poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 366 .



drept... ca o line, ca lama unui cuțit
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [LSD_sad ]

2006-12-06  |     | 



„Azi dimineață am trecut pe la biserică. Popnarul acela gras înfofolit în sutane negre…” Piesa de teatru începuse. Sala era plină. Stătea lângă mine și mirosea la fel ca în urmă cu patru ani. Respira la fel. Timpul nu trecuse peste ochii ei de licurici. Tăceam. Îmi transpirau palmele de emoții. Retrăiam. Tremuram și dilatam timpul ca ea să mai rămână lângă mine. „Wake from your sleep, the dring of your tears…” se deslușea coloana sonoră din „Romeo must die”. Paulie, personajul piesei care se derula în fața noastră își continua monologul haotic. Eu o simțeam din ce în ce mai aproape… și depărtam actorii de sufletul meu. M-a strâns de mână și parcă-mi luase tot sufletul în palmă. Expresii mutuale, credeam eu. Ochii îmi erau ațintiți pe scenă. Nu vedeam. O simțeam lângă mine și era suficient. Făcea parte din mine. Toți acești ani îmi fusese reper, speranță, dorință… mă trezeam și mă-nchinam cu ea în gând. Acum era lângă mine iar eu nu puteam lega două cuvinte.
Am ieșit tăcuți pe acorduri Radiohead. Același „Romeo must die”. În stradă era frig. Iarnă. Nu ningea. Era iarnă. Pășeam tăcuți, cu privirile pierdute. Nu știu ce gândea ea dar eu simțeam că lumea se temină acolo, cu noi doi. Pășeam grăbiți spre autobuz. (Între timp lucrurile s-au schimbat. Mi-am luat permis, mașină și teoria ta că eu alerg după metrou iar tu după autobuz nu se mai verifică. Nu am mustrări de conștiință pentru că nu mă simt vinovat cu nimic. Poate doar păreri de rău. Viața mea decurge frumos, am ajuns director la o vârstă la care alții de-abia încep să muncească, mă trezesc dimineață de la 7, adorm la 10, beau cafea, fumez, și-mi văd liniștit de gândurile mele). Ne vorbeam… nu mai știu ce! Îmi doream o îmbrățișare… un surâs. Dar afară era frig și cine mai râdea pe frigul ăla?
Am ajuns acasa obosit. Nefericit. Trecuseră patru ani în care tot sperasem. Or să mai treacă poate patru și încă patru… și într-un târziu n-am să mai sper. Am să regret… de uitat nu am să uit. Nu am cum! Am să regret că lumea nu s-a terminat atunci când de fapt de-abia începuse pentru mine. Este dureros dar știu că nu trăiesc cu nici o vină. Și nici mai multe vieți nu-mi sunt îngăduite să trăiesc. Și la ce mi-ar folosi? Te las acum cu ochii tăi frumoși, cu surâsul din ochii altuia și sper c-ai să regreți într-un târziu.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!