E-adevărat, știuse Iisus că o să-nvie
Odată cu-nvierea naturii-n primăvară,
Deja, clar, ne spusese că mort El n-o să fie
Decât trei zile-n tombă - și-apoi că iese-afară...

El, Creatorul lumii și-al vieții cei eterne,
El, Care-nviase trei morți fără de vină,
De bună voie, vrut-a, prin chinuri sempiterne,
Păcatele-omenirii asupra Lui să vină.

Când L-au țintit pe cruce, Iisus umil păruse,
O ființă-nsângerată, ca mielul la tăiere,
Deși, într-o clipită, putea (dar El nu vruse),
Pe-acei călăi - în pulberi să-i facă, prin Putere -

Însă, întâi de toate, El respecta Scriptura,
Unde Cerescul Tată L-a programat jertfirii
Spre mântuirea lumii, să fie Legătura
Între Pământ și Ceruri - un Sol al mântuirii.

Lăsându-și Fiu-n chinuri, chiar Dumnezeu Preasfântul
Profund simțea durerea cea fizică, trupească,
Și prima oară-amarnic L-a răscolit mormântul...
Prin Fiu, Tatăl trăise o viață omenească.

Și-atunci... Mai mult iubirea de noi știm că-L cuprinse;
Nu Moartea, ci viața ne-a pus-o înainte,
Iar dac-a-nviat Fiul, avem dovezi nestinse
Că El, pe toți, când vine, ne-nvie din morminte!


Glen Ellyn, 7 aprilie 2018