sămânță divină scăpată din logos
și-adusă aici de cosmicul vânt
de frig ori poate numai de frică
am înmugurit
apoi nu știu ce s-a mai întâmplat
probabil am adormit
și poate chiar am lăstărit
căci în poem eram copacul cel falnic
esență tare cu chipul lui
și asemenea… nu mai știu cui
cu rădăcinile iarbă și zori
cu florile stele
cu frunzele câmp de miori
cu ramurile aripi
zburând către mine

habar nu am ce s-a-întâmplat
zadarnic caut vinovatul
că astăzi cactus în pustiu
dormitez în nisipul de cuvinte
lasciv spre somnul cel de veci
sedusul mire-abandonat de muză
încă înveșmântat în fracul speranței
bacantă într-o estetică dubioasă
ce în al vieții bordel amarnic se screme
să nască măcar un epitaf
cu rădăcinile vilă mașină și iaht
cu florile amante ca niște opere de artă
cu frunzele pinuri în conturi bancare
cu ramurile țepi în cochilia
sub care înspăimântat mă ascund
de inevitabila întâlnire cu mine