poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 377 .



Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [gavril ]

2019-01-08  |     | 



Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în orașul în care m-am născut
nu știam ce rochie să mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
și atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, să îţi iei sarafanul
cu care te duceai la școală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viaţa în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la care mă mai uit când și când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
și mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi să-ţi pui sarafanul
acela pe tine?
Eu cred că te încape
și acum"
Apoi a deschis ușile dulapului
și a scos un geamantan vechi
pe care l-a desfăcut cu mare grijă
de parcă ar fi fost un seif
și a scos uniforma pe care o purtam
la școală
avea chiar și emblema
prinsă în piept
dacă mai e cineva
care să știe ce e aia o emblemă
Uite și banderola, mi-a spus
și mi-a întins cordeluţa albă
pe care o împletise cu mâinile ei
atunci când era tânără și frumoasă
și tata îi trimitea scrisori
pe Strada Florilor
iar ea visa că va avea o fată
care se va numi
ca și mine
Medeea,
iar eu am luat-o
și mi-am prins-o în păr
sarafanul îmi venea de minune
parcă nici nu trecuseră
atâţia ani
eram din nou școlăriţă
și când m-am dus la liceu
toţi colegii au rămas încremeniţi
aproape nu le venea să creadă
că este adevărat
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei,
se minunau care mai de care,
S-a întors la fel de tânără
ca atunci când a plecat
putem să ne pozăm și noi cu tine?
Puteţi, bineînţeles că puteţi, doar am fost
colegi
am împărţit aceleași vise
cât încă mai visam
bineînţeles că puteţi!
Odată ajunsă în clasă
inclusiv domnii profesori
au vrut să ne pozăm împreună
parcă întineriseră deodată
erau numai zâmbet
domnii profesori
de la liceu,
apoi ne-am așezat fiecare în banca lui
așa cum stăteam înainte
și domnul diriginte a început să strige
catalogul
fiecare aștepta cuminte la rând
striga prezent
după care își etala realizările
aveam chiar și un secretar de stat
printre noi
vorbea foarte rar și apăsat
conform rangului
pătruns până la lacrimi
de importanţa lui,
după el am urmat eu
nici că se putea moment
mai potrivit
și dirigintele m-a întrebat
zâmbindu-mi cu subînţeles
ca unei școlăriţe timide,
Ia spune, Medi, ce ai făcut tu
în tot acest timp
erai unul dintre cei mai buni copii
pe care i-am avut
ia spune,
unde ai ajuns?
La Voluntari, domnule diriginte,
i-am răspuns,
iar el s-a mirat, apoi mi-a zis,
Nu am auzit niciodată până acum
de Voluntari,
e un oraș mare? Unde-i
localizat?
Aș, i-am răspuns, este un orășel prăfuit
de lângă București, capitala
scumpei noastre patrii,
aproape cât o comună
dacă nu și mai mic,
acolo
sunt profesoară
de copii invizibili
Cum adică invizibili? s-a mirat el
și mai mult
Care nu se văd, i-am răspuns,
pentru că nu-i dorește nimeni
și atunci au devenit străvezii
ca o gelatină
asta am vrut să spun,
iar cea mai mare realizare a mea
este că pot încăpea și acum
în acest sarafan,
Bineînţeles că
toţi au început să râdă
chiar și domnul diriginte
dar apoi n-a mai râs
și m-a întrebat,
Cum de a ajuns la Voluntari
o fată așa deșteaptă ca tine?
Auzisem că ai terminat
Facultatea de Horticultură
și faci grădini
pentru oameni bogaţi
care plătesc bine
nicidecum că ești profesoară
tocmai la capătul pământului,
Tot grădini fac și acum, i-am răspuns,
dacă înţelegeţi ce vreau să spun
iar dumneavoastră sunteţi primul
care ar trebui să înţeleagă
întrucât lucraţi cu copiii,
doar câ grădinile pe care le fac
de data asta
sunt mult mai frumoase
decât cele dinainte
au în ele
ceva sălbatic
și viu
pentru că s-au născut din pământ arid
și se luptă ca să supravieţuiască,
Foarte frumos, Medi, mi-a răspuns el
foarte frumos ai vorbit
și profund
acum înţeleg de ce ai venit
îmbrăcată în uniforma
de liceancă
tu ai rămas la fel de copil
ca atunci când ai plecat
în timp ce noi am îmbătrânit
odată cu visele noastre,
Când m-am întors acasă
mama m-a rugat să-i dau sarafanul
ca să-l pună la loc
dar nu m-am mai putut dezlipi de el
m-am gândit să le fac o surpriză
elevilor mei
și m-am dus așa îmbrăcată
eram curioasă dacă mă vor recunoaște
primul care m-a observat a fost Alex,
Ia uitaţi-vă, copiii, a zus el,
ne-a venit o nouă colegă,
sper că va sta cu mine în bancă,
Fugi de-aici, i-a răspuns Apostolea,
sigur va fi colega mea,
prima care s-a prins a fost Valentina
cum și era de așteptat,
Doamne, a zis ea, dar dumneavoastră sunteţi
doamna Medeea
credeam că ne-a venit o nouă colegă
și când colo eraţi chiar dumneavoastră
cât pe ce să ne păcăliţi
Dar chiar așa și este, i-am răspuns,
eu sunt noua voastră
colegă
mă primiţi și pe mine printre voi?
nici nu vă închipuiţi ce drum lung și anevoios
am străbătut
ca să ajung aici

















.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!