de ceva vreme să calculeze costurile dar propunerile mele nu ridică probleme majore. Nu a părut mirat că am decis să organizez mică mea comunitate în jurul agriculturii. Am dedus că știa destul de bine ce cursuri alesesem. I-am răspuns că natura terenului și locația contribuiseră la alegerea mea, nu am habar câtuși de puțin de agricultură și voi avea nevoie de consiliere în viitor. Am vrut să plec și mi-a părut că vrea să mai spună ceva dar nu știe cum să formuleze ideile așa că am mai întârziat o vreme punându-i întrebări fără relevanță prea mare. "Uite, mi-a zis până la urmă, eu am grijă de aprovizionarea mai multor unități. Toate sunt la început că și voi. Fiecare a avut o libertate considerabilă în a-și alege proiectul de dezvoltare. Dealtfel i-ai cunoscut la cursuri pe unii dintre ei. Mă gândesc la o cale prin care puteți să intrați în legătură iar unii cu alții, aș vrea să aranjez o întâlnire la un moment dat. Ați ales se pare drumuri extrem de diferite și nu ar fi exclus să va fiți unii altora de folos." Nu l-am întrebat nimic, nici el nu a continuat să vorbească. Ne-am salutat și am părăsit biroul încercând să-mi amintesc și de celelalte discipline între care aș fi putut alege. Știu că printre ele erau și cursuri legate de sport, științe politice și chiar cultură sau religie. Erau mult mai multe dar eu mă limitasem la ce-mi păruse folositor.
16
Nu sunt poet sau artist de vreun fel. Pentru mine, unu și cu unu fac doi e un adevăr care mi-e suficient. Deci mi-ar fi foarte greu să descriu mașina. Pentru descrierea ei nu sunt de ajuns formule matematice sau descrieri literare. Faptele ar putea să vorbească de la sine dar nici ele nu ar explica mare lucru. De la ea a pornit războiul, ea l-a întreținut și tot datorită ei s-a sfârșit. Este uitare de sine, izvor de speranță, motiv de prăbușire și întotdeauna dorință de mai mult. E la dispoziția oricui dar e a nimănui și abuzul de ea are întotdeauna consecințe. Cei care o cunosc bine se feresc, cei care mai speră nu se mai desprind. Sursă de moarte pentru cei fără speranța, sursă de viață pentru cei fără speranță, sursă de necazuri, sursă de ceva întotdeauna dar niciodată la ce te aștepți. Dacă poți, e bine să te ferești de ea. Dacă nu, e bine să știi că s-ar putea să fie ultimul lucru pe care îl faci.
17
Lipsa mea din tabără nu a rămas fără urmări. Se pare că avusese loc un conflict între două grupări diferite care nu se terminase însă cu un rezultat clar. Așa că lumea uitase complet de aspirațiile către o comunitate liniștită și se afla în tensiune maximă. Nu se lăsase cu cadavre dar asta era doar o problema de timp. Din câte aveam să aflu ulterior totul pornise de la "mașină".
S-au împărțit în două tabere pentru controlul asupra ei. Nu sunt toți implicați în asta, mulți știu rostul și s-au ținut deoparte dar conflictul a prins destulă lume. Nu e vorba de mașină ci de putere la care toți vor accesul. Iar mașina este fără îndoială sursă de putere. Când am ajuns acolo erau teribil de încordați, gata să să se ucidă între ei probabil. Armele de foc fuseseră confiscate în primele zile după semnarea păcii dar imaginația oamenilor aflați în conflict nu are limite. Nu m-am mirat prea tare că indivizii care și-au ales supărarea ca regulă de viață reușiseră să monteze toată tabăra. Știam că va urma ceva de felul asta dar speram să se mai amâne. Lăsată la mintea acestor indivizi tabăra ar fi dispărut mai repede că praful în vânt. Mie mi-au lăsat o armă de foc dar nu intenționez să o folosesc. E pentru cazuri extreme și folosirea ei ar declanșa un lanț de evenimente pe care nu am de gând să mi-l asum. E seară așa că am decis să nu intervin. Am să convoc o ședința cu șefii de grupe. Știu că vechea organizare nu mai are nici o valoare, că noile structuri de putere care se formează acum nu mai țin cont de ea, dar va fi un semn că există o autoritate și că funcționează. Ar putea să se mai calmeze lucrurile și să ma lase să câștig timp că să stabilesc întâlniri și să reorganizez lucrurile pe grupe, să îmi retrag oamenii din această situație, pe cei care își doresc asta. Vroiam să o fac înainte de plecare dar nu am mai avut vreme.
18
Pe parcursul întâlnirilor îmi făcusem relații mai apropiate cu câțiva din tabăra iar venirea mea nu a trecut neobservată. Am ignorat starea de tensiune, nu am încercat să o alimentez sau să o potolesc și mi-au dat pace. Spre seară am primit vizita unui tip care îmi făcuse o impresie bună, Codrea. Era fără studii dar inspira încredere, nu numai mie cred. Mi-a povestit în câteva cuvinte ce se întâmplase. Hărțuiala prostească între două grupuri dusese cum era de așteptat la un conflict. Unul dintre ei fusese prins în singurătate și în afară de o bătaie cruntă, fusese supus și la tot felul de umilințe iar asta dusese la o încăierare generală. Preocupările acestor oameni nu depășeau întâmplările cotidiene ca și planurile lor. Nu erau absolut deloc interesați de consecințe și se lăsau conduși doar de emoții primare sau de răzbunări care duceau la rezultatele pe care acum erau obligați să le trăiască cu toții. Din punctul meu de vedere puteau să sfârșească așa cum își aleseseră dar primisem o treaba de făcut și nu aveam de gând să mor prostește din cauza lor. L-am întrebat pe om dacă poate convoca rapid o întâlnire cu foștii șefi de grupe la popotă și a răspuns că da. Cel puțin formal ei dețineau comanda, și chiar dacă erau ignorați acum, multă vreme fuseseră investiți cu putere deci lucrul nu putea să treacă neobservat. Aveam de gând să îi ignor și eu și să mă port că și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Au venit cu toții la întâlnire și le-am ordonat să transmită oamenilor că urmează o ședința generală în care se vor stabili lucruri ce țin de organizarea taberei. Eram curios cine o să vină. Cum nu aveam nici un amestec în treburile lor, iar mașina nu mă interesa absolut deloc, și ei știau asta, aveam speranța că situația ar putea să se detensioneze. Observaseră dealtfel că nu am nici o dorința le impun ceva deci erau șanse că totul să decurgă așa cum îmi doream.
