Nu caut larma, nu mă-ndrept spre gloată
Nu sunt păstor de suflete-n derivă.
Veghez un foc ce pâlpâie-n ogivă
Și simt vigoarea-n trunchi vânjos săpată.

Cărarea vastă o găsesc nocivă.
Trec ochi hulpavi țintind spre beregată
Și tihna mea, pe-o rână aplecată,
Se pierde-ncet în liniștea nativă.

Caut popas spre înălțimi domoale
La adăpost de vifor dezlegat.
Un verb sărac îl înmulțesc la poale

Să nu mă simt în hăuri alungat.
Aleg un țărm cu val tăcut și moale
Ca să privesc un colț de cer curat.


9 octombrie 2004