ca într-o zi să-ți a(re)spir toată grădina
cu flori a sufletului
să-mi imaginez că fiecare floare
ai sădit-o acolo special pentru mine
în clipele și nopțile de singurătate
de dor ori de tristețe...
și să mă dăruiesc ție prin fiecare gând
prin fiecare fibră petală cu petală
de suflet pereche ce ți se așterne la picioare
speranță poleindu-ți cărarea
cu vraja iubirii nepereche
mă tem însă să nu mă rătăcesc
în taina bobocului de fată uitat în femeia
versată și emancipată de azi
să nu tulbur savoarea inocentă
a primului sărut ce poate freamătă încă
inconștient după făt-frumosul de altădată
ori să nu...

de aceea mai bine mă rog zeului
să-mi slobozească îngerul
să vină să te ia sub ocrotirea lui
și să te aducă la mine așa cum ești acum
să ne miruiască în păcatul dragostei
doar ca să putem trăi o clipa în voie
ca pentru ultima oara și-apoi... să ne îmbete
cu aromă de tămâie judecata de apoi