Arunc o privire pe cerul înalt
Părută numărare de clipe
Sclipesc doar bătăile inimii cald
Printre norii betegi, făr de-aripe
Caut să scriu în ocheade prelungi
Scrisori de rămas bun în lume
Nu reușesc decât lacrimi nătângi
Zvon de sînge-ngropat în cutume.

Sunt iar singur în veac efemer
Aplecat peste temeri și rană
Înflorește în ochiul meu drept un prier
Și iubesc, și respir, și mi-e teamă.

În odaie, pe seara ce cade îți scriu
Ca pe o mantie-n falduri, prelungă,
Cu penelul acesta de taină, târziu
viața mea, scrijelită-n săpun și în umbră:
Sunt aici, printre lucruri, pustii
Mai pustii decât albe siberii
Sunt aici, printre morții cei vii,
Vii ce-n moarte dau farmec durerii...

Tu rămâi lângă mine și în mine sfioasă
Ca briza de mare-n apusuri
Amintește-mi cât ești de frumoasă
Când săruți orizontul cu spusuri
Și urcă pe seara ce duce la cer
În voal de lumină,-n rugare
Lasă-mi loc ca să pun un cuvânt de străjer
În această inimă care tresare
Doar atunci, răstignit, între clipă și veac
Voi găsi un răstimp de tăcere
Doar atunci, se va face dragostea leac
Și în inimă suflul tău adiere…