poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 840 .



estetica morții
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dafinul ]

2015-09-03  |     | 



tu trebuie să știi olarule
din care lut și pentru ce anume
ai frământat această oală
la care foc ai ars-o
cu ce ai smălțuit-o
dar mai ales ce-ai vrut să-aduni în ea

nu știu de-ai rătăcit-o printre vise
în cimitirul cu rebuturi
dacă-ai vândut-o ori poate ai dăruit-o
să fie anforă de vinuri fine
în ea să se păstreze mirodenii
ori operă de artă să râdă-n ea frumosul
și fericirea să cânte dintre florile iubirii
eu venetic pe-aici când am găsit-o
zăcea uitată în răspântie
de parcă mă-aștepta să-i dăruiesc un rost
acum cojită roasă și ciobită
încă se mai visează obiect de cult
din care se prelinge mila
și unde strălucește zeiasca-nțelepciune
cu smirna ei să se tămâie păcătoșii
ulcior cu apă cristalină rece
din care să se-adape trudiții însetații
sărmana are ea vreo vină
că fiecare a aruncat în ea
cu indiferență cu ură ori cu silă
cam ce i-a prisosit ori fără de folos
așa s-au adunat cu timpul
ca-ntr-o pubelă părăsită
în loc de rodul lumii spurcăciuni gunoaie
iluzii prăfuite și ciobur’le speranței
atâta nedreptate și răul și urâtul
deșeurile neputinței și deșertăciunii

pe toate toate vrei să le ascunzi aici
și stivuiești deasupra ei mormântul
chiar nu-nțelegi tu mare meșter creator
când o s-o-ngropi iar otrăvești pământul
cum ai făcut cu celelalte oale și ulcele
zadarnic o s-o speli în lacrimă de clopot
și o s-o-afumi cu-aromă de tămâie
cădelnițată fals în răgușeli popești

“ceva dreptate da da ai tu călătorule
din ele răsări-vor spini cucută buruieni
însă cum sacrul e mântuitor printre păcate
în primăvară duhoarea lor sfințește iasomia”


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!