poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3014 .



Stăpână pe timpul meu liber 22
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2014-05-19  |     | 



Căldura m-a scos afară din cabană și am pornit agale pe cărarea viselor lui Pontic moșul. Scorbura eram aproape sigur, nu-mi mai putea aduce nici o surpriză. Nu eram decât eu și pădurea frumoasă, crudă, de la începutul unei veri nemaipomenite. Pontic, după o zi și-o noapte petrecute în wekendul trecut la arhivă, cred că-i v-a trebui destul de mult timp până ce mă v-a suna, pentru o nouă întrevedere. Cărarea era din ce în ce mai puțin vizibilă, vegetația mică își făcea datoria, pentru că pe cea mare o curățase moș’ Păpușoi cu nepotul său, tocmai de aceea vroiam să văd în ce condiții se mai află descoperirea mea, nu eram acolo decât pentru o informație, doar atât, îi promisesem Mariei că o iau și pe ea doar! Era aproape ora prânzului, liniștea te scotea din minți, dar totodată mă făcea să zâmbesc de faptul că eram acolo și trăiam acea pace, nici măcar o păsărică nu vroia să-și arate maiestuozitatea muzicală. Totul părea ferecat într-un basm, ce aievea îl auzeam din gura bunicii în serile ploioase, când eram nevoiți să stăm în casă și adormeam cu greu. Răcoarea pădurii și liniștea, mă duceau cu gândul la primele zile petrecute în acele locuri, mai ales primele vise de hoinăreală pe aceeași cărare. Ajuns la vechea liană, unde am cules frumusețea de floare, am inspectat cu grijă locul, dar nici o floare nu-mi bucură ochii, probabil că a înflorit mai devreme. Curățatul pădurii se termină în acel loc, m-am bucurat fără să vreau pentru aceasta, căci eu credeam că doar așa poate fi păstrat secretul descoperirii mele. Nu dură mult, printre puii de arbori ce crescuseră în voie am întrezărit lespedea mea și ușa către ascunzătoarea lui Pontic moșul.
Butucul era încă acolo, așa că m-am așezat cu fața către ușa aceea colosală de granit. Nu erau decât câteva crengi ce au căzut de atâta verdeață crescută în primăvara ce trecuse, iar bălăriile aproape că nici nu le luam în seamă. Priveam cu luare aminte să văd dacă cineva a mai fost acolo de la ultima mea escapadă, dar toate erau la locul lor, frunzele uscate din belșug pe care le pusesem peste proaspetele tăieturi se tasaseră și nimic nu părea să fi mișcat intrarea. Am scos telefonul deschizând camera foto, făcându-i o poză pentru Maria, poate că în felul acesta îi stârneam mai tare curiozitatea. Pentru că era atâta verdeață în jurul acelei uși, părea cu atât mai puțin credibil că acolo ar putea fi o ușă. Dintr-o dată mă simțeam în nesiguranță cu acea poză în telefonul meu și am telefonat Mariei.
- Alo! Bună, Maria!
- Bună, Duran! Ai ajuns cu bine la mare, totul este bine acolo?
- Da, Maria. Totul este bine, chiar mi-am luat o mică pauză de lucru, pentru că făceam puțină ordine prin hârtiile firmei și m-am gândit să-ți dau un telefon.
- Ești sigur că totul este bune? Te întreb, pentru că de obicei nu prea suni de la mare, doar dacă ai vreo alarmă.
- A, mă uitam prin telefon, așa ca să vă mai văd pe voi în poze și am găsit o fotografie cu intrarea în buncărul moșului Pontic.
- Aoleu, iar cu prostiile tale, trebuia să-mi dau seama că nu m-ai sunat pentru că…
- Maria, te rog ascultă-mă! Am găsit poza și mă uitam la acel loc care pare atât de inofensiv.
- Să mi-o trimiți și mie, Duran! Vreau să văd și eu acea intrare.
- Bine, Maria; chiar vroiam să-ți propun asta, pentru a vedea și tu locul.
- Serios! Ce băiat bun ești tu! Duran, dacă tu crezi că noi suntem doar niște piulițe ale angrenajelor familiei Pontic, te-ai înșelat! Ei bine, să ști că pe mine nu mă mai interesează să țin strânsă familia aceasta Duran, dacă tu vrei, n-ai decât!
