căzuse pe niște cuvinte, în spatele unui poem
din genunchi i se iveau stropi de sânge și el gemea,
gemea cu un ecou de burtă de pește
el însuși devenise pește
când l-am atins a tresărit și mi-am zis: în sfârșit, în sfârșit l-am găsit pe Iona
în sfârșit o să-mi spună nu câți oameni, ci câte femei au pășit în poemul lui azvârlindu-și hainele în spuma mării
câte femei au rânjit a răzbunare în fața lui, a răzbunare pentru toate păcatele propriilor Iona
îl durea pielea toată căci pe ea crescuseră ghimpi în coadă și bucăți de picioare
marea îi număra respirațiile, așteptând de la el un semn
când l-am atins din nou a tresărit și n-a mai putut spune nimic
împrumutase muțenia peștilor-casă, iar piatra pe care se urcase gemea sub greutatea umedă a noului său corp
Iona gemea cu un ecou de burtă de pește
el însuși devenise pește
un periophthalmus cu respirația mea sub gene

(dana logigan)