19
A doua zi planul a funcționat. La popotă nu s-au prezentat decât cei neinteresați în conflict care erau de fapt majoritatea. Singurul lucru pe care intenționam să îl fac ținea de organizare. Le-am spus să se împartă în grupe egale numeric și să-și aleagă un comandant pentru fiecare grupă astfel creată. Pe viitor aveam să discut cu aceștia. Încercăm să evit cât mai mult orice fel de proces birocratic care ar fi putut să îngreuneze lucrurile și să mă bazez pe încrederea oamenilor. Nici nu aveam de ales. Nu era ușor în condițiile date, dar faptul că se prezentaseră în număr atât de mare era încurajator. Oricum, până ce noua așezare care urma să se construiască avea să fie gata tot aici urma să ne ducem viața. Mașinile promise pentru pregătirea terenului urmau să sosească curând și asta trebuia să ne găsească pregătiți.
20
Cei rămăși în tabăra, care nu apăruseră la popotă, erau probabil dezorientați. Nu avusese loc nici un scandal în timpul asta dar cu siguranță lucrurile erau departe de a se fi liniștit. Nu îmi pasă de ei decât în măsura în care reușeau să îmi facă treaba mai grea decât ar fi trebuit să fie. Ajunsesem la concluzia că a-i ignora nu mai era o soluție, trebuia să fac ceva . Eram cu toții soldați, obișnuiți cu ideea morții. Aveam nevoie de un detașament care să se ocupe doar de asta. De păstrarea ordinii. Nu era o treaba de durată pentru că urma să plecăm de aici, dar a lăsa lucrurile nesupravegheate se putea dovedi periculos pentru toată lumea. Speram ca situația să se îmbunătățească. Nu se poate dezvolta nimic sub o stare de teroare permanentă, la dispoziția unor indivizi pentru care viitorul taberei atârna de conflicte sporadice, fără un orizont mai întins de ziua care urmează. Nu aveam de gând să le schimb viziunea despre lume, puteau să și-o păstreze. Nu ii credeam capabili de mai mult. Nici eu nu am garanții de oferit, sunt prea mulți factori aleatori asupra cărora nu am nici un control. Dar pe măsură ce problemele apar încerc să le rezolv în timp ce ei par a acționa exact pe dos provocând dificultăți fără rezolvare. L-am ales pe Codrea ca om de legătură cu șefii de grupe pe care și-i vor alege. E tipul care mă ține informat cu ce se întâmplă în tabăra și care, mai mult sau mai puțîn, s-a oferit singur pentru această treaba. Le-am precizat tuturor că va fi vorba de multă muncă iar șefii de grupe se vor ocupa de chestiuni organizatorice și cred că au înțeles mesajul. Nu e vorba de lătrat ordine și de pierdut vremea ci de unități care să acționeze coordonat pentru atingerea unor obiective. Observ că, datorită funcției probabil, m-am molipsit și eu de limbajul impersonal care se practică in orice birocrație dar nu am vreme să ma gândesc acum la asta. Nu intenționez să fiu simpatic ci eficient și asta aștept și de la ei. Cu cât ne terminăm mai repede treaba cu atât vom avea mai mult timp pentru noi înșine, lucru ce ține de viață civilă mult visată.
21
Lucrurile se potolisera până la un nivel, aveam să constat mai târziu, la care se putea practica dialogul. Alegerile șefilor de grupă se făcuseră destul de repede, structurile vechi functionasera cum trebuie, iar oamenii se cunoșteau între ei și știau în mod natural pe cine se pot baza. Totul a durat o zi așa cum le cerusem iar seară am avut o discuție cu opt dintre ei, organizarea o cerusem pe grupe de câte zece oameni, pentru a le spune care sunt planurile și cam cum putem să ne aranjăm mai bine că să dăm lucrurile gata la timp. Așteptăm din zi în zi și mașinile promise așa că era important să ne grăbim. Încă nu se făcuse o separare clară între cei care doreau să meargă cu mine și cei care vroiau să rămână în vechea tabăra alături de mașină și de socotelile lor dar eu nu aveam nimic de ascuns in acest moment și nu doream să las impresia că ceea ce fac e împotriva lor. Era doar altceva. Știu din proprie experiență că de la un timp încolo orice lucru nou pare, și adeseori este, o aventură. Dar când ai mai degrabă de câștigat decât de pierdut asta contează mai puțin, și oamenii înțeleseseră rapid situația.
22
Pentru că situația se calmase am avut vreme să fac un pic de ordine printre datele pe care le aveam. Eram curios cu cine voi lucra în continuare, pe cine aleseseră oamenii să facă parte din viitoarea administrație și am cerut date de la centru despre ei. Faptul că alegerile avuseseră loc era un fapt încurajator dar trebuia să știu mai multe. Avusesem parte de destule surprize neplăcute până acum și în măsură în care depindea de mine aș fi dorit să le evit în continuare. Cum lucrurile se separasera pentru ce aveam eu nevoie am cerut fișele personale și pentru indivizii care preferasera să facă după capul lor. Majoritatea dintre ei suferisera condamnări în viață civilă, și spre surprinderea mea chiar doi din echipa cu care urmă să lucrez avuseseră probleme. Erau cei care lucraseră în poliție înainte de înrolare. Nu doream însă să trec peste alegerea oamenilor, și pe cei doi mă gândeam să îi pun să-și folosească grupele pentru păstrarea ordinii. În momentul asta mi se părea cea mai bună alegere. I-am chemat la mine și le-am cerut să-mi explice cum stă situația și dacă cele două echipe pot face față la provocări. Aveam să aflu că în jur de patruzeci de indivizi împărțiți în două tabere își disputau controlul asupra mașinii și aveau loc din timp în timp ciocniri pentru dominație. Se grupaseră în jurul unor lideri care nu se dădeau înapoi de la nimic și pândeau tot timpul orice prilej pentru o agresiune. Dezbinarea acestora îmi folosea însă mie. Nu avea să dureze mult, doar până la construirea noii așezări, dar servicii de siguranță erau extrem de necesare. La nevoie puteau interveni și soldați din celelalte grupe. Le-am spus să se pregătească, și la prima confruntare să intervină în sensul păstrării ordinii, să încerce să domolească lucrurile, să nu le lase să crească, să se străduiască să le țină sub control. Le-am spus deasemenea să pregătească patrule și să facă plantoane pentru a preîntâmpina orice situație periculoasă. Le-am mai zis să se țină departe de mașină pentru a nu crea probleme în mod inutil. Ultimul lucru pe care îl doream în acel moment era să fim noi sursa pornirii unui scandal. Și-au înțeles rolul destul de bine și eforturile lor nu au trecut neobservate în următoarele zile. Indivizii erau puși pe harță în permanentă și același comportament îl practicau și cu restul trupelor, nu numai între ei, așa că reușiseră să își facă un renume prost. Aveau un nivel de înțelegere scăzut iar comportamentul lor era o consecință directă a acestuia. Dacă le intra ceva în cap nu le ieșea cu ușurință, indiferent dacă era adevărat ori nu, și acționau în consecință. Nu acceptau să fie contraziși, trăiau în permanență cu convingerea că au dreptate orice ar spune. Amestecul de ignoranța și fanatism îi făcea deci periculoși și o atenție sporită era recomandabilă până ce lucrurile urmau să se așeze. Ăsta era dealtfel unul din obiectivele pe care mi le propusesem in viitorul apropiat, o separare clară. Urmau să rămână dependenți de centru. Dacă nu găseau soluții să se organizeze probabil că nu ii aștepta un viitor prea bun. Tipii de la comandament nu aveau cuvântul glumă in vocabular, nici toleranță, nici altele de acest fel care fac viața unei comunități suportabilă. Dar nici asta nu mai era treaba mea, cel puțin nu in acest moment.
