intru
în clipa aceasta și musai
trebuie să port
pantofii cu număr par
sentimentele altcuiva
masca de circumstanță
chiar dacă acum doare
chiar dacă acum țipă
o pasăre de care nimeni
nu-și mai aduce aminte

sunt o apă ce curge
în sine
reciclându-și visele
să nu moară
predându-se mai apoi
total dezgolită
la apelul timpului

sunt o mână
una singură
în van căutându-și perechea
să împlinească preceptul biblic

sunt prea eu
sufăr de mine
ca de o boală rară
nimeni nu mă identifică
în hățișurile mult prea personalizate
ale coconului propriu

fă ceva! fă cevaaaa!!
îmi strigă o literă
dă la maximum
vocea exteriorului

pași / foșnete / uși trântite / o mănușă uitată / stupoare / o bătaie în geam.../ cade o frunză... / ba nu... // puncte de vedere...

badijonează plânsul acela
să semene cu un cântec
până când... până când...
va începe să ningă
peste realitate
estetic îmbrăcând-o
în tabloul din care
cel mult va răzbate
un semn de mirare
într-un iris