*
locuiesc într-un apartament de la marginea orașului
unde se sfârșesc toate liniile de autobuz și de tramvaie
unde câinii latră în miez de noapte la pustietatea melancolică.
din balconul meu spre pădure atârnă timpul precaut
și se văd crucile unor biserici cum stau în picioare.
zici că sunt santinelele orașului. noapte de noapte
stau acolo aprinse ca să îmi aducă aminte
că am un dumnezeu care mă jelește.

*
mâinile mele se rostogolesc prin cafenele
în fel și fel de forme de respirație
le văd cum își înghesuie umezeala în aripi de ziare.
nu se pot privi una în cealaltă mai mult decât o pot
face crucile din deal mai mult decât o pot face blocurile
conectate între ele la internet. fiecare dintre noi poartă
cel puțin un miracol bun de ascuns în pereți. eu ascund
lumina orașului care fredonează magnetic un cântec
despre uitare.

*
când mă simt singur deschid larg ușa de la balcon
și las sunetul să iasă din pereți îl las să se miște o vreme
ca un greier pe străzi. foșnetul lui îmi aduce aminte de
aburul care împrumuta forma unor picioare de femeie.

locuiesc într-un apartament de la marginea cerului
și de aici vă scriu despre orașul care seară de seară
vine la mine să-mi vadă starea de spirit.