poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1785 .



În umbra timpului
proză [ ]
Câteva lucruri pentru începutul cărții mele.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [TheAvenger ]

2013-12-18  |     | 



M-am trezit la hotelul Nordichouse. Eram într-o cameră cu pereți albi. În fața ferestrei se aflau draperii lungi și negre, cu model victorian, trase în așa fel încât doar o mică rază de lumină să pătrundă înauntru. Tablourile de pe pereți păreau a fi peisaje din Norvegia și unele din Elveția. Eram întinsă pe un pat moale cu multe perne și simțeam un miros înțepător, ca al unui parfum tare. M-am uitat mai bine în jur și am văzut un sacou negru aruncat pe un scaun. Părea a fi al unui bărbat. Am stat așa câteva momente încercând să-mi dau seama cum am ajuns acolo. La un moment dat am auzit pe cineva apăsând ușor pe clanța ușii. A intrat.
Era un bărbat înalt, lat în spate, nu foarte slab, cu o figură nostalgică. Ochii lui verzi și sprâncenele groase și ascuțite îi făceau privirea să pară una dură, nemiloasă. Avea părul mai lung de umeri, prins într-o coadă la spate, care îi făcea fața să iasă mai mult în evidență. Era îmbrăcat cu o cămașă neagră, pantaloni de stofă și bocanci. Părea a fi un gentleman.
Am rămas plăcut surprinsă când am văzut un asemenea om. Nu mai întâlnisem niciodată pe cineva asemănător lui.
-Cum te mai simți? m-a întrebat cu o voce calmă.
-Bine, cred...
Apoi s-a dus la oglindă și și-a desprins părul lung și negru. Îmi vedeam și eu reflexia într-un colț.
-Nu știi ce s-a întâmplat cu tine, nu? m-a întrebat uitându-se gânditor în oglindă.
-Sincer, nu știu. M-am trezit aici. Nu-mi mai amintesc nimic.
-Nu știi nici de ce ești aici, nu?
Am tăcut. A început să zâmbească.
-Dacă nu te găseam la marginea străzii, acum erai departe. Poate nici nu mai erai printre noi.
-Cum așa? am tresărit.
-Te-am găsit la marginea străzii, leșinată. Toată lumea trecea pe lângă tine, dar nu s-a obosit nimeni să te ridice de jos. Parcă ai fi fost invizibilă. Dar te-am văzut eu și te-am luat de acolo. Și te-am adus aici. Dormi de câteva ore.
Stăteam și îl ascultam cu luare de seamă, pentru că nu-mi mai puteam aduce aminte nimic.
-Oh, mulțumesc pentru gestul tău. Dacă aș ști și cine ești...
S-a întors cu spatele la oglindă și se îndrepta spre mine. Începeam să văd mai multe detalii. Avea pe degete câteva inele; unul cu o piatră de onix mare și rotundă, unul cu Crucea de Fier și unul care semăna cu o verighetă, cu câteva inscripții. Câteva șuvițe de păr negru ca o noapte de plină iarnă îi atârnau pe obraji. S-a așezat pe marginea patului și mă privea.
-Matthew. Ãsta îmi e numele. Sunt arhitect. Am realizat planul cafenelei din capătul străzii.
Mă uitam la el și zâmbeam. Defapt, inima îmi zâmbea.
-Eu sunt Katherine. Dar mi se spune Operetta.
-Interesant. Pot să întreb și de la ce vine?
Îl priveam din ce în ce mai adânc.
-Operetta vine de la pasiunea cu care cântă artiștii la operă. Cu aceeași pasiune eu vorbesc cu oamenii.
Îmi plăcea să induc acel sentiment de melancolie celui care vorbea cu mine. Îmi plăcea să vorbesc într-un stil enigmatic și profund, în așa fel încât să-l fac pe cel de lângă mine să se gândească o vreme la vorbele mele. Îl priveam cu o durere apăsătoare și simțeam că îl cunoșteam de o viață. Mi-am întins mâna dreaptă și i-am mângâiat fața. Mă treceau câțiva fiori pe șira spinării când îl priveam în ochi.
-Îmi aduci aminte de trecutul meu, mi-a spus el cu o voce înceată.
Mâna mea urca spre părul lui atât de negru și de frumos...
-Mă simt de parcă te-aș cunoaște de-o viață, dar acum te văd pentru prima oară.
Ne priveam ce mare atenție.
-Ar trebui să te duc acasă.
-Nu... Vreau să mai rămân aici.
-Dar nu o să-și facă griji ai tăi pentru tine?
-Locuiesc singură. Părinții mei s-au mutat acum 2 luni la marginea orașului vecin. De atunci, bântui aleea principală a parcului Richmond în fiecare după-amiază.
-Se pare că de azi înainte o să te însoțesc și eu.
Simțeam cum nu mai puteam rezista privirii lui fulgerătoare.
-Chiar ai vrea?
-Ar fi mai mult decât plăcut pentru mine.
-Frumos să aud asta. Eu de obicei eram genul ăla de persoană singuratică.
-Nu o să mai fii.
Se întâmpla ceva cu noi. Și nu știam ce. Apoi s-a apropiat și mai mult de mine și a început să-mi vorbească în șoaptă:
-Îmi aduci așa de mult aminte de trecutul meu. Trecut care m-a distrus. Trecut care m-a făcut să fiu omul aspru de acum. Nu știu cine ești, dar sunt sigur că n-o să te mai las în pace până nu devii a mea.
Inima începea să-mi bată din ce în ce mai tare.
-Atât de frumos...atât de rece, i-am șoptit.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!