poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 935 .



Reflecții obișnuite
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Somesanu ]

2015-06-24  |     | 



N-am nicio clipă pe care să o desprind, să o separ din curgrea timpului și să o așez în fereastra temniței trupului din care mă zbat să ies rupând lemnul zăvorului pe care-l știu pus undeva unde alte bariere nu sunt. Există numai gânduri și acelea înfășurate după coloane fără sfârșit pe care nu le văd. Mori de vânt cu fluturi pe ciuturi macină doruri trimise pe aripile curcubeului spre tine mărgăritar înflorit lângă zidul albastru al tăcerii. Munții căciulilor albe trimit o briză răcoroasă și dulce, să mângâie arșița de foc cu o aură verde prin ierburile coapte cu sunete învăluite de maci adormiți. Din drumurile salutate de fântâni, poteci tainice se despart și fug printre dealurile și colinele cu salcâmi înnebuniți de dragoste până la sinucidere și păsări care își exersează trilurile pentru concertul din fiecare dimineață. Peste tot se simte gustul de miere în care se zidește templul din care se întrupează harul divin în cuvânt. Aștept să se trezească armurierii tăcerii grupați în fața orizontului lângă ferestrele pe care se vede dansul fluturilor de mătase în palmele prințeselor primăverii. Vântul își odihnește carnea și oasele la umbra copacilor de verde smarald și se manifestă cu o tăinuită adiere doar în frunzele plopilor nepereche presărați pe drumul soarelui spre mare. Talazuri ca o mângâiere răvășită, dau binețe țărmului ondulat spre un golf care pune-n oglinzi clipe de foc ce aprind coama valurilor înspumate de zbatere. Fata cu părul de foc trece asemenea unei năluci pe faleza îndepărtată care duce la vechiul far ce îndrepta calea corăbierilor spre portul albastru. Am luat urma pașilor ei spre infinitul spiral al gândurilor ce se pierd într-un dulce neant și porțile acestuia nu se văd dar se deschid în solitudine, ademenesc fantomele veacurilor arse cu cenușa împrăștiată prin negura istoriei. Trăiesc vremea concilierii cu mine însumi, închid ochii și mă caut în adâncul izvoarelor cu apă tămăduitoare pentru sufletul căzut în beatitudine. Pietrelor lor ca niște inimi șlefuite de femeie, au trăiri de maximă întindere în sunetele înalte pe clapele pianului, lasă să curgă apa curată cu plutire de lebădă pe lacul în care se varsă. Tăcerea umbrelor printre sălciile despletite ale râului ce face meandre printre gândurile toropite de arșița galbenă a verii, naște odihna aceea binefecătoare pe care și-o doresc și îngerii protectori a celor obosiți de drumul lung al destinului spre împlinire. Nopțile îmbracă haina liniștită a singurătății în care nimic nu se vede, frunzele freamătă în adierea ușoară a vântului care împrăștie o boare răcoroasă și plăcută. Luna cu razele ei reci se ia la întrecere cu stelele, pădurile de stejar și fag răsfirate pe dealurile din apropiere despicate de drumuri și cărări de pământ pe care nu se vede nimeni. Lumina e clară, alungește umbrele arborilor și tufișurilor dar cu toate astea simți un fel de teamă în apropierea lor, un fel de așteptare, să vezi jocul ielelor și nu vezi nimic. Povestea nopților și a dimineților de rubin varsă speranțe și mulțumiri pentru o nouă zi care începe cu acel răsărit de soare mai frumos decât orice ți-ai închipuit ca suport pentru viață și continuarea marilor trăirii în ceea ce îți poate dărui natura, fără să ceară cât de cât un minim de protecție în schimb. Uneori noi oamenii nu ne învrednicim nici măcar atât să-i oferim, defrișăm fără milă pădurile, îi murdărim poienile și apele și-i distrugem fără posibilitatea de regenerare, viețuitoarele. Toate aceste fapte se răzbună cu timpul pe noi înșine și nu ne vom putea salva cu nicio rugă.



.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!