poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 570 .



|Jurnalul Femeii-Vampir
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Catt ]

2012-01-24  |     | 



Când trăsura a ajuns în sfârșit la destinație eram obosită și speram să pot dormi. Bătrânica m-a întâmpinat în pragul uși zicându-mi că în acea casă mai trăiesc patru băieți care sunt la aceeași școală cu mine, dar în clasa a douăsprezecea, deci cu o clasă mai mari decât mine. Mi-a mai spus că acolo locuiește și un domn mai învarstă care sta toată ziua în camera lui și toată noaptea bântuie prin Roma. M-am dus în camera mea, mi-am despachetat bagajele îmbrăcând o rochie nouă de ciclam. Am coborât în salon unde cei patru băieți purtau niște discuții amicale.
– Eu sunt Lorelai, m-am prezentat eu politicoasă.
– Eu sunt Hailus, iar acesta este prietenul meu Elenti.
Ceilalți doi băieți purtau o discuție înflăcărată și nu m-au observat. Încaperea era magnifică, avea două ferestre în care se oglindeau strada și trecătorii printre perdelele albe brodate cu ață roșie, fir de aur și de argint. Un cămin imens era așezat în peretele din fața mea, iar restul pereților erau îmbrăcați într-o bibliotecă plină cu cărți vechi. Volumele erau legate în piele și erau în mai multe limbi aranjate alfabetic, cititul urma să fie una dintre activitățile mele preferate.
Am căutat printre rândurile de cărți în latină și am găsit ceva referitor la vampiri așa că am început să citesc scufundându-ma într-unul dintre cele doup fotoli masive din piele brună care flanca șemineul. Nu am simțit cum au trecut orele, dar fără să-mi dau seama soarele apuse, iar vârstnicul casei și-a făcut apariția.
– Este o carte interesantă, am citit-o și eu de câteva ori. Permite-mi să mă prezint. Eu sunt Nicolai!
– Încântată domnule ...
– Doar Nicolai, te rog. mă întrerupse el.
Cei doi băieți au observat prezența mea, dar erau prea stânjeniți de faptul că a intrat în cameră o domnișoară și ei nu au observat-o ca să mai spună ceva.
– Eu sunt Lorelai. Cu riscul de a părea prea îndrăzneață aș dori să vă rog ceva.
– Spune domnișoară, te ascult.
– Am auzit că dumneavoastră vă petreceți mult timp în oraș și mă gândeam că poate a-ți putea să îmi fiți ghid până mă voi obișnui cu locul.
– Aș fi de-a dreptul încântat. O oră vă este îndeajuns pentru a vă pregati pentru o mică plimbare?
– Bineînțeles!
– Mă duc să rezolv o problemă personală, dar mă voi întoarce într-o oră.
– Mulțumesc.
Când am intrat la mine în cameră radiam de bucurie, apoi mi-am adus aminte înfățișarea lui Nicolai. Era un domn ajuns în pragul vârstei de treizeci de ani, înalt, sobru, cu părul care se revărsa în valuri auri pe umeri, cu o privire fixă și pătrunzătoare venind din doi ochi incredibil de negri. În jumătate de ora am fost pregătită, purtam o rochie albastră ca cerul dimineții și o mantie neagră, părul îl aveam prins la spate într-o coadă împletită strâns și o pereche de pantofi albi cu un toculeț comod. După patruzeci și cinci de minute Nicolai și-a arătat chipul demonic în salon și mi-a făcut semn să-l urmez. Am părăsit casa și el mi-a spus cu o voce caldă și îmbietoare:
– Lorelai, ce ai vrea să vezi la Roma?
– Totul, dar pentru început aș fi recunoscătoare dacă mi-ați arăta drumul spre bibliotecă, sunt sigură că îmi va fi de folos pentru studiile mele.
– Observ că esti tare pasionată de citit ... Spre bibliotecă atunci! Te rog să-mi spui pe nume și să lași deoparte politețile pe care le-ai învățat acasă.
– Bine ... Nicolai.
Mi-a zâmbit în timp ce îl luam de braț pentru a mă ține după el. După zece minute am ajuns la bibliotecă, unde m-a ajutat să mă înscriu și mi-a recomandat cateva cărți după care m-a invitat să îi tin companie la o cafea, iar eu am acceptat cu mare drag. Înainte de ora unsprezece am ajuns acasă unde am făcut cunoștință cu Phelan și Ignatium, cei doi care vorbeau, după care m-am pus la culcare. Dimineața când m-am trezit am plecat însoțita de băieți la școală, asta după ce m-am rugat de ei să îmi arate și mie drumul.
