poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1001 .



singura traumă
poezie [ ]
Colecţia: Poezii de dragoste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [pitpa ]

2018-04-08  |     | 




am senzația că nu aștepți un răspuns/ pentru tine
decisiv este momentul când alegi materialul cu două fețe al întrebării/ purtabil
pe orice fel de vreme/ croi lejer și apatie la vedere
în holograma zilei de lucru nicio risipă de culori interzise / așa treci
parcă ai călca pe sticla pisată a înfrângerii sine die
mă aflu în locul/ de unde
ai plecat ori încă nu ai ajuns
vecinii sunt cumsecade/ toți purtăm în inimă
așteptarea cuiva
nu ni se citește nimic pe față
ne salutăm într-un ceremonial al rutinei
nu întrebăm cât mai e de așteptat
aceste adevăruri amânate sunt coastele rupte ale unui timp infirm
de-asta cred că fericirea miroase a boală de la o poștă
am hotărât că tu vei fi femeia mea
nu mai stau aproape de cei fericiți
geometrical end globalisation
după cum nici de morți nu-mi place să m-apropii
recunosc versiunea nebuniei de a crede / aerul abulic strecurat prin masca ei de oxigen
cineava întinde o frânghie/ trebuie să sar
lungindu-mi figura pentru a înțelege ce este un punct de reper
o depășire a limitelor
eu și vecinii aceștia despre care am hotărât că sunt cumsecade
aștepăm cu ușile la perete cu ferestrele deschise
alter-egoul fără de care fericirea miroase a dezinfectant/ bun
pentru lungile coridoare din noi
suntem cazuri deja clasate
jafuri cu autor necunoscut crime în serie
toate între zidurile anistorice ale ghinionului de-a crede
că ne-am născut anume pentru a completa o singură ființă din univers
mila privitorilor e un bonus/ indiferența cerului/ un atentat
așteptarea la nesfârșit/ o bacterie ucigașă
nu-mi pasă dacă lumea înseamnă doar voință și reprezentare
contează starea de contemplație/ faptul că n-am învățat să te înlocuiesc
zilele care mi-au mai rămas
multe/ puține
sunt un baldachin uriaș pe care se leagănă umbra ta
aceasta este singura traumă

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!