23
Următoarele zile au decurs fără incidente majore și în cele din urmă au sosit și mașinile mult așteptate. Un utilaj era doar pentru curățarea și amenajarea pîrăului care urma să alimenteze comuna iar trei mașini mari pentru curățarea și nivelarea terenului. I-am chemat și pe șefii de grupe să ma sfătuiesc cu ei, hotarâsem să aranjez o cantitate dublă de teren față de cât socoteam că ar fi nevoie. Mă mai gândeam la niște sere, un magazin universal, o mică pepinieră și alte lucruri de care viitoarea comunitate se putea folosi. Poate și un atelier care să întrețină și să repare tot felul de utilaje de care era nevoie. Lucrul mergea mai repede decât m-aș fi așteptat, sosiseră și camioane pentru încărcarea deșeurilor rezultate din curățarea terenului. În puține cuvinte, era multă treabă de făcut. Mai aveam de așteptat ceea ce urmau să devină viitoarele case și asistență necesară pentru montarea lor imediat ce se terminau operațiunile de amenajare. Trebuia să ne mișcăm repede, ne aflam în plină vară, mai era puțin până la anotimpul ploios. Speram să terminăm cu grosul lucrurilor într-o lună jumătate, două, urmând apoi să lucrăm in continuare la detalii. O iarnă întreagă mai depindeam tot de proviziile de la centru, dar apoi nu vedeam obstacole majore in a depăși această situație. Erau oameni buni si nu a fost o problemă să ducem la capăt ceea ce ne propusesem.
24
Mă așteptam la probleme în tabăra, pentru că lipsisem toată ziua. Tipii aveau un comportament pe cât de infantil pe atât de previzibil. Hărțuială continuă când erau nemulțumiți și conflicte când își doreau să obțină ceva, totul așezat pe nerecunoașterea nici unei autorități. Cu atât mai mult cu cât situația le permitea toate astea. Vanitatea la volan cu frica în rezervor. Spre mirarea mea nu se întâmplase nimic. Poate din cauză că stăteau împreună ca înainte și își vedeau de treburi, poate gândul la o nouă viață, cine știe. În momentul acela devenisem aproape optimist și nu mi se părea exclus să atrag pe unii diuntre ei de partea mea. De la un timp încolo oricine se satură de o astfel de viață. Eram însă prea optimist. Oamenii nu se schimbă în mod fundamental datorită condițiilor. Cine-i ticălos de la natură așa probabil că așa o să și moară. Condițiile doar evidențiază o însușire sau altă. Dar astea erau considerații fără rost. Mă bazam pe alegerea oamenilor așa că lucram cu cei pe care ii aveam la dispoziție. Nu încercăm să le impun voința mea arbitrară ci mă bazăm pe un plan care deschidea un drum către dezvoltare. Aveam să aflu în timp pe cine mă pot baza și pe cine nu. Până in acest moment șefii de grupe păreau oameni de încredere și aveam îndoieli că eu aș fi făcut o selecție mai bună.
25
Apoi, târziu de tot, mi-am amintit că am de scris un raport. Și cei cu probleme erau tot sub ordinele mele, cel puțin teoretic. Iar cum condițiile mă obligau deocamdată să scindez tabăra, asta putea fi o reală problema. Aprovizionarea era făcută de centru la fel ca și suportul necesar, deci modul meu de a aranja chestiunea nu era unul de natură să reziste. Era doar o amânare. Într-un fel sau altul trebuia să găsesc soluțiile pentru asigurarea ordinii și o cale de a pune lucrurile pe un făgaș firesc care să aibă un înțeles și un viitor bun pentru majoritatea oamenilor. Dar genul asta de treabă nu se face peste noapte. Încă nu aveam habar ce o să scriu în raport că să poată fi trimis, iar blestemată de mașină și toate problemele pe care le ridica mă scoteau din minți. Dacă ar fi fost după mine aș fi dinamitat locul dar nu primisem nici o dispoziție în acest sens așa că nu îmi rămânea decât să mă descurc cu ce am. Pe viitor doream să îmi fac legături comerciale in oraș și să scap de orice dependență de comandament lucru pe care bănuiesc că și-l doreau și cei de acolo. Nu știam cu siguranță nimic, erau foarte laconici și își aveau cu siguranță socotelile lor care erau mult peste capul meu. Totuși îmi lăsaseră libertate deplină și îmi acordau sprijin iar asta era într-un anume sens încurajator. Dealtfel nu ma interesau planurile lor dar cumva înțelegeam că situația asta nu va putea să dureze la nesfârșit. Nimeni nu îți dă nimic fără să aștepte ceva in schimb.
26
În ultima vreme dormisem puțin și prost. Oamenii sunt nervoși, eu sunt nervos și în astfel de condiții lucrurile nu ies întotdeauna cum ar trebui. Dar după ce mașinile terminau, în câteva zile, dacă totul mergea cum trebuie, urma să stabilim locurile pentru viitoarele gospodării și să rezolvăm problema utilităților. Totul trebuia legat la o mașină despre care vorbisem deja, ce urma să asigure apa potabilă din pîrău. Mai așteptăm o instalație de reciclare care avea să preia dejecțiile și deșeurile, să facă separațiile necesare și să producă din ele îngrășământ sau pastile din carbon pentru încălzirea pe timp de iarnă. Mai erau dispozitivele eoliene și solare ce aveau să asigure energia necesară comunității. Toate astea alcătuiau primul stadiu al lucrărilor ce trebuiau făcute, urmând apoi construcția caselor și a tuturor facilităților pentru viitoarele gospodării. Așteptam un consilier de la centru care să ne lămurească cu privire la montarea și folosirea tuturor acestor minuni ale tehnicii, care să supervizeze tot procesul de construcție. Pe mine mă depășeau toate astea, erau chestiuni tehnice. Dar din câte înțelesesem era vorba de lucruri destul de simple de învățat și folosit așa că nu îmi făceam griji prea mari. Sub o îndrumare bună speram să putem termina la vreme totul. Lucrurile mergeau relativ bine și în tabără, se pare că cele două grupe de indezirabili căzuseră la o înțelegere cu privire la mașină. Fuseseră siliți în mod indirect se pare și de forțele de intervenție, dar nu avusese loc nici un conflict important, nu și-l puteau permite se pare. Nu erau complet idioți și asta era întrucâtva încurajator. Știau că ne vom muta, că ei vor rămâne stăpâni pe vechea tabără, lăsasem să se înțeleagă asta, așa că stăteau toată ziua conectați la mașină distrugându-și sistemul nervos, presupunând că se aflau în posesia unui astfel de lucru. Totuși încă nu eram liniștit în privința lor, alcătuiau o problemă care trebuia în cele din urmă să își găsească rezolvarea. Refuzaseră in mod implicit să participe la lucrările de construcție și nimeni nu ii dorea acolo in fond. Eram o comunitate mult prea mică pentru a construi o închisoare sau ceva care să semene a arest și felul asta de a pune problema n-ar fi funcționat. Din puținul pe care îl știam despre natura umană eram destul de sigur că problemele erau departe de a se fi rezolvat, și două grupe a câte 20 de oameni gata să întreprindă tot felul de acțiuni imprevizile și stupide, nu prezentau o perspectiva liniștitoare. Probabil că exact asta voi scrie și in raport. Că am mutat tabăra dar o mică parte din trupe au rămas dependente de mașină. Probabil că ii va determina pe cei de la centru să distrugă porcăria. Poate că nu am doar eu problema asta, dar înainte să scriu raportul îmi doream să vorbesc cu inginerul. Or fi existând soluții standard, care ma puteau scuti pe mine de responsabilități ce nu mi le doream. Știam dinainte că nu există așa ceva, altminteri nu m-ar fi lăsat să ma descurc singur, dar mai știam că tot ce ținea de mașină era răspunderea lor. Eu nu o doream acolo.
