Mi-ești atât de-aproape


Mi-ești atât de-aproape
Azi,
Acum.
De-am și uitat de drum.
Stau locului și-admir,
Frumusețea ta,
Ce-o regăsesc în asființitul soarelui,
Și-n norii grei,
Ce coboară peste sufletu-mi amăgit.
M-ai lăsat orfan,orb și neajutorat.
Ce mă fac fără tine ?
Se lasă răcoarea,soarele s-a dus la culcare.
Și noaptea vine sigur.
“Dar iată,
Bate miezul nopții...
E ora cînd amanții – alt’dată
Sorbeau cu-amantele-mpreună otravă binecuvîntată...
Deci vino,
Vino și desprinde-ți din pieptenul de fildeș, părul,
Înfige-ți în priviri Minciuna
Și-n caldul buzei Adevărul
Și spune-mi:
Dintre cîți avură norocul să te aibă-așa
Cîți au murit
Și cîți blestemă de-a nu te fi putut uita?...”
Nu,nu,asta-i de Minulescu.
Și dintr-o dată mi se pare,că nu mai am nimic de spus……..
Unde ești ?unde ești ?
Unde-ai plecat,așa fără…….mine…..fără……să spui un cuvânt ?
Și totuși,
Ȋmi ești atât de aproape,
Ce se-ntâmplă ??
De nu mă supăr c-ai plecat.
Atât de multe ai lăsat în urma ta,
Atâtea…..amintiri……..
Tu nici n-ai plecat,
Cu-adevărat.