este tributul vicios
al voluptății efemere,

așa sunt himerele,
un capriciu al creației,
cărări înșelătoare,
niște statui de femei încăpățânate
în propria marmură,
nimfe sculptate în valuri,

ne abandonează pe un munte visurile
și ne ard pe rug orgoliile,
ne aruncă spiritul în haosul
neîncrederii
să nu mai știm din ce parte bate apusul
și nici trădarea
și nici pulsul,

nu e nimic,
ne rămân
morile de vânt,
umbra de carton a poveștilor de amor,
scrumul unei nopți de vară,
sau
uitarea scrijelită pe un papirus în deșert,

nu e nimic,
suntem sclavii himerelor,
suntem victimele vânătoarei de fluturi
în stomac,
când vârtejul de trupuri s-a
potolit într-o încercănare a anilor,
descoperiți norii,
descătușați neliniștea nopții,
singurătatea,
aruncați cuvintele de dragoste
într-un văzduh de uitare
sau mai bine,
apoteotic,
în mare.