27
Unele preocupări cărora nu le acordasem până acum prea mare atenție începeau să iasă la suprafață. Existau contraste clare între felul în care ne fusese prezentată situația taberei și eforturile pe care hotărâseră să le întreprindă în această privința. Lucrurile nu se legau în nici un fel deci se ridicau o seama de întrebări. Faptul că nu găseam o explicație potrivită îmi dădea de gândit.
În primul rând implicarea comandamentului în toată această poveste se dovedea aproape inexistentă. De lucrat, lucram în mod direct doar cu inginerul și totul se întâmpla prin intermediul său. Făcusem o socoteală sumară legată de cheltuielile de până acum și ajunsesem la o sumă importantă. Nimic nu justifică toate astea din punct de vedere militar decât poate în cazul în care își doreau o colonie aici. Dar ce rost ar fi avut o colonie într-o zona lipsită de importanță strategică, pe timp de pace?
Apoi eram simpli soldați. Viața noastră nu prezența mare importantă, cu atât mai puțin atâtea cheltuieli și grijă pentru realizarea lucrărilor propuse. Era greu de crezut ca armata să finanțeze proiecte de felul ăsta cu atât mai mult cu cât nu mai primisem nici un ordin de la comandament. Doream să aflu dacă inginerul făcea parte din personalul militar și nu puteam să-l întreb direct. Era reținut cu privire la informațiile pe care mi le dădea și nu știu dacă avea de gând să-mi dezvaluiasca mai mult. Spusese că mai există colonii aranjate, însă altfel, în jurul altor preocupări, și nu ar fi fost rău să iau legătură cu cei de acolo așa cum mi se sugerase. Oricum toate astea nu ar fi trebuit să mă privească pe mine în nici un fel dar erau întrebări firești care aveau nevoie de un răspuns.
28
Am hotărât să vorbesc cu inginerul în aceste zile liniștite, până terminau cu nivelarea terenului și curățarea rîului. Comunicăm prin rețea dar pentru ce aveam eu nevoie trebuia să-l întâlnesc. Era incomod un drum până în oraș dar era necesar. Aveam nevoie și de un locțiitor pe perioadele cât lipseam și îl alesesem aproape fără să mă gândesc prea mult. Adrian, vechiul meu prieten care își ținea încă cu mare consideratie biblioteca, era foarte bun. Avea respectul tuturor, inclusiv pe al meu și știa să facă față la provocări. Oricum nu mi-era teamă că s-ar fi creat vreun atașament pentru putere. Condițiile erau deocamdată sinistre și mare lucru nu era de făcut față de ce se știa. Pe oameni îi știam dintr-o bucată și destul de hotărâți dacă se apucau de ceva așa că nu le duceam grijă. Cam asta era situația pe care doream să o las în urmă. Nava cu provizii trebuia să vină spre sfârșitul zilei. Era dimineață și am profitat de timp că să mai studiez niște dosare ale oamenilor cu care lucram. Nici unul nu era militar de carieră iar cei doi care suferisera condamnări în viață civilă și lucraseră în poliție înainte se integraseră bine. Delictele erau minore după standardul meu, corupție în ambele cazuri, dar în viața civilă asta se sancționa aspru. Se pare că oamenii aveau încredere în ei așa că nu prea îmi păsa, eram bucuros că nu e vorba de ceva mai grav. Nu era de mirare că lucrurile se liniștiseră mai repede decât m-aș fi așteptat. Am început să studiez și datele liderilor care îmi făceau probleme și nimic din ce-am aflat nu m-a mirat. Toți aveau condamnări pentru delicte grave, genul de indivizi problemă prin firea lor. Ca o ciudată coincidență unul din ei a a intrat în baracă trecând de gardă, venise însoțit de încă câțiva care îi intimidasera pe soldații de la pază.
29
A intrat și mă studia cu dispreț ca pe cineva net inferior. Era înalt, brunet, impertinent și agresiv dar cu siguranță inteligent. Se pare că vroia să îmi spună neapărat ceva. Din câte știam căzuse la înțelegere cu gruparea rivală în ceea ce privește mașina. Și-o împărțeau după un program bine stabilit cu niște reguli simple asupra căruia căzuseră de acord iar asta asigura o liniște relativă. Aveam mari dubii că se împăcaseră totuși, dar asta nu mă privea acum. Nici nu eram curios ce avea să-mi spună dar se părea că nu am de ales. A început să vorbească pe un ton de șef care nu admite replică, și să îmi spună că situația calmă de acum i-o datorez lui, că vrea să afle ce planuri am pentru viitoarea așezare și unde se va potrivi el și oamenii lui în acesta. L-am lăsat să vorbească fără să-l întrerup și după ce a terminat am tăcut o vreme . Nu aveam nimic să-i spun. Soarta și-o aleseseră singuri și chiar în acest moment nu făcea decât să confirme hotărârea pe care o luaseră. Îmi venea să-l scot afară prin peretele baracii dar nu prea erau șanse să fac asta. Era mai solid și mai hotărât decât mine. Deși situația se calmase datorită patrulelor iar el și ai lui erau sursă continuă de necazuri, încerca să mă convingă că eu îi sunt lui dator. L-am rugat politicos să iasă afară iar asta a părut să-l scoată din minți. A început să urle, a lovit cu pumnul în masă proferand tot felul de amenințări. L-am lăsat să termine și de dată asta pentru că nimic din ceea ce eu aveam să-i spun nu putea schimba situația iar genul asta de abordare pe care el o consideră potrivită mie mi se părea cam caraghioasă. Am încercat să mă bazez pe inteligența lui mai degrabă decât pe sentimentele sale care păreau de nestăpânit. L-am rugat să se așeze, stătuse în picioare pe tot parcursul discuției, și am așteptat un timp să se calmeze. Nu avea nici un rost să îi spun adevărul, oricum ar fi crezut probabil că mint. Nici nu doream să-l las să afle prea multe căci era greu de prevăzut comportamentul lui viitor, și mă încurca destul de mult chiar cu puținul pe care îl știa.
