poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 979 .



Pățania lu' nea Marin...
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dafinul ]

2012-01-04  |     | 



- Hai noroc! Și ia zi… cum e bre, nea Năică, când se îmbolnăvi Puțică de sculament sau… de boli de-alea lumești cum le zicea?
- Noroc… hai noroc! Eh, hee… Măi taică erau vremuri grele pe atunci, nu ca acu’ să mănânci și să bei ce-ți place, să te îmbraci cu ce vrei. Care avea ac și papiotă cu ață era fericit, că punea petic peste petic și doi, trei ani nu mai cumpăra izmene. Toți eram plini de păduchi! Malaiu’ mai lipsea, da nu era casă să nu aibă doi, trei piepțeni din aia țigănești de os cu dinții deși și subțiri. Cănd trăgeai cu el, o dată, se înnegrea ziaru’! Ziceai că sântem sondă, la toți ne puțea păru’ a gaz. Dacă te apropiai să aprinzi țigara de la sticla lămbii luai foc… Și pe vremea aia nici nu se auzise de pompieri.
- Bine, bine… Da cum e cu nea Marin?
- Păi cum să fie? Pe la jumatea iernii nu mai aveam niciunu’ măcar o surcea de lemn. Dezghețam geamurile cu coceni din ieslea vacii și cu ștofleci! Și cum se însera, după ce potoleam animalele, ne trăgeam unu’ câte unu’ în prăvălie la nea Ghiță Colcovan. Luam câte un țoi ori o cinzeacă de basamac și care mai aveam ceva parale ne apucam la cărți și jucam până se lumina de ziuă. Ailalți, ce să facă, să uita la noi!
- Și… și nea Marin?
- El, săracu, nu avea niciodată bani. Îi mai dam unu’,
altu’ o cinzeacă și picotea toată noaptea pe lângă noi ăștia mai tinerii. Da, ne plăcea de el că, era un om tare veselnic… om de viață! Când povestea ceva, le potrivea și le înflorea așa de caraghios că râdeai de te durea burta. Cemai, noi care îl știam, ne perpeleam toți pe jos când începea el cu fața aia și cu aeru’ ăla aparent sfătos și serios!
Într-o noapte ăsta a lu’ Mistei, ca să-l provoace, se întoarce spre el și îi zice așa în glumă: “ Mai poți bre nea Marine, mai poți?
La care el: “Bă băiete, mulțumesc lu’ Dumnezeu, să știi că am scăpat… M-am făcut bine și acu’ a început să meargă din nou! Ei, nu chiar ca înainte da tot e ceva… din ce era odată tot a mai rămas cât să zici că mai ai. Mă, mă lăsa nevasta ori se ducea la altu’!“
“Bravo…deci gata, ai rezolvat problema! Zice bodaproste tușa Floarea…
“Eh… păi după sperietura care a tras-o ce să mai zică săraca? Se mulțumește și ea cu ce are sau… Parcă poți să știi vreodată ce e în capu’ muierii? Mă, ascultați la mine, femeia te înșeală și când te ține de mână! Vorbește cu tine și se freacă cu c… de gardu’ vecinului!”
A priceput că noi nu prea înțelegeam despre ce era vorba și a început să ne povestească.
“Mă neică, astă primăvară, așa cam pe când începuse să se dezmorțească nițeluș pământu’, mai aveam în beci niște cartofi. Și cum urma să vină Paștili și mai era nevoie de una, alta prin casă, i-am pus în căruță și m-am repezit cu ei la București să-i vânz. Nu prea a mers piața și m-a prins seara cu marfa aproape jumate. Cum, mai ales noaptea, era încă frig afară m-am dus și eu, acolo lângă Dămăroaia, la o cocoană văduvă. Toți piețarii trăgeau la ea, mâncau o ciorbă caldă și dormeau mai mulți într-o cameră, care în pat care pe jos… Prețu’ era bunicel că de-aia se înghesuiau așa la ea . Ce să zic, până am adăpostit căruța și am adăpat calu’, io am sosit mai târzior. Și… dracu știe ce-o fi văzut ea la mine, că zice: „ Pentru că suneți prea mulți aici, dumneata te culci colo în camera lu’ frate-miu!”
Ce să fac, m-am dus unde mi-a zis gazda, Și ce să crezi măi neica? Noaptea m-am pomenit cu cocoana peste mine. Zicea că a avut un vis urât... Io am fost mulțumit că nici nu m-a mai pus la plată. Am vrut chiar să-i dau o traistă de cartofi la plecare, da nu i-a luat.
A doua zi am terminat treaba în piață, am mai făcut niște cumpărături și m-am întors acasă. Am băgat io de seamă, după vreo trei zile, că mi-au apărut niște scurgeri și mă cam ustura când mă p…m, da nu am prea dat atenție. După o săptămână nu mai închideam ochii noaptea, mă mânca și urlam de durere… nu mai puteam! Se foia nevastă-mea, săraca, pe lângă mine cu ceaiuri, cu ligheanu’ cu apă cu sare și cu niște leșie, da de… ce să-mi facă ea femeie proastă? A mai întrebat prin babe… da tot degeaba.
