și urletele ei au împânzit aerul ca niște slujbe
apoi au îngenuncheat să-și potolească setea
din sânii sub care timpul ardea mocnit
de parcă i-ar fi fost toți
fii pierduți
prin alte vieți

s-au aplecat să-i privească ochii smulși
erau încă în viață
chiar dacă nu mai însemnau nimic despre niciunul
chiar dacă erau aproape părăsiți
de amintirea pervazului unde
primul născut și-a lăsat inima
înainte de a pleca să înfrunte disprețul mlaștinii

după o tăcere imensă au venit și te-au luat în brațe
aveau mâinile jegoase și prin pielea roasă atât de mult
încât
aproape le puteai vedea tristețea
curgându-le prin vene
îți dăruiseră înapoi numele de mamă
chiar imediat după ce ți-au cusut burta cu incendiul rămas înăuntru
ca un avertisment
pentru cei care ar mai fi vrut
să se nască

s-au apropiat de margine
strecurându-se unii printre alții ca niște șerpi blânzi
și te-au aruncat acasă
apoi au plecat încălțați și nemâncați
să aprindă alte focuri
din mijlocul lumii