"Uite, i-am spus, persoana mea e destul de puțin importantă iar ce avem aici nu e un sport de vreun fel sau altul. Nici o dezbatere televizată unde câștigă cel care face giumbușlucurile cele mai reușite ca să amuze publicul. Eu nu sunt decât o mică parte a unui plan mult mai larg pe care nu îl cunosc și chiar dacă l-aș ști nu ști l-aș spune ție. Nu ți-ar folosi la nimic." Se pare că această abordare a funcționat pentru că s-a calmat . A urmat o tăcere lungă în care aproape uitasem de existența lui. Fără să-mi dau seama am început să caut iar prin fișe, apoi am înțeles că e nepoliticos și l-am întrebat dacă mai are ceva să îmi spună. "Cred că îmi vinzi gogoși. La povestea asta cu planurile apelează superiorii când nu mai știu ce să spună". "Poți să crezi ce vrei, nu eu am venit la ține să te conving de ceva. Răspunsurile pe care le cauți țîn de felul în care v-ați purtat și va purtați, iar pentru mine sunteți doar o problema în plus ?" Asta a părut să-l scoată iar din minți, oamenii de felul lui se cred fără greșeală, și așa am ajuns exact în locul din care plecasem. L-am lăsat să termine, nu trecuse la agresiune fizică, se mulțumise doar să zbiere și să improște cu noroi, resursă care părea nelimitată la el. S-a calmat în cele din urmă dar am avut impresia că înțelesese cum stau lucrurile. Aș fi simțit compătimire pentru el dacă nu mi-ar fi fost mai milă de mine. Nu avea cum să se desprindă de viața pe care o ducea decât poate dacă s-ar fi convertit la vreo religie dar nu părea genul de om care să facă asta, și era probabil mai bine așa. "Nu am cum să va ajut, domnule!" i-am spus într-un târziu. Am observat că mă adresasem lui ca unui civil și m-am mirat. Lucrurile începeau să se schimbe cu adevărat. A ieșit fără să spună o vorbă iar eu am căutat să mă pregătesc de plecare. Urma să stau câteva zile în oraș și probabil că era nevoie să fac și niște cumpărături.
30
Aproape nici nu am observat când a trecut timpul până în oraș. Erau o mulțime de probleme care mă preocupau, mai ales în ceea ce privește organizarea pentru viitoarele lucrări, aveam niște noțiuni cam vagi despre ce trebuie făcut practic pe planurile pe care le consideram bune. Mă bazam pe faptul că problemele ridicate erau relativ simple, necesitau însă foarte mult de lucru. Orașul mi s-a părut curat, elegant și frumos, condițiile în care ne găseam noi îl făceau cred să pară pentru mine așa căci altminteri era doar un oraș că oricare altul.
31
Inginerul mă aștepta în biroul lui plin de planuri, manuale și hârtii, m-a rugat polticos să scuz deranjul de parcă asta mă preocupa pe mine. Am apreciat totuși amabilitatea și i-am răspuns că la mine deranjul e mult mai mare. A părut că zâmbește dar n-am fost prea sigur. Am luat loc și m-a întrebat dacă sunt mulțumit de mersul lucrărilor și i-am spus că da, deși nu prea știam sigur. Pentru mine șantierul era o enigmă. Știam că e vorba de mașini care urmează planuri, nimic special sau demn de atenție la asta. Convenisem asupra a ceea ce e de făcut și îmi dăduse confirmarea că se poate lucra pe acele planuri așa că nu aveam motive să dau alt răspuns. Nu știam cum să ajung la ceea ce mă preocupă și nu doream să întreb direct așa că am adus în discuție propunerea lui de a mă întâlni cu ceilalți șefi de colonie, nici nu prea știam ce termen să găsesc pentru că nu mă prea simțeam eu însumi șef peste ceva. Mi-a sugerat termenul de administratori pentru că a observat încurcătură mea și mi-a spus că deocamdată e prea devreme. Înțelegea că vreau să aflu mai multe așa că a început să îmi spună câte ceva despre aceste comunități. El avea în grijă 15, și discuta direct doar cu cei care fuseseră aleși așa cum făcea și cu mine. Se pare că doi dintre cei care fuseseră aleși la început nu se mai aflau printre noi lucru care nu mă miră deloc dar nu mi-a dat prea multe detalii. Mi-a spus doar că au fost înlocuiți și lucrurile fiind abia la început va mai dura ceva vreme până să între pe un făgaș care să poată capătă o descriere. Nu mă mira deloc faptul că e atât de direct cu lucruri atât de sensibile, ce ma mira însă, era că reușea să își păstreze calmul spunând lucruri atât de grave. Dar fiecare îndeletnicire își are misterele ei și nu eram deloc curios să le aflu pe ale lui.
32
Speram să plec măcar cu unul din răspunsurile care mă frământau. Unele din ele nici nu aș fi știut cum să le formulez pentru el astfel încât să plec lămurit. Am încercat cu cea care îmi părea mai ușoară și anume cât va mai merge așa. Eram intersat de asta și datorită faptului că o parte din tabără era în afară controlului iar dacă resursele încetau să mai vină putea deveni o reală problemă. Nu mi-a spus nimic imediat deși părea că se așteaptă la întrebare și am înțeles că am atacat un punct sensibil. Toate se legau între ele și nu părea pregătit să îmi dezvaluiasca prea multe. Într-un târziu mi-a spus că nu este o responsabilitate care îmi revine mie deci nu are rost să mai ridic această problema. Răspunsul lui era departe de a fi liniștitor dar nu prea aveam ce face. Mi-am încercat norocul din nou și l-am întrebat dacă toată operațiunea pe care o conducea se mai află sub jurisdicție militară. A refuzat să-mi răspundă și de această dată spunându-mi că m-am descurcat bine până acum și nu are rost să ridic probleme inactuale. Apoi am trecut la discutarea unor detalii ce rămăseseră nelămurite și pentru care m-a asigurat de suportul lui. Nu aflasem nimic din ceea ce îmi propusesem să aflu. Probabil că exagerasem gândindu-mă la el ca la cineva apropiat. Își făcea doar treaba, că și mine, că și alții că el. Am adus în discuție și ceea ce mă frământa de multă vreme. I-am spus că o mică gospodărie nu poate fi ținută de un bărbat singur. Erau poate eroi, dar nu supereroi. Nu a părut a înțelege ce îi spun, sau ce aștept de la el, deși părea un om inteligent. Am continuat cu seria de întrebări aducând în discuție terminarea războiului și personalul disponibilizat că urmare a acestui lucru. I-am mai spus că vom avea nevoie și de mici ateliere de producție și întreținere. A înțeles în cele din urmă. Mi-a zis că încă nu are informațiile necesare despre toate acestea dar îmi va da un răspuns în cel mai scurt timp. Fără să vreau să par insistent i-am atras atenția că aștept de la el ceva mai mult decât simple informații, că nici asta nu e responsabilitatea mea și a părut încurcat. Măcar reușisem să deschid subiectul și tot era ceva. Dacă rămânea fără nici o consecință nu mă mai interesa pe mine. Mai era ceva pe agenda discuțiilor dar nu acordasem atenție la asta, era mai degrabă o fantasmă. "Mi-ați spus că există o comunitate care a hotărât să își ducă viață în spirit religios". "Da, au refuzat orice ajutor din partea noastră până acum. Fiind la malul marii se descurcă cu proviziile și le merge relativ bine. Întrebați asta cu un scop anume?" Deocamdată nu, i-am răspuns. Nu mă pricep la lucrurile de acest fel. Era doar pură curiozitate. "O să să discutăm poate mai multe dată viitoare." Ne-am luat rămas bun. Plecăm fără nici un răspuns, dar cu unele speranțe.
