poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 70 .



Ileana
poezie [ ]
în ritm Eminescian Colecţia: Poezii de dragoste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [poema ]

2019-05-06  |     | 



(Din următorul volum.)
(”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit”)

1.
Pesemne, stele am visat,
– Pe-un cer, din timpuri grele,
La tini` pe trup s-au arătat
Tulpini prea vechi de stele.

2.
Și, poate, vremuri de-început
Spre spații să te cheme
Și ai scăpa, din azimut
Spre-întâile lor gheme.

3.
Care sunt stele ce se nasc,
De mult, se scrie vreme,
Și poate, încă, stele pasc
Lumini ce cresc, devreme.

4.
Din apă, este dorul meu,
Căci eu odesc` viața!
Iar dragostea de Dumnezeu
Se naște dimineața.

5.
Cum mai sclipea-n, dor, sânul tău
Chemându-mă, pe moale
Căldura ta, ca un pârău
Din trupul cărnii tale.

6.
Îmi pare-acum că un sărut
O poamă, dulce-mi vine
Și pielea ta, de început,
Se vaită, cu lumine.

7.
Și cred că dacă n-aș ținea
În palma asta aspră
Un sân, parfum din carnea ta,
Muri-voi, noaptea-albastră;

8.
Ea, de frumoasă, cum vă e
Gingașă, o gazelă;
Și poate pasăre-ar păre
Pe-o luntre fără velă.

9.
O mănăstire trupul ei
L-am prins, întâia oară...
În luntrea cărnii îi prăsei
Doi sâni ca două pară.

10.
Și dacă,-odată, ai văzut
Cum geme căprioara,
Spre omul, când l-a cunoscut
De ea, spune vioara.

11.
Și de adăst, un pic, s-o văd
Îmi pare că un rege
A luat un pumn de lut, prăpăd!
Frumosul să-l dezlege.

12.
Îmi pare, multe nu am spus,
De cum vă este fata,
Ea e duioasă, ca Iisus,
Mireasma-înlăcrimata!

13.
Iar dacă zac, de două ori,
Spre genele închise
Îmi par că nu sunt închisori
În moarte sau în vise.

14.
A treia oară,-am coborât
Cu pasul, de la stână,
La ea, îmi trece de urât,
Că am viață-n vână.

15.
Și-mi pare, nimeni n-a știut
Că e așa frumoasă;
Dar mie, -odată mi-a părut
C-ar fi ca o mireasă.

16.
Îmi pare că, în părul ei,
Stau stelele de ziuă;
Și-ochiții-s frumușei
Și nu mai știi de iuă.

17.
Bujoru,-n părul ei, părea
O floare dintre stele;
În părul ei, ce izvora
Din noaptea fricii mele.

18.
Când coboram, pe munte,-n jos,
Copiii, după mine,
Și nu știam, neserios,
Cătam mieri de albine.

19.
Cu un așa frumos păcat,
I-am coborât la ușă,
Îmi pare, nimeni n-a aflat,
Afară, de-o mătușă;

20.
Și prunca mică, îmi părea,
Tot culegea afine;
Când coboram, pe piatra grea,
Fetițele, cu mine...

21.
Și nu vor ști că m-am deschis
Cum liliacu-n fiii,
Și, adăstând, acum, în vis,
Îi rătăceam copiii...

22.
Un alt păstor, mai dulce ca
Feciorul ce ți-apare
Ileana altul n-o afla
Și nu ar fi oricare...

23.
Și dacă,-odată, ai aflat,
Pe drumuri de răscruce,
Că se scoboară un bărbat,
Pe lângă loc de cruce,

