ce caldă este ziua
cât de bogat e miezul și plin de frumusețe
și e frumoasă lumea-ntreagă
și-i blândă înserarea care ne așteaptă
e vremea grădinilor să-și crească flori și fructe
și-a cămătarilor, să ne aducă la picioare
tot aurul din prima vară, plătit cu inimile noastre,
pierdut în diminețile mai reci
dar strălucind acum din ce în ce mai tare

munții s-au urnit de la locurile lor de vecie
câmpia s-a deschis răcoroasă
tălpile obosite i-au mulțumit
mergând până la capăt, spre asfințitul soarelui
murind în mii de culori
în raiul acesta se intră doar doi câte doi
aici nu e nici somn, nu e nici moarte
însingurarea din fiecare ceas, cândva,
nu-mi mai apasă inima și umerii și ochii

doar uneori ne înconjoară un fel de frig tăios,
pentru o clipă,
și știm atunci că nesfârșit
e numai drumul pe care îl iubești
cu vii și necuprinse
grădini, livezi de vise de-o parte și de alta
și inimile noastre așa cuminți de parcă
în ultimul cuvânt al tău
aș fi-nnoptat
și-n ultimul meu gând
doar tu ai fi rămas