Dacă-n viziunea omului de munte
Cerbul e frumos ca un zeu,
Pentru ce n-aș putea să-mi spun eu Dumnezeu;

Dacă omul de țară, când iese-n grădină,
Privește spre cer, și-și spune "-Ploaie din nou va să vină"
Și crede că e supărat Dumnezeu,
De ce când mai tună, să nu fiu supărat chiar și eu.

Dacă pe mări înspumate, marinari ce se roagă
Să steie furtuna implorând pocăința,
La ce mai e bună credința...
Când ploaia se-oprește ei beau și zâmbesc
Și uită de tot ce-au promis unui tată ceresc,
De ce nu-mi spui mie s-opresc deci furtuna
Căci pentru ei Dumnezeu și cu mine-i tot una;

Când zbori...simți puterea în palme
Când intri în nori, parcă-l vezi.....Dumenzeu,
E lumina și frica și ura
Curajul, și tot ce simțim și trăim este el,
Deci carnea din mine-i tot una
Și deci pot să spun ca sunt EU "Dumnezeu"






"Naștere + Viața + Moarte = EU
Și câtă vreme Dumnezeu e în tot și în toate,
el este deci un EU de la vis la realitate"