33
Mi-am făcut cumpărăturile de care aveam nevoie și m-am întors în camera de motel. Nava urma să plece a două zi și cum nu îmi era somn am hotărât să mă mai plimb prin oraș. Multe magazine, aglomerat chiar și noaptea, clădiri în construcție. Schimbările nu erau deci doar în tabăra noastră ci se petreceau peste tot. M-am oprit la o terasă și am zăbovit acolo lângă o bere privind doar la trecătorii pasageri , și, fără să acord atenție stărilor care mă încercau, un sentiment a devenit greu de ignorat. Singurătatea căreia nu îi acordasem atenție până atunci a devenit apăsătoare și greu de purtat. M-am întrebat de ce mai continui și dacă toate lucrurile în care eram implicat au vreo valoare pentru mine. Dacă nu era mai simplu să dezertez într-un fel sau altul, eventual să mă pierd în mulțimea care își trăia viață cu simplitate, fără să-și pună probleme complicate lipsite de răspuns. Apoi m-am gândit că m-ar găși oriunde, că oricum pentru mine nu mai e posibilă o altfel de viață. Aveau dreptate, eram cu adevărat indezirabili. Aveam să-mi duc și singurătatea cu mine la fel cum duceam raporturile lunare și plimbările pe drumuri pline de noroi. Mi-am terminat berea și m-am dus să mă culc. Mă aștepta o zi dificilă. Trebuia să verific treaba lăsată în urmă de buldozere si să partajez locul pentru viitoarele gospodării că să începem lucrul.
34
Am găsit tabăra într-o liniște relativă, avuseseră loc incidente minore fără consecințe din câte m-a asigurat Codrea. M-am dus deci să verific ce se făcuse în zona și am hotărât să dau un anunț pentru toată lumea interesată. Era nevoie de foarte multe lucruri iar absența răspunsurilor clare la întrebări m-a făcut să devin foarte reticent în a mai solicită vreun ajutor de la centru. Comandasem tot ce trebuia și așteptam să vină transportul în zilele următoare dar nu ai cum să prevezi totul. Pentru unele necesități trebuia să îmi fac legături în oraș dar aveam nevoie de bani sau de oferit ceva la schimb. Era putere de muncă, iar în maxim un an puteam să avem produse, sperăm eu, de bună calitate. Însă nu știam aproape nimic despre viața în oraș. Cineva dintre noi trebuia să meargă și să locuiască acolo, să facă legăturile necesare. Cu toțîi strânsesem bani din solde și ii țineam undeva în niște conturi pentru că nu aveam ce face cu ei aici. Adunați laolaltă însemnau sume importante, suficient îmi imaginam eu, cât să putem demara o afacere. Aveam de gând să trec peste ordinele primite, chiar și răspunsul ambiguu fusese un răspuns, și să aleg câțiva dintre noi care să locuiască acolo și să vândă viitoarele produse. Toate astea mă preocupau în timp ce ne îndreptăm spre nouă locație. O perioada vom avea calea asta de făcut zilnic, până vor fi gata toate și ne vom muta.
35
Venise aproape toată compania, cu excepția indivizilor problemă, deși mi-a părut că recunosc câteva figuri și din rândul lor. Nu mă interesa asta, nu aveam deocamdată nimic de ascuns, dar nici peste măsură de deschis nu doream să fiu. Am cerut adunarea și le-am spus că de mâine vom împărți terenul pregătit în loturi urmând că apoi să tragem conductele pentru utilități. Trebuiau săpate șanțuri, așteptam cu următorul transport niște mașini ușor de manevrat care făceau asta. Pentru împărțirea loturilor trebuia să vină un consultant de la care primisem planurile. Agricultura nu trebuia făcută intensiv, primisem informații la cursuri dar nu retinusem prea multe. Hotarâsem să trimit unul dintre camarazi în oraș să se califice, să am pe cineva care să cunoască bine astfel de chestiuni. Găsisem omul potrivit, fusese crescut la țară și cunoștințele pe care le avea în mod firesc trebuiau doar îmbogățite și rafinate. Era și destul de isteț așa că bănuiam că mă voi putea baza pe el în viitor.
Terenul era pregătit, locul curățat, mașina pentru apă și cea pentru reciclare așteptau să intre în funcțiune, fusese o treaba dusă la bun sfârșit. Râul arăta ca un șanț plin cu apă, mașinile nu au suflet, dar eram încă departe de preocupări estetice. Dacă lucrurile vor merge bine toate astea se vor rezolva în timp.