24.
Tu pleacă-ți capul în pământ
Să nu știi ce-l așteaptă!
Căci, poate-adus, frumos, de vânt
Îi bate ei, în poartă!

25.
Copiii l-au lăsat, târziu
La poartă nu e nime`
Pe uliți, totul e pustiu
S-au risipit, puștime...

26.
Cu un așa frumos păcat
Îi bate Ioan la ușă
Îmi pare nimeni n-a aflat
Dar știe-o țigăncușă

27.
Te pleacă, omule și lut,
Că nu ai ști ce vine
Îmi pare, stelele-au crescut
Ca trandafiri, pe spine.

28.
Să nu poți ști ce stă în scump
Paharul, ce deșartă
Din mierea ei, pe care-o rump
În rană, bat la poartă.

29.
E fața-i, plină de lumini,
Căci l-a văzut pe mire,
Prin merii adolescentini,
Ce-l scaldă, cu uimire.

30.
Un mai frumos, nu a văzut
Îi pare,-un păr de aur;
Și ochii-i nu i-a cunoscut
Un trup, inel de faur.

31.
Cine ești tu? Și ce îmi vrei?
Întreabă-înduplecată.
Poate pe-o laviță, să stei,
Cu trupul tău de fată!

32.
Și poame multe îmi vei da,
Și îți vei face milă,
Când mână mea s-o așeza
Pe olul din argilă.

33.
Să-mi dai puțină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără și soare.

34.
Și poate-așa, doar, îi păru
Căci lumea e ciudată
Un vis prea mare ne-încăpu
Ca un zuluf de fată.

35.
Și poate, doară, nu știm noi
Cum lumea se mai ține
Cât stele, sus, se-arată, roi
Cu basme și mulțime.

36.
Și poame dulci, s-or desfăta
În mărul de la poartă
Un fel de pom de catifea
Ce lunile-s deșartă.

37.
”Și poame multe îmi vei da,
Și îți vei face milă,
Când mână mea s-o așeza
Pe olul din argilă.

38.
Să-mi dai puțină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără și soare.”


39.
Și nu a trebuit mai mult,
Ca el să îi șoptească,
Sau să îi șuiere-n, tumult,
Din pofta lui trupească.

40.
Ileana, parc-a tresărit,
Dorința ei de fată,
Nu știu, acuma, ce-a zărit
E vie și curată...

41.
Eu, mere am să-ți dau, fecior,
Și apa e destulă...
Am tras, la ziuă, din izvor...
Gingașă-i și credulă!

42.
Zic, merele s-au copt, din nou!
Dar nu la noi, pe munte...
Că ai tu mere, și-un trusou
De rochii foarte multe...

43.
Tu adă vadra, și, pe dat,
Primește-mă, în casă,
Pe-afară frigul s-a lăsat
Odat` te fac mireasă!

44.
Căci, lasă-mă să te alint,
Cum nu te ține nime`
În ceruri stelele ne mint
Că viața-i dalb`, și ține!

45.
Un strop de cer, pe gura mea,
Când buzele-mi se-adapă!
Din apa, ce i-o întindea
Din vadra fără groapă.

46.
Un strop de stea, pe buza lui
Și gura ei întreagă
Să nu mai fie-a orișicui
Ci să îi steie dragă.

47.
Un strop de cer pe gura mea
Când buzele-mi se-adapă!
E floarea ce i-o întindea
Cu lacrima sub pleoapă.

48.
Și fost-a un sărut dulceag
Lăsat, demult, de stele
Și cum l-a prins, de-atunci, de drag...
Ivitu-s-au inele...

49.
Îmi pare, luna a zăcut
De sus, în trei lucarne
Și, cred, o stea i-a cunoscut
Le-a coborât în carne.

50.
Un strop de nea, pe gura lui
Le-au încăput sărutul
Și ea, acum, a nimănui
Și visul, abătutul...

51.
Să îl mai țină-încetișor
Să-i steie, pentru dânsul
O stea legată de un nor
Când o cuprinde plânsul.

52.
Ci lasă-mă să te alint
Să te cuprind în brață!
Pesemne luna de argint
Se gată-n dimineață!

53.
Tu ține-mă de mijlocel
Și-mi află dezlegarea!
Pesemne cerul e ca el,
Și el ar vrea chemarea...

54.
Tu ești chiar raiul pe pământ!
Tu ești alesul florii!
Așa-i șoptea, alunecând,
S-o vadă pețitorii...

55.
Căci de acuma, suliți cald
Răpun pe orișicare
E, încă, albul cel din fald
Le dă întâmpinare.

56.
În straie, noaptea se-încingea
Văzând, iar, frumusețe...
Dar o pereche, alegea:
N-a vrut să-i dea binețe!

