poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 241 .



Crêpe Suzette, plăcintă cu varză și fluturi. Altfel (I)
proză [ ]
Sonia (32). Variantă revăzută

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2019-01-28  |     | 



O altă toamnă. Altă repetiţie pentru. Şi pentru... Flori ruginii în cântec de copaci dezgoliţi. Pământul e darnic. Aşa de darnic. S-a deschis tot în aşteptare. O să le amortizeze – cât îi va sta în putinţă – şocul desprinderii, vertijul căderii, angoasa trecerii... [... şi n-aţi văzut, voi copacilor, că niciodată nu vine sfârşitul?! E doar un episod plastic, scena exacerbând Emoţia pentru însuşirea lecţiei de supravieţuire! Nu,... nu credeţi? Aşa de sceptici sunteţi?! Sau eu răspund în locul vostru?!... În locul vostru...vostru...stru...ruuu...uuuu? Vorbiţi-mi odată!] O mână le adună, o talpă le striveşte. Abis şi cer. Blestem şi binecuvântare. Într-un cuvânt, Viaţă!! Mai ales acel dincolo de ea... Oamenii sunt cenuşii. Rătăciţiţi în veşminte ca-n eprubete gigantice – cobaii preferaţi ai destinului chel. Îşi îngroapă mimicile în cort ponosit de umbrele perforate. Şi merg... tot merg: încotro se îndreaptă? Poate că într-un început de noiembrie. În miezul frigorific al burniţei ce, sigur, n-a avut vreodată mamă. Inimile se ascund și nu prea. Bat în șoapte albe-deșirate. Eşti tu cu tine. Într-o intimitate cumva debusolantă. Descoperi că nu eşti tocmai pregătită să te vezi goală-goluţă, să simţi cum propriul ochi-săgeată pătrunde în câte o rană. Şi sunt destule. Asta de n-oi fi tu marea amatoare de prăpăstii! Atunci, între tine şi tine, pui o pânză subţire, un roz pal – silabă semideschisă. Aşa tăişul privirii va fi mai puţin neblând. Şi ce dacă eşti singură, mult prea singură?! Şi ce dacă eşti puţin tristă?! Şi ce dacă ţi-e dor, aşa de dor?! [– De cine? De ce? / – Da’ de nu ştiu câte!!!] Şi ce dacă eşti ţintă?! Pieptul îl ţii mereu dezgolit: hai, apasă! Va creşte Mâine.

De la Universitate la cofetăria de la Romană cu rafinatele Crêpe Suzette şi Mille Feuille se ajunge relativ uşor pe jos. Când ai o fereastră de 2 ore, un test solicitant după, o colegă plină de graţie şi disponibilitate, o apetenţă cel puţin remarcabilă pentru cofetăria franţuzească şi, mai ales, când rişti să te adânceşti, să te adânceşti, să te... în golul din tine. Aşa că o zbugheşti... Ai 19 ani şi câteva luni. Încă adori să te îmbraci sport. Nu te dai în lături să frecventezi cursurile în jeanşi slim cu franjuri, în bocanci negri cu talpă groasă şi rucsac à l’alpiniste. Optezi, totuşi, cel mai adesea, pentru părul strâns în coadă. Strâns ca la carte, nu tu şuviţe, nu tu cârlionţi, nu tu „o idee de...” Păi de ce? Pur şi simplu aşa te simţi – cel puţin deocamdată – dans ton assiette. Asta îţi dă o alură de fetiţă oarecum neajutorată [un fel de şcolăriţă sine die], contrastând, cel puţin în ochii unora, cu echipamentul hard enduro. Cum eşti, de fapt, tu,... tu ÎN REALITATE?! Nu, nuuu..., nu cum pari în ochii celorlalţi, mă rog ai unora, ci tu, tu cea adevărată?! Aaa...! Nu te-ai decis încă? În regulă, mai aşteptăm. Va veni însă momentul în care chiar va trebui să optezi! Oare, DanaT a făcut-o? Cu doi ani mai în vârstă decât tine, şi ea tastează adesea Ctrl & S; achiziţionează, fără să stea prea mult pe gânduri, ţinute sport care mai de care: blugi- jachete-geci-shorturi cu şiret fosforescent-bocanci cu sau fără talpă groasă-adidaşi-tenişi, mai ales tenişi. Numai că ea preferă genţile XXL şi părul cât mai liber. Posibil să fie mai aproape de definirea coerentă şi, implicit, acceptarea propriei personalităţi. Şi, totuşi, sunt zile, săptămâni în şir în care însăşi DanaT se schimbă la 180 de grade...

