Ziua se înghesuie să intre pe ușa din față,
e dimineață devreme și nu se cade să aștepte,
soarele îi face cu mâna să se grăbească,
lumea e și ea pornită pe drum.

De undeva noaptea privește cu îngăduință
și lasă să treacă amiaza,
împinge seara de pe scaun să se ridice
nu se vede întunericul.

Ca o umbrelă deschisă prima oară
vântul vrea să spună o mică poveste
și se întețește nervos pentru neascultare,
praful se teme pentru deranj.

Lansez un zmeu și o ia la sănătoasa,
îmi pare rău pentru tot răul
care se opune întotdeauna binelui.

Cerșesc o imagine cu o bucurie hazoasă,
mă întunec de nerăbdare
ca un vânător
prins pe picior greșit
și răsuflu apoi ușurat.

Păsările tac a seară obosită,
lumina se filtrează prin pânze de nori albi
respinsă.

Se face seară pe nota de plată și pleacă,
fac un efort
citesc și o dau mai departe nopții.