- Bine piu… ă… mea, tocmai ai să primești poza ți te poți deșuruba în voie.
- Bine, Duran! Deci așa joci! Mai vedem noi! Să nu crezi că s-au terminat…
- Serviciul, mai trebuie să țină, mai ales că vine vacanța lui Andrei.
- Nici nu vreau să aud! Andrei o să fie înscris la o tabără de schimb.
- Cum adică, ce fel de tabără?
- Din aceea, amestecătură cu studenți străini, în schimb de experiență.
- Experiență de viață!?
- Nu, studențească, Duran!
- Și cine mă rog, îl înscrie?
- Stai liniștit, deja este înscris, doar pentru asta suntem noi, nu!
- Frumos, Maria; lui i-ai spus?
- Nu încă, nu vreau să-i stric cheful pe ultima sută de metri a sesiunii.
- Aha! Bine lucrat! Da, asta cum îi zici tu, ține toată vara?
- Aproape, normal trebuia să plătim partea noastră pentru deplasarea la ei, dar n-am…
- Mai vorbim în privința aceasta; să vedem ce rezultate dă la noi întâi și după aceea hotărâm.
- Exact așa m-am gândit și eu.
- Mulțumesc pentru surpriză, Maria.
- Vroiam să-ți zic luni, Duran.
- Sunt convins întru-totul de aceasta!
- Nu fi rău!
- Bine, pa!
- Ai grijă, Duran! Pa!
Imediat am șters poza din telefon și am închis telefonul. După ce am vorbit cu Maria, frica m-a năpădit mai tare, simțeam că sunt privit din tufișuri. Lipsa stabilității m-a făcut să mă întorc cu spatele la ușa din granit. Ascultam cu atenție orice fâșâit posibil, dar liniștea mormântală mă dobora. Broboanele mici de sudoare le-am pus pe seama căldurii, iar ștergându-le chiar îmi venea să râd, pentru că nu se putea întâmpla nimic, mai ales că toți erau bine. Pentru o mai bună asigurare am plecat către partea luminoasă a pădurii, parcurgând stufărișul aproape înnebunit, simțind că nu se mai termină. Transferul acesta de la Maria îmi dădea o senzație ciudată, simțeam că mă înnebunește. Am ajuns la partea luminoasă a pădurii cât de cât și am tras aer în piept simțind că nu am aer. M-am prăvălit la pământ, căzând pe frunza groasă și moale prin care ieșeau ici colo mici bălării verzi sau puieți de arbori. Pentru câteva secunde am simțit că mă pierd, dar privind către cabană sau mai bine zis în direcția ei, căci nu se vedea de pădure, reacția a fost benefică pentru mine și am rămas lucid. M-am așezat cu capul pe mâna sprijinită în cot și mă uitam zâmbind către o broască ce tocmai sărea speriată, probabil de contactul meu cu solul. Un fluture se grăbea de asemenea să prindă liniștea ce tocmai am stricat-o eu, pentru a mai ciuguli câte ceva din florile pădurii; înainte de a prinde această mișcare păsăretul ce stătea ascuns de căldură. Mi-am dat drumul pe spate și am privit bucățelele de cer tivite cu verdeață binemeritată pentru acea căldură. Nimic nu m-ar mai fi mișcat de acolo, dacă nu-mi venea în gând cerbul ce tocmai îl visasem în primăvară, un adevărat coșmar cu care m-am confruntat atunci, așa că m-am ridicat în capul oaselor cu ochii ațintiți către civilizație, trăgeam să mă uit în spate, dar ceva nu mă lăsa să privesc către buncărul lui moș’ Pontic, cum îi plăcea Mariei să-i spună.
