cântecul meu de dragoste
spus îndărătul copacilor
să nu-l audă mierlele și să se rușineze
la 60 de ani dragostea-i un pietriș sclipitor
o ceartă cu sângele cu carnea cu oasele
o despărțire întruna de naștere
la 60 de ani se apropie tare ora închiderii
apune soarele mult mai devreme
în fața inimii decorul lumii se schimbă-n
tristeți nicidecum efemere
îți vine să plângi dar în loc de lacrimi
din ochi își țâșnesc melci albaștri
te târâi cu ei spre icoana de aur
din care se scutură chipul iubirii
la 60 de ani ești un prunc inutil
ce prețuiește negura fumul
singurătățile coboară din spini
și se sting printre oameni tot timpul
măsoară anii măsoară norii
îngăduie buzelor să nu vorbească
atât de zveltă ca o văpaie
vine-nserarea lângă fereastră
ziua se duce
e chiar sfârșitul
încremenește râsul și plânsul