Ne-am urcat în căruță și mână la doctor. Când l-am văzut m-am speriat! Mă, era o matahală de om, mai mare și mai gras ca bietu’ Haleam, abia încăpea pe ușe. S-a uitat așa încruntat la mine și a început să mă descoasă cum și pe dincolo… Dacă a văzut însă că eu tac mâlc, băiat deștept, a scos femeia afară. I-am spus tot, ce era să fac! Apoi m-a cercetat, mi-a dat o sticluță cam de vreo litră cu ceva galben-verzui în ea și mi-a zis să nu cumva să mă mai ating de muiere până nu mă fac bine. Să viu la el să mă verifice mai întâi!
Parcă m-am mai dus… Pe drum, la întoarcere, mi-a venit iar să mă p.. Și să te ții, nene, durere! Cum tocmai eram în dreptul unui cimitir, aflat așa mai în câmp, m-am așezat pe iarbă lângă gard și am început să gust din sticla aia. Mai înainte însă i-am zis femeii: „ Fă dacă o fi ceva cu mine din zeama asta, să nu mă mai duci acasă și să mai faci ale cheltuieli. Mă iei de-un picior și mă târăști, dracu, aici înauntru. Ai auzit, aici să mă lași!”. A început să se închine, biata de ea, că era speriată rău. Am gustat aproape jumate din licoare, apoi mână iar calu’ și ne-am întors acasă.
Vedeți voi, până seara când a venit vremea culcării, doctoria a cam început să-și facă efectul. Parcă nu mă mai ustura așa. Nici nu mai aveam mâncărimea aia… Da io, dacă o văzui cât era de speriată și agitată, zic, ia să râz nițel de ea! Am început să mă vait, să mă țiu cu mâinile de burtă și să mă perpelesc pe jos prin casă. La un moment dat desfac pantalonii, o apuc de cap, trag de ea, că ajunsese ca o curea, și încep să țip: “ Gata, nu mai pot… nu mai pooot! Adu fă imediat custurea aia să o tai. O tai, fira-ar a dracului, și o arunc la rațe să scap odată!”
Ehee… bă băieți nu puteți să vă închipuiți. Să vezi groază pe biata muiere! A bulbucat niște ochi mari la mine, s-a gălbenit la față, a luat speriată custurea și a fugit cu ea dincolo în tindă și a încuiat ușa. Păi să te ții distracție… Io mă prefăceam că nu mai pot, că îmi vine să înnebunesc de durere, că nu mai am scăpare și urlam să aducă custurea, iar ea mă privea îngrozită, tremurând toată ca în fața celei mai mari nenorociri. Să vezi femeie disperată, se lovea cu pumnii în cap, plângea, se trăgea de păr și se văita: “Aoleu ce mă mai fac eu… aoleu ce să mă mai fac eu”! Apoi lovea cu pumnii în geam și se ruga de mine: “ Las-o mă Marine măă, las-ooo… Las-o mă că o mai fi bună, săraca, vreodată!” Ee, ce să vă mai spui… Mă, de atunci, io nici acu’ nu mai știu unde ține ea custurea! Tai mămăliga cu ața…”
- Auzi bă Doidane! Pă tine te roagă nevastă-ta în fiecare zi și de trei ori pe noaptea cu custurea… A obosit, nefericita, de-atâta chin să ți-o mai scoale. Ai grije să nu se frece, vorba lu nea Marin, de gardu’ vecinului!
- Taci dracu’ bă tu vorbești, care treci gârla cu izmenili pă tine… Da nea Năică a uitat să mai spuie că doctoru’ i-a mai zis să facă ceva!
- Aha… așa e! Doctoru’ i-a văzut că erau așa mai de la țară, amărâți și cam prostănaci. Ca să râză de ei, i-a zis tușii Floarii, cât ia medicamentu’, să-i facă, zilnic, o turtă și să i-o dea să o mănânce când șade pe c..at.
- Și să-l fi auzit pe nea Marin cum povestea… “Mă neică și s-a apucat proasta asta a mea să facă câte o turtă cât roata căruții. Mă apuca prânzu’ stând pe vine, mă durea burta și io nu o mai terminam. Venise primăvara, aveam și noi treabă, toată lumea pleca la muncă da io nu puteam să mă ridic până nu mâncam toată turta. Ce să vă mai spui, că după atâta stat pe vine ajunsesem de mă sculam mai obosit ca după o zi de sapă!”
- Ha, ha… haa… haaa…ha…
- Vedeți bă cum e viața? Bietu’ om e acuma oale și ulcele, fie-i smoala călduță că tare haios și păcătos mai era, da noi tot îl mai pomenim. Cred că acolo pe unde e se perpelesc dracii de râs când îl ascultă. Nea Marin nu mai e, da povestea despre el a rămas. Călin avea treizeci de pogoane de pământ, o grămadă de acareturi da l-au uitat și ai lui. De la pățania asta i s-a tras și porecla, nea Marin Puțică! Nevastă-sa a mai trăit mult după el, până târziu încoace… Și oricine o pomenea sau vorbea despre ea îi zicea tușa Floarea a lu’ Puțică. Așa a rămas cunoscută în sat.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!