poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2139 .



scriind...
poezie [ ]
poeme trimise de Valeriu Dandeș Ganea

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mioriþa Alba ]

2007-08-17  |     | 



13 august 2007

La mulți ani, tuturor Măriilor, Marianilor, Marinilor!

În dimineața zilei de 15 august, florile ce vor înflori pe pământul întreg și vinul ce va curge în pahare sunt închinate lor, dar să nu uităm una singură – cea datorită căreia, adormită în tăceri, am pus semn acestei zile. Deseori slăvim Măriile noastre, uitând-o. Domnul să vă împlinească destinul cu bucurii reale, omenești și supraomenești – din binecuvântarea celei căreia-i sărbătorim sfințirea, așezarea în locul ales de Dumnezeu. Trimit acest gând curat și o reverență urare bună tuturor doamnelor, domnișoarelor și domnilor din lumea virtuală a literaturii care poartă acest nume frumos, tuturor. Și Măriilor mele, ehei, și am una care înseamnă «cuib» gândurilor mele, destinația dorului, respirația iubirii… gata!… că doar nu ei îi scriu aici… ba și ei!…
______________

RUGÃCIUNE ÎMPLETITÃ CU UN MANIFEST

Mărie sfântă aleasă mamă Iisusului nostru
lacrima ta
nu-i mai este de ajuns lumii
are imperioasă nevoie de cine știe câte
minuni
Iartă-ne iuțeala gestului, sângelui, trufiei
amintește-I Fiului vremea
când era om și a gustat durerea, moartea
și a văzut neliniștea păcătuirii oamenilor
aruncă peste capetele noastre vălul de lumină, de iertare
să nu fim dați
pieirii, sfântă mamă – Amin

Să sărbătorim Măriile noastre rugându-ne celei Unice
ne pare departe?
…departe ca și speranța!
Să ocrotim copiii lumii înfometați, bolnavi, muribunzi
o zecime
din cât cheltuim pe spectacolul planetar
«atât de vital»: fotbalul, moda, cinema, concerte…
scene și arme, lăcomie, lumini, fast nebun, risipă… atâtea…
o zecime doar
să prefacem în pâine, în grijă –
astfel în surâs, spectacolul va fi binemeritat și
mai aproape
aproape speranța

sprijinul vine
din Cer
dar noi ținem faptele!… și nefaptele…
______________

ECOURI DE FLUIER

impactul cu doina a fost spontan, ea trecea
din dor în jale
traversând pieziș un glob palid
trecu podișul de nepăsare, urcând spre
piscul făclie
violet-aurie

vântul
plăpândul
răsucind traiectorii întoarce din jale în dor
globul se alungește subțiindu-se dureros
fluier din os doina străbate
piscu-i din ce în ce mai departe

ar părea că toate acestea nu mie
mi se întâmplă!
______________

DOR

bandaje pe rana deschisă – trage…!
fotografiile, iată
una câte una… îmi ustură ochii…
______________

TU NU ȘTII

ia nu mă mai iubi atât
amestecă literele numelui meu, trece-le
prin mașina de râșnit cafea și… suflă
amintește-ți că sunt
doar un biet arlechin
nu am căderea, deși tu nu știi
cât aș vrea
să-ți împlinesc rotundul fiecărei secunde
dă-mă gratis – adică fără părere de rău
uitării
pielea mea are romburi smulse
fesul meu alungit a rămas înfipt cu vârful
în genunchiul stâng
nu știu dacă mă voi înălța curând… hei… cortina.
_______________

NU DIN CEAS

părțile întregi
din care-i zidită eternitatea sunt
așteptările, să
se schimbe semaforul, să
vină tramvaiul, să
se nască fiii și fiicele, să
vină ziua de salariu și apoi negații… să nu
fie azi ziua fără mine, să nu
se dilueze iubirea și așa mai departe… acum
chiar acum aleg pe care să o probez… ehei
este una anume… intru lent ca în apă rece
ca în apă fierbinte
pe partea cealaltă-i împlinirea și începutul altor așteptări…

oscilând între aceste părți timpul nostru arde
și nu din ceas, nu…!
_______________