M-am pregătit de plecare scuturându-mă de frunzele lipite pe mine, dar nu mică mi-a fost mirarea când am pășit către ascunzătoarea moșului Pontic. Ceva îmi spunea că trebuie să termin odată cu toată bazaconia asta și punând punct nu mai aveam nici un motiv să cred că acolo este un sprijin pentru mine. Mi-am luat inima în dinți, am scos cheile din buzunar identificând cheia de la buncăr, am zâmbit la gândul că am fost tot timpul atât de încrezător purtând cheia la mine ca pe ceva foarte prețios, dar până la urmă chiar așa era. Îngrozit de faptul că acel loc îmi făcea rău oricum, eram mult mai hotărât să inventariez acel interior. Am deschis aproape furios ușa de granit și am închis-o la loc cu un sentiment asemănător. M-am dus de grabă în stânga, unde era biroul cu baia, am luat câteva file albe, dosare; ce se găseau la îndemână și am tulit-o către depozitul moșului Pontic. N-am mai stat prea mult la tocmeală căutând ceva anume; am luat dulapul cu sertare din stânga ușii, cel încastrat în perete ca un fel de fișet, deschizând primul sertar, de la stânga la dreapta, de sus, fără discriminare; imediat am scris data pe pagina goală și cu aliniat numărul 1; un inventar al unei corăbii din călătoria X pe care l-am trecut ordonat ca titlu la nr.1, următorul un proiect de călătorie și tot așa până la sfârșitul primului sertar. La următorul sertar, deja am devenit mai grijuliu, punând ca titlu inscripțiile de pe el; anul și câteva date tehnice, reparând de asemenea la primul sertar lista, urmând după aceea în josul paginii cu numere atașate, astfel încât aveam o vedere clară asupra numărului de documente. La terminarea fișetului sau a dulapului respectiv, aveam 12 sertare și în jur de 240 dosare, pe care le-am trecut cu grijă în liste ordonate. Imediat am trecut la un dulap frumos, pe care de asemenea l-am ușurat rapid, fiind plin de mape cu hărți și suluri. Acolo, nici nu mai aveam noțiunea timpului, totul era departe de lumea atât de contrariată. Am terminat cu atenție întreaga încăpere și la urmă am adăugat statuia, care nici acum nu știam ce reprezintă cu adevărat, bineînțeles și tabloul. Odată încheiată treaba la acest depozit, am privit cu atenție de jur împrejur, să văd dacă mi-a scăpat ceva, totul era trecut cu grijă în inventarul meu, deci aici nu era nimic care ar fi privit-o pe Angela sau vreun membru al familiei..
În biroul mare, m-am așezat comod în fotoliul moșului căutând telefonul, dar imediat m-am calmat, după toate calculele mele nu putea fi mai mult de ora 16, așa că am renunțat în speranța că voi găsi ce mi-am propus aici. Am pus filele cu inventarul depozitului într-un dosar, scriind pe el ce conține, astfel am devenit și eu un mic Pontic ordonat. Am luat file noi pe care le-am așezat frumos și am început fără prea multă pauză. De data aceasta am trecut totul mecanic, fără prea mult studiu, doar răsfoind cu grijă fiecare catastif scris sau ceva asemănător. Un semn de oboseală m-a prins în dreptul tabloului imens de familie și nu am putut să nu fac o pauză admirând frumusețea blondă din mijlocul lui, odihnindu-mă în acest fel.
În ceea ce privește biroul, l-am lăsat la urmă, dar imediat am început cu ceea ce era pe el, amuzându-mă când am numărat chiar și trabucurile din cutie. Totul era trecut în listele mele, cu lux de amănunte, defineam astfel acel loc plin de maiestuozitate, dar ascuns ochilor, ceea ce nu se va mai întâmpla, pentru că vroiam chiar a doua zi să convoc familiile, pentru prezentarea noii mele descoperiri. În sfârșit a venit și rândul cărții „boierești” cum îi plăcea lui moș’ Păpușoi să o definească. Am ocolit acea legătură de file foarte fine cât am putut, dar acum i-a venit rândul. Coperțile fine, plăcute la atingere, din piele, îmi spuneau cât de multă atenție s-a dat acelui conținut. Am trecut cu mare atenție manuscrisul în listele mele, după care am îndosariat și incripționat conținutul acelui birou. Aveam în mână două dosare și un manuscris, în pofida faptului că dosarele acelea le puteam răsfoi zâmbind la conținutul lor, pentru că mie nu îmi spuneau mare lucru, poate domnului Pontic, care cunoștea ce înseamnă să fi marinar, o meserie atât de plictisitoare și periculoasă în același timp.
