poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3115 .



Peter Pan avea urechile mici
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ChAnDnI ]

2008-01-09  |     | 



Peter Pan avea urechile mici,
de aceea nu auzea niciodată timpul spărgându-se pe asfalt;
știa doar cum se sparg nucile.
Mai știa că, uneori, când se întorcea acasă, gândurile i-o luau înainte și se spărgeau și ele
împiedicându-se-n scorbură.
Tinkerbell le ascundea delicat cu piciorul sub preș.
Copiii se prefăceau că nu văd,
Peter se prefăcea și el că nu-și aduce aminte,
Wendy plecase demult și nu le mai putea oricum coase la loc.
Plecaseră și pirații, și o parte din indieni.
Parcă nici copiii nu erau toți la locul lor, fapt pentru care Peter
nu mai avea nevoie de gânduri.

Zânele adunaseră în cotloanele lor toate oglinzile.
Fără să-și dea seama că a crescut,
Peter Pan era fericit. Zânele erau și ele fericite,
mâzgâlindu-și buzele țuguiate cu ruj –
„Nu-i așa că suntem frumoase?”.
Peter purta la gât un sărut. Deși semăna cam mult cu un degetar,
sărutul i se păruse întotdeauna frumos.
Dar zânele lui...ei bine, zânele
Nu prea semănau cu sărutul.
„Sunteți frumoase”, le mințea el sfios.

În oraș fereastra rămânea în fiecare noapte deschisă.
În iernile lungi, Peter mai întârzia, din când în când, să se ghemuiască în umbra leagănului.
Rămăsese mică umbra, iar el o umplea cu umbra lui.
Se așeza pe podea și începea să plângă.
Dar, oricât de tare ar fi plâns, din pat nu se mai ridica nimeni.
Atunci o punea pe Tink în buzunar și pornea spre stația de tramvai.
Oare cum se făcea că privise cândva tramvaiul de sus?
Și oamenii, care păreau mici, mici cât o zână...
Știi, Tink?...dar Tink adormise și avea nevoie de o bătaie din palme.
Îi rămăseseră tot mai puține bătăi.

Enervat, Peter se închidea în scorbură și le desena băieților mustăți
pe hârtia îngălbenită. Numai pe gemeni îi cruța. Prefera să le deseneze
pistrui.
În ultima vreme scria o carte despre istoria ascunsă a Neverlandului.
Avea câteva promisiuni de a-i fi publicată. Mai sceptici, unii editori îi spuseseră
că pentru povești nu mai există piață, și nici interes.
„Dar e absurd”, murmurase. „E absurd, iar eu, domnii mei,
eu chiar nu înțeleg...”.

Cineva l-a bătut prietenește pe umăr. Probabil că îi vorbea, dar Peter hotărâse deja
că are urechile prea mici.
Hotărâse, măcar pentru o vreme de-acum încolo,
că nu mai putea auzi.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!