cu picioarele desculțe, fugi în ploaia cea de vară
pe când stropii te ciupesc, cum ai ciupi corzi de vioară
când cerul vrea să-și plângă bucuria


cai sălbatici într-o joacă de lumini, în fapt de seară
norii fulgere-și aruncă și-s străpunși, fără să-i doară
când cerul își arată fantezia


imnul tunetelor sobru, răsunând ca o fanfară
te anunță o furtună mânioasă, te-nfioară
când cerul își proclamă veșnicia


cu-a lui mantie țesută cu fir de-aur și secară
te învăluie-n uimire, căci în boltă-i o comoară
când cerul-și prevestește bogăția


fâlfâind spre soare aripi, în acorduri de chitară
ești un suflet într-un leagăn ce te-nalță și coboară
când cerul își recită poezia