Sala de clasă era în formă de amfiteatru și era plină cu elevi mult mai înaintați în vârstă ca mine. M-am așezat în al treilea rând și am așteptat să vină profesorul. O fată mai singuratică s-a apropiat de mine zâmbind:
– Numele meu este Alissia. Ești nouă?
– Da. Numele meu este Lorelai.
– Ce nume ciudat, nu l-am mai auzit până acum, dar este foarte frumos.
– Mulțumesc.
Ora de literatură a fost fascinantă, profesorul a scris ceva în latină pe tablă și ne-a întrebat ce înseamnă. Textul reprodus arată ceva de genu carpe diem. Nimeni nu a ridicat mâna, iar mie mi s-a părut aiurea ca eu, fata cea nouă, să dovedesc ce pot din prima ora, dar profesorul a fost de alta părere:
– Domnișoară, sunteți nouă, cum vă numiți?
– Numele meu este Lorelai Ashlok domnule.
– Poți să îmi spui ce înseamna expresia de pe tablă?
– Este în latină, iar în traducere liberă înseamnă trăiește clipa.
– Foarte bine, sunt mulțumit de răspunsul tău așa că am să te notez.
După literatură am avut matematica unde am fost notată pentru un răspuns corect. Alissia se uita ciudat la mine întrebându-mă dacă am învățat pentru ziua de azi și nu vroia să mă creadă când îi spuneam că nu. Programul acelei zile a fost de două ore de literatură și două de matematică. Când am ieșit de la școală nu i-am mai găsit pe colegi de apartament, care puteau să îmi arate pe unde să o iau ca să ajung acasă așa că am început să colind străzile în lung și în lat. Soarele apusese deja de câteva ore când am ajuns din greșeală într-o parte răufamată a Romei unde doi golani au sărit să mă atace, dar spre surpriza mea Nicolai mi-a sărit în ajutor, apărut parcă din neant. Unul dintre criminali l-a atacat pe Nicolai făcându-l să-și piardă sabia în timp ce îl împinsese într-o clădire abandonată, în timp ce eu eram în continuare atacată de celălalt. Fără să gândesc am pus mâna pe sabia rămasă pe jos și am zis:
– Pleacă de aici sau am să te omor!
– Ești doar o fată, habar nu ai cum să mânuiești o sabie.
Furioasă, am lovit cu sabia în creștetul celui care mă batjocorea, omorăndu-l. Nicolai a ieșit din casă plin de sânge și m-a luat în brațe asigurându-mă că sângele în care era acoperit nu era al lui, apoi încercând să mă liniștească în ideea ca nu era o crimă ceea ce au tocmai facusem. După o tăcere nu prea lungă mi-a spus cu un ton ușor hazliu, care ascundea de fapt îngrijorarea pe care o simțea:
– Ce caută o domnișoară ca tine într-un cartier ca acesta?
– Încercam să ajung acasă de la școală. Când m-am dus de dimineață băieții mi-au arătat drumul, dar când am ieșit ei nu mai erau, așa că am încercat să ajung singura. Se pare că nu mi-a prea ieșit, de dimineață eram prea fascinată de splendoarea orașului pentru a memora drumul.
– Vorbesc eu cu ei și de acum înainte o să aibe mai multă grijă de tine.
– Mulțumesc.
După o oră de mers am ajuns în sfârșit acasă unde Nicolai i-a chemat pe ceilalți locatari:
– Care dintre voi dorește să facă un bănuț de aur pe zi?
– Domnule ... cine nu vrea așa ceva este un prost!
– Ai dreptate Phelan, dar cel mai atletic dintre voi poate îndeplini sarcina pe care am eu de gând să o dau. Elenti, nu ești cel mai potrivit pentru a avea grijă de Lorelai, dacă seara când îmi fac eu apariția ea este teafără am să îți dau banuțul. Ai înțeles?
– Da domnule, voi avea grijă de ea ca de ochii din cap.
– Acum că am stabilit asta, noapte buna, Lorelai.
Fiind pur și simplu trimisă la culcare, am urcat în camera mea și i-am scris tatălui meu despre cele întâmplate și le-am trimis a doua zi printr-un curier.
Două săptămâni de zile au trecut ca și cum nu au fost, zilele fiindu-mi ocupate cu studiile, iar nopțile petrecute alături de protectorul meu, bântuind străzile Romei. Un curier mi-a adus două scrisori de la tatăl meu, una adresată mie prin care eram informată de moartea mamei mele adoptive,Malia și o scrisoare pentru Nicolai.
