În noaptea blestemată ai rostit numai interjecții,
subiectele au rămas pentru zilele ce vor veni
motiv pentru care nu am ajuns la nicio înțelegere,
dar oglinda ți-a păstrat imaginea în decor
unde se scurgeau ultimile clipe de frumusețe întrupată,
oarecum speriată
ai protestat în patul acoperit de umbre difuze,
pentru toate nemulțumirile îndurate până acum.
Devenită de nerecunoscut
m-ai închis în temnițele tale fără zăvoare
mult mai bolnav de iubire decât am fost.

Ca un sățios îmi priveam în față bucuriile
care se plimbau dezinvolt în viitoarele nopți
fără a simți atâta dezlegare și nevoie,
într-o perioadă când libertatea se rupea de patimi
mă dăruiam în locul tău
ca nebunul voios de atâta bine
ce-și palpează fruntea și pleacă nedumerit
ca o pasăre prin deșert.

Încerc alte gânduri sub un cer numai al meu,
am mâinile grele de atâta nepăsare
în care îmi pot pierde ușor mințile,
să caut mereu altceva mai nu știu cum
în care să plouă în cerul gurii
cu gusturi exotice.

Sunt într-o dilemă neprevăzută,
vreau să transform totul în prevenire
iar cel care nu crede dintre voi
poate încerca și disprețul, dar nu-l satisface.