poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3351 .



un om care era farmacist și un om care nu era foarte gras, dar el așa credea
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sucdeportocale ]

2010-02-04  |     | 



A fost odată un farmacist. Cel mai bine, farmacistul se pricepea să prepare leacuri pentru orice boală. Dacă te durea capul, farmacistul îți pregătea niște picături. Dacă te durea un dinte, farmacistul îți dădea imediat o pastiluță. Dacă te durea burta, el îți dădea un ceai. Și tot așa.

Un om credea despre sine că este prea gras și că trebuie să mai slăbească. A încercat tot felul de rețete, dar el nu reușea niciodată să slăbească într-atât încât să fie mulțumit de felul în care arăta. Întotdeauna credea că este prea gras. Își băga degetele pe gât după ce mânca ceva, cât de puțin, dar degeaba. Tot nu era mulțumit.
Și cum umblă vorba din om în om, ajunse și la omul nostru vorba despre farmacistul cel priceput în leacuri.
Așa se face că, într-o bună zi, farmacistul se trezi în prăvălie cu omul care nu era prea gras . Să fi fost într-o zi de marți sau într-o zi de vineri, asta nu îmi mai aduc aminte. Dar frigul de afară nu o să-l uit niciodată. Era atât de frig încât nici de un câine nu te îndurai să îl lași afară. Dar atunci când ți se pare că ești prea gras, chiar dacă nu ești, înduri orice.
Farmacistul avea la intrare un clopoțel, care, de câte ori deschideai ușa, începea să sune, așa cum fac clopoțeii care atârnă deasupra ușilor. Dar clopoțelul de la ușa farmacistului înghețase și nu mai suna.. Astfel că farmacistul se miră, ba chiar se sperie când îl văzu pe omul nostru înăuntru, pentru că el era obișnuit ca, ori de câte ori cineva intra în prăvălia lui, să sune clopoțelul.
Omul i-a povestit care este necazul lui și de ce ar avea nevoie ca să nu mai fie necăjit. Și cum Dumnezeu le potrivește El pe toate, se nimeri ca tocmai atunci farmacistul să aibă niște prafuri de slăbit. Pe care i le dădu bietului om, așa că acesta plecă fericit acasă la el.
Nici nu apucă să iasă bine din prăvălie, că omul și începu să ia din prafuri. Până să traverseze strada, luă atâtea prafuri că omul și începu să simtă efectele miraculoase. Se urcă în autobuz și iar mai luă din prafuri. Și efectele se făceau tot mai simțite. Și călătorii începuseră să simtă efectele prafului, așa că omul nostru începu să fie mulțumit de sine și de farmacist.
Până seara, prafurile se terminaseră.
Și omul nostru stătea fericit pe veceu și nu mai făcea nimic altceva. Era fericit văzând că leacul farmacistului este atât de minunat. Nici de mâncat nu mai mânca. nici de băut nu mai bea, nici la telefon nu mai vorbea, nici la televizor nu se mai uita. Ar fi vrut să își ia o carte să citească, dar era prea fericit să stea pe veceu, așa că nici de citit nu mai vru să citească.
Și cum stătea el așa pe veceu, adormi.
Când s-a trezit în zori, se simțea atât de ușor încât avea chiar impresia că ar pluti ca o frunză în vânt, ori ca un fulg de găină.
Și cu toate că prafurile se terminaseră de mult, efectele lui încă se făceau simțite, iar omul nostru tot nu se putea ridica de pe veceu. Și el era pe zi ce trecea tot mai fericit. Și zilele treceau după nopți, iar nopțile păreau mai ușoare, iar omul nostru încă și mai ușor.

Așa au trecut săptămâni, venise primăvara, pomii erau înfloriți, soarele strălucea, iar casa omului se umpluse de muște, că așa se întâmplă atunci când dă căldura. Și omul tot pe veceu. Și era tot mai slab și mai fericit. Și a trecut vara și a venit toamna.
Când omul nostru nu mai avu niciun motiv să stea pe veceu, a vrut, în sfârșit să se ridice. Dar era atât de slăbit, încât nu a reușit. Și, chiar dacă nu mai avea niciun motiv, a hotărât să rămână în continuare pe veceu.
Unii spun că el s-ar fi transformat el însuși în praf și că vântul toamnei l-ar fi risipit pe străzile orașului și l-ar fi amestecat cu frunzele care începuseră să cadă din pomi. Ba mai mult, că ploaia l-ar fi șters definitiv din memoria tuturor celor care l-ar fi cunoscut vreodată...

Farmacistul stă singur în prăvălia lui și își prepară leacurile. Clopoțelul sună în continuare atunci când intră cineva, dar acum nu sună pentru că nu intră nimeni. Farmacistul prepară un medicament pentru un bătrânel care nu poate urina cum trebuie. Deodată își aduce aminte de omul căruia i se părea că era prea gras:
"- Oare ce mai face omul care mi-a cerut prafurile de slăbit? Nu am mai auzit nimic de el. Eu nu știu de ce vroia să slăbească. Mi se părea mai curând stresat, așa că i-am dat niște prafuri de liniștire. Sper să nu se fi supărat pe mine. "

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!