cuvintele au dinți de rechin
carnea moale a neofitului mărunțită sub sfâșieri
umple tranșee hipnotice
ca un geamăt se-nghite văzduhul despletește corzi de veșnicie rece
lentile de orb rup fără de milă
matlasate înțelesuri
pecețile somnului
întorc pupilei meridianele să fii iubit
nu prea mult relieful iluziei strânge la omoplați
păcălit de travestiurile domestice acesta râde imberb
și nu se numără numele e prea lichid să nu i se deșerte din ramă
alfabete sulfurice filtrează dimineți de-a lungul arterelor
prea mult nu se poate respira un roz artificial
nici sta în picioare cu grota
lipită de frunte doar închinarea-n sămânță
vorbește în cod binar
tăcerii

cum să te umpli când totul e peste măsură în departe de eul tău rătăcit

doar un sunet dogit încuie în vid viitorul
pe soclu aerul țipă
după ce meduza și-a scufundat ochii în variabile
unde

amnezic entuziast expulzat din oglinzile sinelui
fără de tine coca genunii frămânți întinzi bați frămânți întinzi bați frămânți
cu degete de lumină