Când protectorul meu și-a făcut apariția m-a găsit scufundată într-unul dintre fotolii, cu scrisoarea lui sigilată și a mea desfăcută, privind în neantul flăcărilor cu ochii plini de lacrimi. S-a apropiat ușor de mine, iar ochii lui sclipeau precum sticla, o trăsătură pe care o avea mereu la prima apariție.
– Ce s-a întâmplat?
Vocea lui nu a mai sunat la fel de caldă niciodată, i-am dat scrisoarea lui, apoi cu mâna tremurănd i-am întins-o pe a mea. Le-a luat pe amândoua, punând-o pe a lui în buzunar și a citit-o pe a mea după care a spus:
– Îmi pare nespus de rău. Te pot ajuta cu ceva?
Fără să se aștepte i-am sărit în brațe și am început să plând în hohote. După un timp în care nu a zis nimic, m-a făcut să-l însoțesc la o plimbare prin parc. După câteva ore în care am reușit să mă calmez mi-a spus:
– În scrisoare spune că Malia era mama ta adoptiva, cine este mama ta biologică?
– Singurul lucru pe care îl știu despre ea este că o chema Iris și ea a insistat ca numele meu să fie Lorelai printr-o scrisoare pe care o mai am și acum.
– Iris ... oare poate fi?
Nicolai vorbea de parcă ar fi uitat de prezența mea, iar apoi ca smuls din gândurile care-l tulburau m-a întrebat cu un glas ferm:
– Pot să văd și eu acea scrisoare? Tu te-ai născut în Londra sau altundeva?
– Da, poți să vezi scrisoarea, nu m-am născut în Londra, ci într-un sat numit Ialerol.
Fața lui Nicolai s-a scurs de orice fel de emoție și în acelaș timp s-a umplut de orice fel de emoție ... după ce aceste schimbări ciudate au avut loc mi-a spus pe un ton blând:
– Mama ta, Iris, ți-a dat numele satului citit invers. Trebuie să văd scrioarea, este posibil să o fi cunoscut pe mama ta.
Drumul spre casă s-a desfășurat în cea mai deplină liniște posibilă. Străzile alergau pe lângă trăsură nestingherite. După douăzeci de minute am ajuns acasă, i-am dat scrisoarea și el a început să o citească tulburat. Fruntea îi era încrețită de parcă nu ar înțelege ceva, după câteva minute i s-a netezit complet, iar expresia feței i s-a încălzit și apoi a spus:
– Am cunoscut-o pe mama ta.
– Cum era?
– Era o femeie extraordinară. Dacă stau să mă gândesc bine cred că l-am cunoscut și pe tatăl tău.
– Cum îl chema?
– Maddox.
– Mai sunt în viață?

– Tatăl tău a murit înainte ca tu să te naști, iar mama ta a murit la nașterea ta, dar cred că femeia care te-a moșit mai trăiește. Nu știu nimic concret, dar trebuie să trimit un curier și voi afla în cam două saptămâni.
– Cum o chema pe acea femeie?
– Îți voi spune când vei fi pregătită.
– Adică?
– Nu pot să îți răspund acum, dar vei înțelege când mai crești puțin.
Am terminat studiile, dar am rămas la Roma unde eram fascinată de străduțele mici, pavate cu piatră cubică și mai ales de casele cu bolți, turnuri și cupole. La vârsta de nouăsprezece ani Nicolai l-a adus pe un tânar extraordinar de frumos și la fel de inteligent spunandu-mi:
– Acesta este Wilham.
– Eu sunt Lorelai, încântată.
– Plăcerea este de partea mea și mă simt onorat să fiu în prezența frumuseții tale răpitoare.
– Wilham, încerci cumva să mă flatezi?
– Da.
– Ai reușit.
– Lorelai? m-ă întrebă calm Nicolai.
– Da, ce este?
– Eu voi pleca pentru un timp, dar am să te las în grija vechiului meu prieten Wilham.
– Unde pleci?
– Am o treabă foarte importantă. Wilham, trebuie să vorbim între patru ochi.
S-au dus într-o cameră alăturată și după cam douăzeci de minute s-au întors și o dată cu ei și tensiunea conversației private.
– Îți jur Nicolai că am să fac cum mi-ai zis tu.
Nicolai l-a privit pe Wilham cu o privire de gheață după care și-a luat rămas bun de la mine și a plecat. Privind cum trăsura protectorului meu se îndepartează l-am luat pe Wilham de mână, aceasta era rece ca marmura și de aceeași culoare ...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!