Intră. Găsesc, pe partea opusă uşii, o masă liberă. Comandă prăjituri şi clătite: 2 Mille Feuille şi 2 Crêpe Suzette. Plus un ceai verde cu lămâie – DanaT, un ceai de iasomie cu lămâie şi scorţişoară – tu... DanaT: fără zahăr. Sonia-cu-accent-grav-şi-hiat: +2 cuburi dulci. În aşteptare, Dana fumează. Ţigară după ţigară. Ţigarete subţiri şi aromate – chipurile – mai puţin nocive decât restul! Înfrigurată şi preocupată, privindu-şi constant ceasul, de parcă ar avea o normă drastică de îndeplinit. De parcă, la finalul acesteia, ar urma să afle un verdict. Verdictul. Tremură. Mult prea vizibil...
– ... foarte posibil de la ţigări mi se trage – articulează ea un fel de explicaţie. Mai ales de când am dublat cantitatea... şi nu... nu mă pot lăsa, efectiv sunt dependentă. Am crezut că astea – şi arată cu dispreţ din vârful buzelor spre sulul mic sprijinit între arătător şi degetul mare – mă vor ajuta să renunţ, dar, spre disperarea mea, am simţit nevoia de a fuma din ce în ce mai mult...
– Sincer nu ştiu cum e! Eu nu fumez. N-am fumat niciodată... – îi vine Sonia în întâmpinare. Când eram mici, eu, Sora şi Verişoara ne-am terorizat de-a dreptul Părinţii şi Bunicii mai multe zile la rând... când, găsind nişte mucuri de ţigară în grădină, i-am lăsat să creadă că noi eram responsabile de... chiştoacele respective. Într-o zi, cuprinse de febra spovedaniei măreţe, am înşirat pe masa de la bucătărie corpurile delicte pe care le transportaserăm cu sfinţenie în buzunăraşele noastre de omuleţi puşi pe şotii... N-am uitat nici azi ce feţe făcuseră cu toţii! Şi ne-au pus să suflăm... Fireşte, n-aveau ce să identifice suspect... Dar noi am perseverat în nevinovatul joc: i-am asigurat că avuseserăm grijă să ne spălăm pe dinţi... Aşa am ţinut-o vreo 2 săptămâni..., până când a fost mai mult decât evident pentru oricine că erau doar actele teribiliste ale unor copii încurcându-se în preaplinul timpului avut la dispoziţie...
– Aaa...! Ce drăguţ! Tare mult trebuie să vă fi amuzat!
– ... în schimb beau cam multă cafea – revine Sonia la adevăratul subiect al discuţiei – ... de fapt, beau foarte multă cafea! Să ştii că şi mie îmi tremură mâinile. Chiar rău. Medicul spune că am un fel de spasmofilie..., o deficienţă, se pare, înnăscută de calciu... Şi totul, din cauza tiroidei! M-a întrebat şi de cafea. I-am spus că, da, beau, dar nu i-am spus cât...
– Îmi pare rău! Şi eu am probleme... – se îneacă DanatT. Nu..., nu de la fumul ţigării subţiri şi aromate... Privirea, mult prea adâncită spre a rezista gravitaţiei, cedează, se amestecă în pătrăţelele generoase ale gresiei, în tăcerea lor sepulcrală. Cu gesturi febrile, stinge această, foarte probabil, ultimă ţigară la desertul lor franţuzesc. Apasă nevrotic în scrumieră. Buricele degetelor se umplu de scrum. O arde. Nu zice nimic. E, pesemne, un soi de ritual de autoflagelare...
– Crêpe Suzette-ul şi Mille Feuille-ul! – reinstituie firescul o doamnă între 2 vârste cu şorţ roşu şi zâmbet de înger gras. Acum să-mi spuneţi: cine este cu iasomia, cine cu ceaiul verde?
Heeiiii, dar ce mai contează asta când şi iasomia, şi ceaiul verde sunt doar nişte refugii iluzorii?! Când, iată, se vede şi pe geamul ăsta aburit, timpul zace în hainele cerşetorului care n-a mai mâncat de nu ştiu câte zile ceva de Doamne-ajută. Care nu s-a mai spălat – habar n-are trecătorul orb! – de cine ştie câte săptămâni, luni,... Căruia nimeni nu i-a mai spus noapte-bună! Oare, de când... de când nu i s-a mai spus?! Imaginile astea dau frisoane şi transpiraţii reci. Frisoane şi fiori până la sânge. Ţi-e silă. Ţi-e milă. De toate ţi-e. Pentru că te transpui în celălalt. Aproape că nu mai eşti tu... Şi, totuşi [...], dacă sunt nişte refugii de moment, atunci, hai să trăim odată „clipa asta”! Îi fac semn discret îngerului bucălat să aşeze iasomia în dreptul..., ceaiul verde – în faţa... Fac rost şi de un zâmbet: în felul lor de acum, articulează un „mulţumesc”, mai mult sau mai puţin receptat de androginul cu şorţ roşu... Vecinii din dreapta se pregătesc de plecare. Ea are părul acaju. Poartă fustă mini verde-cameleon. Miroase strident a Vanderbilt, altfel un parfum remarcabil. El e deosebit de atent. Reverenţios, trage scaunul. O ajută să-şi pună pardesiul. Face ce face şi-i tot atinge mâinile. Ea scapă, cu generozitate, surâsuri şi nuanţe. Grija lor cea mare este iubirea. Iubirea asta palpabilă, de aici şi de acum, dar care, obraznică, fără vrerea lor, aruncă punţi spre infinit... Ies fericiţi. Şi puternici. Dincolo, crêpe-ul şi foietajul trec în artificial. Un vârf rupt de creion colorat alunecă pe o foaie imaginară. Ceaiul prinde acreală şi se pojghiţeşte. Iasomie neagră. Ceai verde... Negru cu verde. Negru în toată puterea cuvântului...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!