M-am gândit să fotografiez cu telefonul fiecare filă a dosarelor pe care le-am întocmit, dar aceasta însemna să deschid telefonul și asta nu vroiam. Atunci mi-a venit ideea fantastică de a face copii, tot nu aveam ce face, iar biroul acela te îmbia la treabă, așa că am căutat luat dosare identice și le-am trecut câte un O în stânga sus pe copertă după care m-am așezat la treabă. Totul mi se părea o prostie, dar copiam de zor, fără să-mi mai pun prea multe întrebări minții mele care a dorit aceasta., în sfârșit am terminat și curios eram mulțumit de munca mea. În biroul moșului Pontic erau de asemenea destule materiale de librărie, pe care le-am trecut pe listele mele, printre ele erau copii aproape identice caietului ce conținea manuscrisul, am luat unul în mână, de culoare mai roșiatică, dar tot din piele, numai că filele erau un pic colorate într-o nuanță gălbuie, un fel de crem foarte deschis, dar aproape la fel de fine ca ale originalului. L-am tot sucit în mână, după care am luat dosarele mele căutându-l, dar spre surprinderea mea nu erau trecute la bucată, trecusem doar „sertar cu produse de librărie: caiete hârtie, dosare, etc.”, fiind ultimul sortiment trecut în listă, deoarece nu știam sigur ce mai foloseam de acolo și acum îmi prindea bine.
Zâmbind; am luat caietul gol, pe care l-am așezat în fața mea, deschizându-l la prima filă, însă nu eram pregătit să deschid manuscrisul acela pe care doar îl identificasem. Moșul Pontic a scris cu cerneală neagră în filele manuscrisului, așa că râzând am luat unul din stilourile de pe birou, încercându-l pe o bucățică de hârtie, ceea ce m-am așteptat, totul era destul de uscat, pentru a mai scrie, atunci am luat călimara încărcând și descărcând stiloul de mai multe ori, dar scrisul lui tot nu era satisfăcător, imediat am luat un pahar de cristal, pe care l-am umplut cu apă, punând stiloul în el. Între timp m-am odihnit făcându-mi socoteală timpului și după cele gândite de mine nu era decât vreo 7 sau 8 seara. Zâmbeam, pentru că nici măcar foame nu-mi era, atât de prins eram în tot ceea ce făceam; în sfârșit, timpul se scurgea cu repeziciune, așa că am luat stiloul la spălat, degajând toată cerneala veche.
Stiloul scria, pe ce să scriu aveam, așa că mi-am luat inima în dinți și am deschis jurnalul moșului Pontic. Am copiat cu grijă titlul, datele de început, după care am purces către cuprins, grosimea nu era prea consistentă ceea ce m-a bucurat, dar totul a început să meargă ceva mai bine când am observat că la început vorbea tot despre munca lui, meseria de marinar era în acel om bine înjghebată, nu putea fi confundată această meserie nici în visele sale. Datele de familie nu erau prea elocvente, mai ales că totul curgea ca o linie frumoasă, ieșea din tiparele jurnalelor de bord, ceea ce mă frapă; știam că de obicei într-un jurnal se datează un eveniment, chiar dacă acesta nu aparține unui căpitan de bord, probabil că era sătul de atâtea date exacte, trecând totul doar pentru el, așa cum era și buncărul acela, datele erau în mintea lui bine așezate la vremea aceea.
Nu credeam că voi face pauză, atât de hotărât mă apucasem de treabă, măselele mi se înfigeau tot mai tare în maxilar, strângându-le de atâta concentrare, dar stiloul își cerea dreptul, așa că l-am încărcat și am scos telefonul din buzunar hotărât să văd cât este ora, după calculele mele nu putea fi mai mult de 2 noaptea și pendulam în a-l deschide sau nu. Nu mai erau decât vreo 50 de file, ceea ce ducea la trei sferturi din timpul alocat până atunci. E drept că nici eu nu mai eram în aceeași formă, dar după ce am gândit totul la rece m-am decis să continui fără a deschide telefonul până la terminarea manuscrisului; am pus telefonul pe birou și am purces la treabă.