36
Mai era ceva care mă preocupa de multă vreme, legat de proprietate și de drepturile noastre asupra ei. Oamenii nu lucrează cu seriozitate pământul altuia. Trebuia să mă asigur că ce au primit rămâne al lor. Sperăm să obțin asta destul de ușor, locația în care ne aflam era lipsită de importantă deci toate chestiunile ce țineau de lămurirea acestei chestiuni ar fi trebuit să își găsească o rezolvare destul de ușor. Asta era doar o mică parte din problemă. Eram curios să aflu și ce condiții asigură dreptul de proprietate pentru că nu aveam nici un chef să le spun oamenilor că sunt proprietari iar apoi să mă trezesc că suntem supuși la tot felul de abuzuri sau obligații care ar fi făcut din dreptul la proprietate o mascaradă. Doream să lămuresc cât mai repede lucrurile pentru că păreau a avea sentimentul că-i vorba doar de muncă forțată. Ori nu asta îmi doream. Urma să fie mult de lucru, dar de rezultate muncii lor urmau să se bucure chiar ei. Mai rămâneau "ceilalți" dar aceștia își aleseseră propria cale. Amânasem discuția despre ei și nici in rapoarte nu pomenisem nimic. Puturoșenia, agresivitatea, obrăznicia și lipsa oricărei competențe, toate astea sub influența mașinii, nu țineau de foame și aveam mari îndoieli că cei care țineau deocamdată tabăra aveau de gând să facă asta la nesfârșit. Altminteri nu mi-ar fi acordat nici un sprijin. Dar asta era mai puțin important acum, ci doar cum voi putea să organizez munca în cel mai eficient mod cu putință astfel încât să terminăm treaba până la venirea iernii fără eforturi inutile. Îmi doream însă niște lămuriri înainte să pornim la treabă și lucrurile au părut a se aranja de la sine. Inginerul mi-a solicitat o întâlnire și m-am bucurat că inițiativa a pornit de la el. Trebuia să aflu dacă mai suntem sub jurisdicție militară pentru că altminteri discuția despre proprietate nu își avea rostul. Mi-am dat seama că nu mai dormisem de multă vreme, nici măcar nu simțisem nevoia, așa că am hotărât să o fac după ce am băut câteva pahare de alcool.
37

A doua zi m-am trezit un pic amețit. Nava care urma să mă ducă în oraș venise de ceva vreme dar nimeni nu s-a gândit să mă trezească. Asta m-a făcut să mă simt destul de prost. Oamenii cu care lucram dezvoltaseră comportamente față de mine care erau probabil determinate chiar de mine dar asupra cărora eu nu aveam nici o putere. Asta m-a făcut să mă gândesc la faptul că puterea pe care o aveam era doar o iluzie. Nu aveam decât în foarte mică măsură control asupra a ceea ce se întâmplă în tabăra. Dar poate că mai important decât controlul era echilibrul între diversele tendințe și asta părea că funcționează suficient de bine cât să pot atinge obiectivele pe care mi le propusesem. Nu aveam cum să mă gândesc la toate, nimeni nu poate să facă asta. Și nu puteam fi altcineva decât eram. În chestiunile astea nu poți minți. Dar nu era nevoie de minciuni. Țineam unele lucruri ascunse dar nu o făceam pentru interesul meu. Bunul mers al lucrurilor cerea asta. Nu aveam vreun paradis de oferit ci doar o viață obișnuită, sau măcar premisele, cadrul pentru o viață bună. Mai departe depindea de ei.
38
Prins cu tot felul de gânduri nici nu mi-am dat seama când am ajuns în oraș. Era încă dimineață devreme dar străzile erau destul de populate. Trăisem atât de mult izolat într-o viață searbădă și anostă încât animația orașului mi se părea frumoasă de câte ori luăm contact cu ea. Inginerul mă aștepta, și parcă știind la ce mă gândeam m-a invitat la un bar că să purtăm discuția. Localul era deservit de un personal amabil și discret lucruri cu care nu eram deloc obișnuit. Mi-ar fi plăcut să rămân mai mult acolo așa că o vreme nu am atacat nici un subiect important doar am discutat chestiuni de rutină. El mă chemase de această dată și eram curios să aflu ce are de spus. Știa că vom începe lucrările curând și părea mulțumit de ce se făcuse până acum. Deși nu plănuisem, am atacat subiectul Mașinii și i-am spus că prezența ei acolo e cu adevărat o problema. I-am mai spus că aș prefera o rețea locală de comunicare și am adus vorba și de faptul că e o comunitate scindată și o parte din oameni nu vor să ia parte la viitorul plan de dezvoltare. Dacă tot pornisem cu subiectul ăsta l-am întrebat câtă vreme mai avea de gând să trimită provizii pentru susținerea taberei. Speram să aflu mai multe lucruri despre statutul nostru. M-a întrebat de ce n-am vorbit de toate astea în rapoarte și i-am răspuns că speram să rezolv lucrurile fără vreo intervenție din afară. A părut un pic derutat apoi a ținut să precizeze că în privința Mașinii nu poate face nimic dar că îmi respectă libertatea de a proceda cum cred de cuviință.
"Ideea care stă la baza acestor tabere, așa cum cred că știți, este tocmai independența firească bazată pe caracteristicile lor specifice. Intervențiile noastre sunt minime, iar suportul se bazează pe informațiile primite de la fața locului. Avem nevoie de o așezare în zonă și acesta este motivul pentru care vă acordăm sprijin pentru orice inițiativa așezată pe un proiect de dezvoltare clar. Sprijinul va veni atâta timp cât lucrurile merg în direcția potrivită, cea pe care ați ales-o chiar dumneavoastră."
"Va înțeleg, dar o tabără scindată e o mare problemă. Cred că voi rezolva chestiunile ce țin de administrarea ei dar sunt și lucruri care încep să semene foarte bine a politică iar asta ține de o administrație civilă. E o comunitate mică dar am nevoie de niște răspunsuri clare în unele privințe."
"Nu mai sunteți sub jurisdicție militară. Data trecută nu vă puteam da un răspuns sigur dar acum pot. Și aici lucrurile se schimbă, nu doar la dumneavoastră."
"Atunci înseamnă că se aplică legile obișnuite pentru orice comunitate civilă?"
"În acest moment pot să va spun doar că aveți libertatea să faceți tot ce credeți de cuviință".
Răspunsul ăsta vag nu îmi plăcea deloc.
"Cei care nu vor să țină cont de schimbări sunt oameni care trăiesc din conflicte și situații conflictuale. Nu prea cred că vor cultiva ceapă în viitorul apropiat. Libertatea pe care mi-o acordați nu-mi folosește la nimic și nu e decât un mod de a evita un răspuns clar."
"Pot doar să va spun că Mașinile nu ne aparțin, și nu avem legătură cu ele. S-a decis mai sus de mine ca taberele să le păstreze".
"Domnule, eu nu sunt politician. Și în urmă cu câteva luni nici nu visam că o să ajung într-o situație de acest fel. Dacă a devenit o așezare civilă eu mai degrabă îmi fac bagajele și plec. Nu cred în binele cu forța și bănuiesc că puteți găsi indivizi mai bine pregătiți pentru astfel de sarcini. Unii dintre ei știu doar de frică, iar de mine nu le este frică. "
"Nu puteți pleca acum. Ați câștigat o majoritate care vă urmează și asta nu e puțin lucru. Dacă ați pleca acum toată muncă dumneavoastră s-ar irosi."
"Nu cred că mă urmează pe mine, mai degrabă e vorba de un plan clar pe care ceilalți nu îl pot oferi. Va trebui să reevaluez situația. Dacă ne supunem legilor civile acestea vor trebui impuse. Altminteri toți vor crede că acționez după bunul meu plac. Iar asta e periculos. "
A părut surprins de felul în care am pus problema și mi-a spus că o să analizeze cazul cu toată seriozitatea. Nu prea înțelegeam ce l-a surprins, era de așteptat să vorbesc despre asta.
