poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 773 .



Denotativ vs. [?!] conotativ
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2018-09-30  |     | 



Să tot fi mers o oră la pas pe Marie Straßen. Însoțită de soarele de acasă, care încăpățânat se ținuse după ea, neînțelegând s-o piardă o clipă din lumină. Adusese cu ea și felul acela inconfundabil de a se undui al sufletului, generos împrăștiind mireasma pâinii, sentimentul de „hai, chiar nu mi-e teamă, chiar nuuu!”. Încerca să se acomodeze cu siluetele uniform zvelte, uniform blonde, făcându-și, mai mult sau mai puțin explicit, din enunțul cartezian (Cogito, ergo sum) principiul ontologic de căpătâi. În răstimpuri, chiar și călătoria ei, așa de deschisă unor interpretări multiple, ca de altfel orice poem de mai, suferea exilări într-un sens precis definit, ce nu admitea derogări de la „centru”. În primă instanță ai fi zis că nu putea fi decât de bine: toată lumea era lămurită, fiecare știa cu exactitate științifică spre ce se îndreaptă, cum avea să se finalizeze acțiunea x; nimeni nu suspecta pe nimeni, viața se derula algebric, liniștită și pașnică, fără dramul de suspans, implicit fără minimul risc de a contracta tahicardie, nici atât bucuria care succedă unei prea mari încordări, musai soldată cu fericire. Dar, tot apropiindu-te, inima o lua la trap, deprinsă a nu se împăca prea bine cu regulile unei denotații aproape inchizitoriale. Căci Sonia fusese mereu o poetă, iar monosemantismul cu certitudine nu pentru ea se brevetase! Nici primul strat al realității! Nici iluzia! Așa că în copacul din dreapta sălășluia de bună seamă un om, în omul din stânga plângea un copil, numai visul copacului de a trece în pasăre... În gesturile lui de acum – după mai bine de o lună de existență separată [în care unicele interacțiuni se reduseseră la un fragil contact electronic, dedicat și acesta în mare parte tachinărilor reciproce] – semnele cuiva parțial cunoscut, pe care o vreme se autoiluzionase că îl știe ca pe apă. Că nimic și nimeni nu ar fi putut inteveni, în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, pentru a schimba „datele problemei”. La mijloc de mai străbătuse cu un amărât de tren mai bine de 1000 de km – când cu certitudine își putea isca multe alte pretexte existențiale – nu, nu pentru că el o rugase, ci pentru că voia să se verifice pe sine însăși. Să experimenteze. Să cunoască. Să se cunoască. Să vadă exact cum va reacționa în împrejurări date, de câtă subiectivitate vs. obiectivitate va fi în stare „hic et nunc”, măcar ulterior când va fi privit, fie și cu detașare elementară, întâmplările trecutului recent. Puțin masochism în această încredințare fără tăgadă a eului mesei de disecție – ai fi tentat să zici la prima vedere, puțină grandomanie..., mai degrabă curaj – la a doua, doar inconștiență... benignă?! Căci, de fapt, Sonia nu concepea vreo situație care s-o facă sclavă, s-o înrobească, s-o adicționeze; în același timp, înfrântă fiind în realitate, opțiunea ei de a-și dobândi trofeele s-ar fi menținut cât se poate de viabilă în... virtual. Dar cei mai mulți dintre oameni aleg să trăiască, nu atât să problematizeze... A făcut-o ea însăși la un moment dat și iat-o – mai ezitând, mai resemnându-se – instalată, pentru câteva zile, în camera unei pensiuni vieneze, situată pe o stradă îngustă, al cărei capăt îl pierzi cu privirea... Anume de el găsită! Aaa, nu, nu, în niciun caz să nu-și facă griji! El avea să chiulească destul de constant de la cursurile de macroeconomie în acea jumătate de săptămână, doar ca să-i fie ei cât mai alături. Și, bineînțeles, când vreun hiat se va prelungi prea mult, ea nu avea decât să ia cu asalt magazinele, parcurile ș.a.m.dep. Habar nu avea el!!! Din formula carteziană, Sonia reținuse cu sfințenie „je doute-ul”, pe care îl aclimatizase unei sensibilități estetice, în ultimă instanță creatoare, chit că pe alocuri demersul său părea – mai ales în ochii novicilor – unul deconstructivist. Sonia însăși o nonafectivă. O egocentrică înrăită. Copilul răsfățat căutându-și pe te miri unde sateliții et caetera.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!