O murit șî uica Moane, zâs șî Tuțu Damijeană,
Alfel, om dă omenie, să ce leji cu el la rană,
Că-i plășea ca să trăiască șî spunea mereu așa:
- Măh, șe faină-i viața asta, mor cu zâle după ea!

Ș-uice-așa, că bietu Moane, care n-o fost om prea rău,
O ajiuns el după moarce drept la Bunu Dumezău:
- Uice-ncoașea cum stă traba, Ãl dă Sus înșepe-ai spune,
Ai facut șî fapce răle, ai facut șî fapce bune.

Ce cunoașce toată lumea, nu dă ieri-d-alaltăieri,
C-ai cam tras-o cu răchia șî cu iama pân muieri,
Numa ț-ai plăcit păcatu pântru c-ai șciut să fași
La bisăriși daruri mulce șî la oaminii sărași.

D-aia m-am gângit acuma șî ț-oi spune care-i baiu,
Poț să iei dân două, una: Iadu necurat sau Raiu!
- Șe sa zâc io? Țucu-Ț mila, i-o răspuns atunșea Moane,
Raiu ăst-a’ dumetale îi un loc dă milioane,

C-are-o linișce șerească, râuri mulce șî vergeață,
Șî muieri dân ălea sfince cum n-am cunoscut în viață;
Șî mă jior, m-ar plașe Raiu, să alerg pân iel, dăsculț,
Da’... aleg mai bine Iadu, c-am în iel precini măi mulț!