Am comandat ceva de mâncare. Pereții localului erau acoperiți cu fotografii de epocă în care apăreau clădiri vechi iar alegerea lor dovedea bun gust.
"Fiecare astfel de tabără își are propria ei identitate. Nu prea văd la ce v-ar folosi o legislație greu de aplicat la condițiile pe care le aveți, mai ales în acest moment."
Răspunsul asta mă mulțumea în oarecare măsură dar nu mă liniștea cu nimic.
"Legislația nu mi-ar folosi prea mult, dar garanțiile că pot susține și aplică o bună legislație ar fi ceva care mi-ar putea permite să merg mai departe. Legile sunt inutile dacă nu le poți impune. Adică, oricum s-ar pune problema, facem parte cred dintr-un context mai larg . Independența e doar o vorba goală altminteri, nu-i așa? "
În fond înțelesese despre ce e vorba dar mai mult că sigur că nu deținea răspunsurile pe care le așteptam. Și vorbele goale nu îmi foloseau la nimic așa că nu am insistat. Poate nici nu mă exprimasem cum trebuie. Totuși, faptul că îl pusesem în încurcătură îmi permitea o libertate mai mare decât simulacrul de libertate pe care el mi-l oferea. Am mâncat în liniște și în cele din urmă mi-am amintit că el mă chemase dar încă nu aflasem motivul pentru care o făcuse.
Discuția fusese destul de serioasă și starea asta plutea între noi așa că m-am mirat când l-am văzut zâmbind.
"Atelierele de reparație și întreținere de care ați adus aminte... nu va fi o problema cu ele după ce terminați cu lucrările. Avem mai multe fabrici care s-au închis odată cu terminarea războiului așa că avem multe angajate în șomaj. Nu va fi o selecție, doar vom prezența situația funcționarilor așa cum este și am bănuiala că vor fi destule voluntare pentru această treabă."
Uitasem de asta dar vestea m-a bucurat. Mi-a dat impresia că nu mă agit în van și că primesc totuși ajutor. Trebuia să gândesc acum fiecare gospodărie ca pe o familie, cu un copil sau doi într-un viitor nu foarte îndepărtat. Deci modulele de casă trebuiau să conțină mai multe camere decât plănuisem. Nu era o problema, nu duceam lipsa nici de module nici de teren, dar totul trebuia gândit dinainte.
Am mai discutat o vreme despre chestiuni fără importanță și în cele din urmă ne-am despărțit. Primisem răspuns măcar la o parte dintre întrebări . Mă așteptau zile grele dar știam ce am de făcut așa că nu eram prea îngrijorat. Mi-am amintit că îi vorbisem de ateliere de producție și întreținere nu de ateliere de reparație și întreținere. Poate că greșise totuși. Oricum, încă nu aveam un plan pentru nici unele. Trebuia să aflu care vor fi necesitățile viitoarei comunități întâi.

39
La întoarcerea în tabăra am avut o surpriză de proporții. Adrian a venit să îmi spună că toată lumea e strânsă la popotă, și că mă așteaptă. Am bănuit că aflaseră că nu mai sunt sub jurisdicție militară, probabil că acum știau că vor primi provizii oricum. Deci ce rost ar fi avut să muncească când primeau totul gratuit. Cum nu eu le spusesm asta am bănuit că într-un fel sau altul veștile se răspândesc foarte repede, mai repede decât m-aș fi gândit. Le dădeam dreptate în sinea mea. Ce rost avea să depui eforturi sau să participi la schimbare când lucrurile mergeau și așa. Și aveam convingerea că nu le sunt simpatic în nici un fel. Probabil că mă urmaseră din curiozitate, nu pentru că aveam vreun plan care să-i intereseze. Inginerul înțelesese totul greșit, că și mine dealtfel. L-am rugat pe omul cu care lucram să convoace o adunare. În fond aveam încă susținere de la centru deci bănuiam că sunt măcar curioși la ceea ce aveam de zis.
În pofida așteptărilor popota era arhiplină. Veniseră și dintre cei care se opusesera oricărui plan. Mă priveau batjocoritor și nu își ascundeau satisfacția că eșuasem. Nu prea mai aveam nimic de ascuns așa că le-am spus ce știam. Era posibil ca aprovizionarea să se termine la un moment dat dar aveau nevoie de o colonie în zonă. Era puțin probabil că viața așa cum o știau ei va mai continua mult în acest fel. Le-am mai spus că în loc să stea îngrămădiți în barăci vor avea fiecare casa lui iar muncă într-o mică gospodărie agricolă era în parte automatizată. Ar fi avut timp destul să facă ce își doresc și în plus ar fi fost independenți. Era într-adevăr de lucru, dar la capăt îi aștepta o viață mai bună decât cea pe care o aveau acum. Apoi era nevoie de ateliere care să intrețină comunitatea și pentru asta ar fi fost aduse muncitoare în zona. Mă gândeam că dacă asta nu îi convinge atunci nimic nu îi va convinge. Le-a stârnit râsul dar știam că îi preocupă, deci nu prea îmi pasă de ranjetele lor prostești. Cu asta am încheiat. Dezinteresul pe care îl arătau mă molipsise și pe mine. Am ieșit de acolo batjocorit că și cum le-aș fi vrut răul, unul chiar a aruncat cu o conservă goală după mine. În fond de ce mi-ar fi păsat mie mai mult decât le păsa lor?
Când credeam că o să mă pun în pat și o să dorm cel mai liniștit somn din ultimele luni a bătut cineva la ușa barăcii mele. Era Codrea. Vorbisem cu el doar strictul necesar așa cum făceam cu toată lumea dealtfel, dar de-a lungul timpului în el căpătasem încredere. Așa că l-am ascultat cu atenție și am încercat, deși îmi era greu, să înțeleg ce vrea să îmi spună. Era și el de agitat și vorbea despre mai multe lucruri odată, dar am înțeles până la urmă. Mulți erau nemulțumiți de situație dar puțini aveau curajul să spună ceva. Chiar dacă nu erau atâția cât fuseseră la început, mulți deveniseră atașați de ce propusesem. Iar șefii de grupe erau alături de mine.Asta mi-a dat un pic de curaj. Nimeni de la centru nu precizase vreo limită de vreun fel sau altul în ce privește viitorii locuitori ai comunei.
O vreme am stat și m-am gândit. Cu forța de muncă era totul în regulă. Necesitățile pentru mai multe terenuri, în cazul în care mică comunitate urmă să se dezvolte erau deja în plan. Poate în număr de 300 - 400. Eram convins că dacă lucrurile mergeau bine mulți aveau să se răzgândească, apoi era vorba de femeile care urmau să vină. Cu 50-60 de oameni și mașinile de care aveam nevoie se puteau face ușor toate lucrările. Iar pentru instalațiile necesare trimiteau personal de la centru pentru că era nevoie de muncă calificată. Am adormit până la urmă liniștit.

VA URMA

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!