Cînd e să plec, la fiece pas mă-ntorc din cale
Spre tine. Greu purtîndu-l, mi-e trupul frînt în două...
Sorbind același aer cu tine, vlagă nouă
Recapăt.Și-astfel iară pornesc.Dar tot cu jale.

Apoi, din nou cu gîndul la bunul drag ce-l las,
La drumul fără capăt și viața-mi trecătoare,
M-apasă deznădejdea, și lacrimile amare
Din ochii-mi se revarsă cu fiecare pas.

Și-n trista -mi tînguire, mă roade-o îndoială:
Ãst trup al meu de humă, cum oare se desparte
De sufletul lui- care ești tu- plecînd departe?

Dar Amor îmi răspunde: E-o veche rînduială
Ca omul care arde în flacăra iubirii
Să stea deasupra legii și în afara firii!