A căzut zăpadă. Amețit de vinul purpuriu, după miezul nopții părăsești întunecatul cerc al oamenilor, flacăra roșie a vetrei lor. Vai, întunericul!
Ger negru. Pământul e aspru, amar e gustul aerului. Stelele tale se închid în semne rele.
Zăpadă amară și lună!
Un lup roșu pe care îl sugrumă un înger. Pașii tăi scrâșnesc ca gheața albastră, și un zâmbet plin de tristețe și orgoliu ți-a împietrit fața, iar fruntea pălește în voluptatea gerului;
Ori se înclină tăcută peste somnul unui paznic prăbușit în coliba-i de lemn.
Ger și fum. O albă cămașă de stele arde umerii împovărați și vulturii lui Dumnezeu sfâșie inima ta de metal.
O, colina pietroasă! Lin se desface trupul rece și în zăpada argintoasă, uitat se topește.
Negru e somnul. Urechea însoțește îndelung cărările stelelor în gheață.
La trezire, clopotele sunau în sat. Pe poarta dinspre răsărit ziua trandafirie apăru de argint.