57.
Tu ești chiar roua ce-a căzut
În trup, de dimineață!
Sărut, eu nu am cunoscut
Dar eu ți-am dat viață!

58.
Îmi ești chemarea spre păcat
Și ești alunecare!
Păstor, ca tine, n-am aflat
Și n-am știut de soare!

59.
Cuprinde-mi pieptu-încetișor,
Să stăm, acum, pe prispă,
Și poate fiecare nor
S-o scurge în batistă...

60.
Să stăm acum, îngemănați,
Ca stelele-între ele,
Tu spune-mi de păstorii frați,
Și zi-mi, iar, de inele!

61.
Îmi ești chemarea, spre păcat,
Și ești alunecare!
Bărbat ca tine, n-am aflat!
Nu ești ca orișicare!

62.
Îmi pare, coapsa i-a cuprins,
Pe mini` pe umflă plânsul
Să spun de basmu-acesta nins
Să-ți zic, acum, de dânsul.

63.
Ileană, repede-ai lăsat
Să intre omu-n casă!
Cu poame, tu l-ai ospătat
Dar n-o să-i fi mireasă.

64.
Tu ești chiar raiul pe pământ!
Tu ești aleasa florii!
Așa-i șoptim, alunecând,
De teama non-pudorii.

65.
Cu mere, el s-a ospătat
Și i-a intrat în casă.
Țigani, afară, au aflat
Că fata cea frumoasă,

66.
Lăsat-a jos oblonul greu
Și l-a iubit în taină;
Îmi pare, ca feciorul meu!
Iar fata este faină!

67.
Pe la ferestre, norii grei
Au prins să bată ploaia;
Iar eu de-aici nu-întrezăresc
Păcatul și odaia...

68.
Sunt mai frumoși, ca-n început,
Un zeu cu-a lui lumină;
Îmi pare că sunt zei de lut
Frumos, târzia vină.

69.
Îmi pare, Cerul coborât
La ei, în Vadră, timpul
Și nu știu cum de s-a vârât
În ochii-mi, tot Olimpul.

70.
”Și poame multe îmi vei da,
Și îți vei face milă,
Când mână mea s-o așeza
Pe olul din argilă.

71.
Să-mi dai puțină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără și soare.”


72.
Eu îți voi face doi copii
Cu pielea ca de lapte,
Și nimeni-n lume nu va ști!
Așa-i spunea (prin șoapte...)

73.
Din trupul meu, doi prunci micuți
Care să fii-va tine!
Îmi pare-atunci, că de la munți
Un zvon, ca de albine,

74.
Se auzea prin ceruri reci...
Sunt stele, scânteiază...
Durerea, astăzi, mi-o petreci
De dincolo de rază.

75.
Tu ești nebună, draga mea!
Te-am cunoscut, de ziuă!
Îmi pare luna, se hlizea,
La ce râdeau și iuă...

76.
Eu te iubesc, și m-ai ghicit!
Așa să-mi stai, în taină!
- O stea, de dincolo de schit,
Zicea că mândra-i faină!

77.
Ne facem casa, sus, în munți...
Să nu ne știe nime`...
Doar brazii, munții, cu-a` lor frunți
Și-a loc întunecime!

78.
Și ne-om ascunde prin colibi`
Să stăm cu căpriorii
Și o să-ți fac lipii cu hribi
Când stau, pe casă, norii...

79.
Din trupul meu, îți dau fecior
Și, cred, și o fetiță...
Așa-i șoptea, pe braț, ușor,
Și își lăsa-o cosiță...

80.
Ne facem casa sus, pe plai,
Unde mai vin ciobanii
Să rămânem în colț de rai
Astrâng, cu tine, anii...

81.
Îmi ești pierzare, draga mea,
Iar eu cioban la stână,
Nu pot să `mâi, în casa ta,
Mai mult de-o săptămână!