Imediat ce am terminat de scris totul, am controlat cu grijă să nu fie nimic omis dintre scoarțele acelui document și am pus totul la locul lui, fără să aduc nici o schimbare incintei. Am luat tot buncărul la mână, astfel încât să văd dacă totul este în ordine, iar cu cele două dosare și un caiet „boieresc” am ieșit pe ușa din piatră asigurându-mă cu grijă. Afară era lumină, iar păsărelele își țineau concertul de dimineață, telefonul arăta ora 10 fără un sfert, deci eram într-o frumoasă zi de duminică. N-am mai stat prea mult pe gânduri și m-am îndreptat prin hățișurile acelea cu atenție maximă, cu simțurile încordate. Nu mai rămăsese de parcurs decât cărarea luminoasă, optimismul meu crescu la maxim, mai ales că după 15 minute se întrezărea cabana. În cele din urmă am ajuns la cabană, dar m-am oprit înspăimântat cu documentele în mână, căci nu știam unde să le pun, m-am decis să le pun în mica mea mapă în care mai duceam ceva dosare când eram în criză de timp. Am scos totul din ea și mi-am pus documentele închizând-o cu fermoarul. Stăteam stupefiat cu mapa în mână și nu știam unde să o pun, abia acum realizând la ce m-am expus în nebunia mea, biroul era prea la vedere așa că am dus-o laolaltă cu hainele de schimb în cabană și nu mică mi-a fost mirarea când telefonul a început să sune chiar la momentul în care am lăsat mapa jos.
- Alo, Duran, cred că vii diseară mai devreme acasă, pentru că tocmai s-a ivit ceva la muncă.
- Da Maria, vin imediat ce voi vorbi cu Angela, să vedem ce mai este de lucru, dacă nu pot să vin astăzi, sun și ne vedem mâine.
- Foarte bine Duran. Sper că ai fost cuminte!?
- Da, ce zici de poza pe care ți-am trimis-o?
- Destul de mascată treaba, dar după stufărișul acela care este acolo, trebuie o asigurare pe măsură, părerea mea.
- Da, așa este Maria, ai dreptate! Mai vorbim, pa!
- Pa, Duran!
M-am dus direct la baie și n-am ieșit o oră de acolo, simțindu-mă în siguranță sub apa caldă a dușului. Nepăsător, mai ales știindu-mă singur în acel loc, am ieșit gol din baie cu un prosop la ochii care mă usturau de atâta concentrare.
- Frumos bărbat moșulică! Și eu care credeam că vremea ta s-a dus, Duran!
- Angela!
- Oricum te-am mai văzut în postura acesta, așa că nu irosi prosopul pentru ochi, Duran.
- Angela, dar n-am înțeles care…
- Vroiam să te invit la masă.
- Amstal nu este acasă?
- Ba da! Numai că este chemat la „împărăție”!
- De ce nu te duci cu el Angela, abia mai socializați cu toții?
- Tata vrea să stea de vorbă cu Amstal despre marină, din ce am înțeles eu, plictiseală mare!
- Angela, dacă mai ai răbdare până îmi pun și restul hainelor pe mine, mergem.
- Foarte bine! Cât o să mai dureze toate astea?
- Vreo…
- Auzi, ești cu mașina?
- Da.
- Și nu pleci cu ea acasă?
- Normal, Angela.
- Păi în cazul acesta mergem cu mașina până la Gothard.
- S-a făcut Angela și deci nu mai plec la noapte, mulțumesc frumos pentru învoire șefa!
- Fac și eu ce pot!
Drumul până la Gothard, printre turiștii care au invadat deja locul acela a fost destul de anevoios, dar a meritat căci aveam o foame de lup și numai acolo se gătesc curcani la cuptor, atât de buni. O jumătate de curcan pus pe un platou cu tot felul de legume fierte, mi-a adus aminte cât de foame îmi era, tocmai de aceea cred că informația primită de Angela prin telefon a funcționat atât de bine.
- Nu credeam că mai mănânc așa ceva, atât de bun!
- Duran, am simțit eu că tu vrei să faci economie și m-am gândit imediat la ceva apetisant, ușor și hrănitor.
- Nimic nu este mai bun…
- Auzi, numai de…
- Ce s-a întâmplat?
- Mă gândeam că o baie în mare, n-ar strica Duran.
- Cu burta plină! Și-apoi, nu m-ai învoit!?
- Sper că-mi dai voie să beau un pahar de șampanie, Duran!?
- Șefa, cu o singură condiție, să rămâneți la mare.
- L-aștept pe Amstal și mâine dimineață, cu noaptea în cap, când nu este nimeni pe plajă, vom face o nebunie cum făceam noi împreună.
- Face bine la… nevoie!
- Ce vrei să spui Duran?!
- Nimic…
- Îți dau eu numai dușuri reci, ție!
- Mă rog…
- Îți pare rău că ești privat de spectacol?
- Să zicem…
- Ah, nu mă face! Că… îmi retrag învoirea și acum plecăm pe plajă!
- Da, lumea!
- Ce-mi pasă!
