Trăiam într-o bucată de ceață și rouă
Mă ferecam în cochilia mea veche și nouă
Mi-era atât de frică de iubire
Să nu mă mânuiască de sus, cu fire.

Alene, mai lăsam vreo dungă argintie
Pe-asfaltul gri si rece, din curtea pustie
Aveam în față zidul cam vechi și-un copac
Și mă visam cu tine, pe-o frunză-n hamac.

Eu m-am născut cu coarne dantelate
Îmi port o cochilie de vise în spate
Și mă luptam cu țepi de iarbă pentru ele,
Strângeam margarete și-mi făceam mărgele.

Îmi împleteam un cuib de izmă creață
Și printre cireșe mă-nbăiam în dulceață
Eram atât de prinsă în gânduri aromate
Și le-ascundeam cu grijă, în turnulețul din spate.

Mi-ai răsărit la lună, în vârf de copac
M-am cățărat pe crengi, la tine-n sus de drag
Am dat să te ating c-un corn de dantelă
Dar tu nu-mi erai, decât o mândră stelă.

De-acolo, din vârf am căzut pe spate
Mi-am spart cochilia și visele toate
Sunt frântă-n bucăți, o mealcă pustie
Trasând pe asfalt o stea argintie.