82.
Dar te iubesc cum nu vei știi
Bărbatul să iubească...
Și îmi vei ține doi copii
Acolo, sus pe creastă...

83.
La stână, o să păstorim
Peste cinci oi, o sută,
La iarnă, te-oi iubi, să fim
În nuntă, ne-începută;

84.
Te-oi învăța, cu graiu mieu
Cum zace,-n vedre, brânza!
Ți-oi da plăcinte, vinuri, eu
Așa să-mi fie-osânza!

85.
Și te-oi iubi, atunci, deplin,
Căci îmi vei fi nevastă,
Și nu știa, atunci, venin
Ce ar fi fost năpastă;

86.
Pe-afară zorii se hlizeau
Stătea la el în brață;
Îmi pare, dânșii-i blestemau
Acum, spre dimineață.

87.
Și ultimele, stele,-încet
Priveau îmbrățișarea;
Precum iubește un poet
Să vază, singur, marea.

88.
Departe, sori invidioși
Duceau, pe căi de lapte,
Invidia din ochi sticloși
Pe merele ei coapte...

89.
C-un braț, e prinsă de Ioan
Și ține-îmbrățișarea!
Cum anul leagă strâns alt an
Și fulgii țin ninsoarea...

90.
Îmi pare, ultimul lui strai
Păstra, adânc, secretul
În munte, sus, adânc, pe-un plai,
Nu îl iubea ascetul...

91.
L-a blestemat, cu un cuvânt,
Să nu își ia mireasă!
Că dacă-și ia, până-n pământ,
Năpasta să-l descoasă!

92.
Pe la ferestre, doi țigani
Cătau, acum s-o rumpă
Ce era cu fata, cu Ioan,
Cu legătura scumpă...

93.
Pesemne,-n casă glasul lor
Un fel de mică oaste,
Ci o mătușă, la picior,
I-a dus înspre năpaste...

94.
Și ele iute s-au zorit,
Femeile din casă,
Să-l de-a afar` pe nepoftit
Nicicând n-o să-l mai lasă.

95.
Ileana-i plânsă și, mereu,
La geamuri fără soartă.
”Eu sunt chiar raza, din antreu,
Ce-ți intră pe la poartă!”

96.
E-n lacrimi, mult a mai zăcut
Cu ochii, pe la uliți`,
Cum soarele e prefăcut
În zeci de mii de suliți`...

97.
Ce lăcrimare e în cer,
E bolta-îndurerată,
Îmi pare soarele-un cerber
Ce plânge după-o fată.

98.
De seara, azi, se va lăsa,
Pe poartă, s-o mângâie,
Așa mă simt, în lumea mea,
Că-i unsă cu tămâie...

99.
Căci fata, astăzi, a plecat
Să steie-n mănăstire,
Pe ochii ei, fără păcat,
El i-a rămas de mire!

100.
Își amintește, oare, cum
Pe brațe a ținut-o,
O șoaptă caldă, nu oricum,
Cum, poate, a crezut-o.

101.
Și credem ochii ei curați,
Îi știm promisiunea,
Ce doi copii-îndelung visați
Și-o stână, în genunea,

102.
Unde-adăstau și nori, și miei,
Și stele nepătate,
Acum coșmaruri și idei,
Din viețile furate;

103.
Căci timpul, vârsta, spală tot
Și l-a uita odată...
Și timpul va-îngheța,-n complot,
O viață nepătată!

104.
În mintea ei, doi copilași
Desculți, merg sus, pe munte
Cu ei, frumosul ciobănaș
Ce stă să îi asculte...

105.
Căci lacrima i-un început
De aspră penitență
Nu-i soarele nepriceput
Să-i dea, ușor, clemență.


106.
În lacrămi, o găsim mergând
Să steie-n închinare
La Crucea sfântă, care-un gând
Așteaptă de-la-oricare.

107.
Și, parcă, Ceru-îndurerat
`Napoi la el primește
Un suflet poate întinat
Și de păcătuiește...

108.
Și parcă cerul, de dureri,
De sus, pe ei, i-ascultă
Păcatul lor, acel de ieri
Ar vrea durere multă.

109.
Și parcă Ceru-îndurerat
`Napoi la el primește
Un suflet, credem, încercat
Nimic nu îl privește;

110.
În lacrămi, o găsim mergând
Să steie-n închinare...
Nu-i ca Ileana pe pământ
Ioan, nu-i ca oricare...

111.
”Și poame multe îmi vei da,
Și îți vei face milă,
Când mână mea s-o așeza
Pe olul din argilă.

112.
Să-mi dai puțină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare!
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără și soare.”




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!