aici
lumea e (o) necunoscută
ai... așa... o... impresie de verde
drumul spre ruginiu
privirea nedeslușită de pasăre stranie care niciodată
n-a dormit la pieptul tău
râul care în veci n-a purtat un nume concret
nici amintirile trupului asumându-și apa
ieșirea din blestem
sub un destin sigur...
uneori ți se pare că recunoști
siluete miresme țipete cândva
pe dinafară știute
înțelegi repede
de vină e doar imaginația
frica de singurătate
de fapt
totul e cât se poate de nou
ca un ger proaspăt îți strânge nările
ești copilul delirând
acaparat de febră
zvârcolindu-se minunându-se
cât de răcoritoare de parfumate
sunt degetele Mamei!!
privești printr-un geam
viața se desfășoară cu repeziciune galactică
nu ai timp să pui mâna să prinzi
lumea asta nebună... lumea asta indiferentă...
care se grăbește... se grăbește...
și sigur de mult te-ar fi călcat în picioare
dacă nu te-ai fi ascuns după
„tu”
puțin anapoda puțin ridicolă această
depărtare de sine
cum eul tău se lasă strangulat de „tu”
doar pentru a supraviețui
o fi realitatea?!
un alt
poem poate?!