- Auzi, Angela! Mănâncă încet, pentru că o să ai timp și de mare.
- Bine, tatii!
- Vom face baie cu toții, când o să vin cu Maria, poate wekendul care vine.
- Așa să faci! Îl invit și pe tata!
- Ha, ha, ha! Un leu de uscat în mare!
- Da, ce n-ai mai văzut lei la apă!
- Ba da, numai că nu i-am văzut atât de pasionați…
- Este un marinar până la urmă.
- Ai dreptate… nu știu de ce…
- Ciudat, de la un timp ești un pic cam tensionat.
- Te cred și eu, acum am doi…
- Uitasem că și tata…
- Da, Angela, dar sunt foarte mulțumit, când văd că toate lucrurile merg foarte bine.
- Ști, tata s-a transformat total, după discuția aceea avută cu tine.
- Dacă lucrurile ar rămâne stabile, nu voi avea decât tehnică în program.
- Eu cred că sunt destul de stabile, nu crezi?
- A, ba da! Numai că vezi tu, viața nu este întotdeauna stabilă, așa cum am vrea noi.
- Dacă stai să numeri; relativitatea care există în noi, deja nu mai ajungi pe lună!
- Ai dreptate, Angela! S-a făcut târziu, dacă vrei să faci baie, cred că ar fi mai bine să-l aștepți pe Amstal.
- Da, așa este. Îmi plăcea și cu tine, calicia ochilor tăi; câteodată mă făceau să simt…
- El este soțul tău, iar…
- Ce făceam cu tine, erau dușuri reci, știu!
- Mulțumesc, Angela. La revedere!
- Pa, băiețică! Ne vedem săptămâna viitoare,
- Ai ghicit!
Am plecat ca un glonț, cu toate că aș fi vrut să am puterea a-i convoca pe toți pentru descoperirea mea, dar totul era prea frumos și recunosc că am ținut la liniștea mea de data aceasta. De obicei nu sunt o persoană egoistă, ba din contră, dar de data aceasta cred că și teama are un cuvânt de spus. Vroiam să cer părerea Mariei, înainte să fac pasul acesta, aveam nevoie de un răgaz pentru a-i cere sfatul profesional.
Acasă am ajuns destul de bine, astfel încât nu am avut timp de prea multe discuții, înlocuind-o pe Maria la serviciu. Nimic nu mă putea destinde mai mult decât munca la ora aceea, cu toate că aveam în mine o oboseală de zile mari am făcut față situației cum se cuvine, noaptea trecând la fel de repede ca cealaltă, aproape uitând de problemele mele. În cele din urmă a trebuit să mă retrag tot acasă, unde nu eram decât un lup singuratic ce își caută echilibrul într-o pădure săracă în vânat. M-am așezat la birou și am scos mapa de la mare, imediat ce am pus mâna pe dosare, parcă mi s-a luat toată oboseala, dar ceva nu era în regulă, eu dădeam totul familiei Pontic, însă eu cu ce mai rămâneam. M-am gândit să folosesc copiatorul, dar nu merita să pierd oarece informații, deoarece nu funcționa prea bine și scrisul de mână nu se compara cu cel de mașină. Nu mi-a trebuit prea mult să-mi fac o strategie, tot eram singur în toată casa, așa că am luat calculatorul și m-am apucat de treabă. Am bătut tot caietul „boieresc” până la prânz, după care am scos la copiator filele, așezându-le în mod identic cu originalul. „Cartea” scrisă de mine, adică copia manuscrisului, dosarele și un C.D. în care am salvat totul, le-am pus într-un dosar uriaș pe care am scris „Personal Duran”, așezându-le în dulapul cu dosare confidențiale sub cheie, când au sosit ai mei eram gata cu toate.
- Bună tatii, cum a fost la mare?
- Educativ.
- A, ce urât din partea ta!
- Ce faci, Duran? Cum este după lunga?
- Destul de bine, Maria. Tocmai mă întrebam când mai ajungeți și voi acasă.
- Auzi tată, sâmbăta ce vine n-ai vrea să mă iei și pe mine la mare, am…
- Nu ai nimic, Andrei!
- Sunt liber mamă! Doar ști foarte bine!
- Ești liber între examene, așa că nu mai ești!
- Am înțeles, mama!
- Tu nu te-ai odihnit? Arăți de parcă ești venit de pe front!