PATRU PLANURI SUPRAPUSE

– Of, Doamne! Umbra de om se întoarce
un hectar de oftaturi, zece mii de pași între
via de la deal, groapa de lut galben și
coliba învelită în stuf de lângă râu… acum
s-a pus să șteargă sticla lămpii cu ziar și salivă
ochii lăcrimau – nu-i da, Doamne, semnul risipei
pus pe neamul acesta… o mogâldeață surâdea în somn
…………………………………………
violet aurii
gânduri prelungi rotesc sus
sus
întretăindu-se ca într-o luptă aprigă
globuri prelungi, albastre, verzi, roșii, albe… dâre
diluate, cele violet le înghițea, una câte una,
pe celelalte
…………………………………………
jos, folii uscate – par din piatră alb-gălbuie, alb-murdar
…………………………………………
mai jos
mâna mea dreaptă întinerind
regenerată din litere așternute cuminți aici
ecoul unui «of, Doamne!» răzbate
semnul risipei este rotund, sferic
ghemuit scriu, într-un clopot de sticlă
luminile acelea, luminile acelea: îngerii noștri
culegând rugăciuni, spălând blestemele
de pe oasele înmaronite după care
praful
vântul ostil îl împrăștie și nu oriunde…
Ce va fi de capul fiilor mei viitori, nepoților
strănepoților?!
Semnul acela îl mestec, mestec uscat și amar –
nu le voi lăsa nimic
beau ecoul, sorb lacrimă cu lacrimă
nu le voi lăsa nimic
violet-aurie buza mea, sprânceana, mâna dreaptă
vindecate
cu bărbia pe genunchi mă rostogolesc
înapoi la coliba din via din vale, la groapa de lut
de lângă via din deal, zece mii de pași, un hectar
de oftaturi, semnul se consumă – of, Doamne!
________________

JOC… ÎN OGLINDÃ

Am învățat cu adevărat
ce-nseamnă dor – rod chircit culege inima

drept vedeam departele
cu ochi de cal – lac amar izvorăște azi din ei

cu ușurință petreceam secundarul
nefăcând vreodată caz – zac la umbra lui nemaisfiindu-l

prietenii neștiindu-i le trecusem
fiecăruia alt rol – lor le datorez răbdarea

și nu doar ci și iubirea, înțelesul
de încercări adus – suda(u) la cald inimile noastre

dintre toate gusturile știe acum
gura mea pe cel amar – rama neputințelor mă strânge

ce-mi rămâne centrifugându-mi sufletul
atât vă las în dar – rad tot ce-i rău și arunc pustiului

măsura o țineam nu cu fapta ci
cu ziua, cu anul – luna culesului a venit iată

sunt norocos, chiar dacă tristețea
nouă mă are – era și mai rău neștiind-o

Nu-i doar un joc, vă asigur că
nu visam – masiv atomii îmi cresc înfipți în realitate
_______________

POVESTE ÎNCÃ…

«De ce-ți miroase mâna a putred, stăpâne?»
…regele nemișcat – să nu i se strâmbe coroana
o jumătate de gest oprește muzica, măscăriciul și el
rămâne cu tumba neterminată, statuie contorsionată
tabloul acesta-i rupt de un tunet: «tăiați-i capul
paharnicului sau cui a vorbit și… aduceți poeții curții»
Măscăriciul de preface în rolul… condamnatului: «stăpâne
azi nu mă voi mai închina ție… Cum aș putea să-mi găsesc
într-un ungher, capul?!» nu râde nimeni, vin poeții, întâiul
«veneră albă iată măreția…» ieși… «următorul», zise regele
al doilea: «vorbește încet sau taci, nu mă trezi
vegheată-mi e rana mea de un vultur și mâine iarăși
trupul voi purta în bătălie…» poetul se opri
tăcerea lui vibrând lent se mișcă în aer amenințare nouă
regele îl cercetează din privire: «continuă…»
«și voi învinge, știu, dar gloria mă va însoți
prea repede-n mormânt; lăsa-voi lance fiului cel mare
va face el din ea cruce, plug? Nu, nu cred…
va ține stâlp cu ea coroanei, omului de sub ea…»
«Gata!», porunci regele… «ajunge zilei un cap lăsat țărânii
du-te, poetule, la curte nu veni vreodată…»
Plecă știind, sărmanul, poemele veacului ce vine nu
vor fi pe plac nimănui, se cred sus, prea sus conducătorii
mai sus de rol și chiar mai sus de timpul lor
Se duse… trupu-i fu găsit pe un pisc încins
privind, da, cu ochii deschiși spre nord
cu un vers neterminat: «unde ești, oh… țară a…»
________________

ANTIBIOTIC

Să-ți închipui dezastre dincolo, mereu dincolo
unde ai fi putut fi
Să te minți că-i bine
așa
Să-ți îngrădești și mai tare spațiul ca apoi, eliberându-l
să-ți pară o infinitate
Să recunoști că ești nebun chiar dacă un fir subțire
încă te mai leagă realității
Să-ți faci de treabă neîncetat cu mintea, cu mâinile
Să visezi
Să visezi
Să renunți la a cuprinde toate înțelesurile rotindu-te
în jurul lor ca un cocoș orb
Să te bucuri de fiecare gură de aer și
de colțul de pâine, de cana cu apă, scrisoarea…
așteptată
Să cânți fără oprire, fără oprire mimând
fericiri
mândru îngenunchind în oglindă și să-ți spui
Măria ta, suflete, glorie vremelnicei tale carcase, nu-i
decât împreună, oriunde veți fugi… glorie clipei învinsă
de ea însăși nu-i… mergi mai departe
glorie simțurilor nu-i… la ce bun?….

Glorie Domnului care încă
mai învârte Pământul – aha!… ai ajuns singur… hm!

VALERIU BARBU (DANDEȘ GANEA)

Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!