- Ba da Maria, dar am avut ceva de lucru și dacă tot a fost casa goală am profitat.
- Ce strategie…
- Nici nu vreau să aud de așa ceva acum, mai bine invitați-mă la masă!
- Noi! Nu cumva cineva a fost acasă!
- Hai mamă! Să-l invităm în oraș, oricum este obișnuit cu restaurantele, pe când noi, nu!
- Da, Andrei; uite de data asta îți dau dreptate și ieșim în oraș cu toții, cu toate că nu este economic!
- Lasă, Maria, fac eu cinste!
- Așa mai merge!
- Da, tată! Numai să nu o faci din banii mei de buzunar!
- Ha, ha, ha! Andrei, cred că deja ar fi cazul să-ți faci planuri pentru bursă.
- Da, mamă!
- Nu-l mai necăji Maria, oricum v-a avea de tras, dar nu neapărat pentru bănuții aceia, pentru viitorul apropiat.
- Cred că pe fața ta obosită citesc ceva, Andrei du-te de te împrospătează, până vorbesc eu cu tatăl tău.
- Da, Maria; ți-am spus că vreau să-ți spun…
- Doar nu…
- Ba da, Maria! Am avut o cădere nervoasă nemaipomenită și am simțit că trebuie să o fac neapărat.
- Cu ce risc, Duran?
- Mi l-am asumat, Maria! Nu puteam rata faptul că pădurea încă nu este curățată, până în dreptul ușii.
- Dar puteai fi văzut fără să…
- Nu m-a văzut nimeni! Toți sunt foarte obosiți, inclusiv eu!
- Bine, te ascult.
- Prea multe nu sunt de spus. Am făcut un inventar detaliat al interiorului pe încăperi.
- Cum adică, dar este un apartament?
- Da, unul destul de mare și mai ales foarte luxos, cu două camere.
- Aha! Și? Ai găsit manuscrisul acela nenorocit, care ți-a mâncat nervii și liniștea?
- Da. L-am găsit în biroul principal, clădirea este formată dintr-un depozit și un birou.
- Și? Spune-mi mai departe…
- Am inventariat mai întâi depozitul, iar după aceea biroul, unde am găsit manuscrisul, pe care l-am copiat de asemenea.
- De aceea arăți tu așa de obosit?!
- Nu sunt eu vinovat că tu ai avut treabă, puteam dormi noaptea trecută.
- M-ai prins! Unde sunt copiile?
- Tocmai asta este; n-am avut puterea și curajul să le las la mare, iar azidimineață am făcut o copie la manuscris pe calculator, doar ce am terminat-o.
- Deci ai o copie a manuscrisului? Încă una…
- Am copia; tot aici, numai că acestuia i se poate citi originalul de către cei din familia Pontic, pe când inventarului numai dacă îl predau…
- Deci nu ești hotărât, Duran?!
- Asta vroiam să discut cu tine, Maria.
- Trebuie neapărat să dormim o noapte, pentru că acum suntem prea obosiți.
- O astfel de hotărâre este foarte greu de luat.
- Sunt de acord cu tine, Duran; mai ales pe burta goală!
- Ha, ha, ha!
- De ce râzi, Duran?
- Sunt atât de flămând, că aș mânca încă un curcan!
- A, deci ieri te-a servit Angela…
- Da!
- Sper că nu a urmat judecata după…
- Nu, Maria! Nu m-a văzut nimeni.
- Atunci vom analiza împreună ce ai adus…
- Da, Maria; după care urmează să plecăm la mare.
- Să ne distrăm, nu-i așa tatii!
- Chiar te așteptam, Andrei!
- Atunci… la… mare!
- Cu sau fără documente, Maria?
- Mai degrabă fără.
- Pe… necitite!?
- Da, îi vom ține pe alde’ Pontic, într-o tensiune, de n-o să știe cine mai sunt!
- Ai dreptate, Maria!
- Atunci când îți alegi sclavii, trebuie să le citești antecedentele mai întâi!
- Acum le…
- Exact, Duran.
- Mergem la masă! Alo, familia!
- Va fi un ospăț pe cinste!
- Atunci haideți babalâcilor, odată!
- O masă cum n-am mai văzut, Duran.
- Poftă bună, Maria!
- Așa fără mâncare?
- Andrei!
- Haideți, moșulicilor!
- La masă, copii!


Dragoș NONCIU
14.05.2014
Buzău.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!