poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1622 .



Omul și atomul
personale [ ]
- reflecții comune stârnite de înaltele precepte ale unui domn ics -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [apeiron ]

2006-11-28  |     | 



A fost o vreme când mi-aș fi dorit să stau în burta unei biblioteci și să o devor bucată cu bucată. Acum, după ce viața m-a zvârlit prin toate gropile ei imunde și am văzut cum arată nudul și crudul adevăr, îi mulțumesc întâmplării că nu m-a eșuat în scutecele sterile ale cărților. Mi-aduc aminte că aveam veșnic tendința de a-i considera pe cugetători, scriitori, pictori, muzicieni – artiști, în genere – ca pe un fel de chintesenții ale neamului omenesc, ale universului, chiar. Ori de câte ori voiam să dau un exemplu, apelam musai la “marile comori de înțelepciune și sensibilitate…etc!” Azi, îmi vine să râd!... “Înțelepciunea exemplară" a acestor “zeități” de hârtie nu face nici cât o ceapă degerată. Sunt atâtea naivități savante prin scrierile lor, încât, uneori, îmi vine să le dau cu sictir, așa, de la obraz! Artă? Ce e aia? O pot califica drept plictisul șmirgheluit al celor ce nu au alta ce face, decât să-și dea cu presupusul împopoțonat la marginea existenței. Să-și cosume energiile nedefulate în fel și fel de mofturi semețe. Viața, ei bine, viața cea reală și prăpădită, de o mie de ori reală și prăpădită, arată cu totul altfel, funcționează după cu totul alte criterii decât bazaconiile “artistice” ale nu știu cărui individ, decretat drept geniu, din nevoia noastră de a ne înscrie într-un patern convingerile. O, dar ce greutate monumentală capătă vorbele noastre când apelăm la nu știu ce reflecție a lui cutare sau cutare! S-ar zice că, gata! - am dat norma, am stabilit coordonatele, de-acum, să mai îndrăznească cineva să spună că lucrurile nu stau chiar așa… Când ar putea fi, din contră, taman de-a-ndoaselea. Și foarte adesea uităm că “zeitățile” acestea, după ce și-au dat măsura, sfârșesc și ele ca niște biete ființe omenești, înecate în obscuritate, marasm și dezorientare. Așa, Edgar Allan Poe care a sucombat în alcool și droguri; Hemingway, care a capotat detonându-și pușca în gură; Exupery - prăbușit cu avionul și nu se știe dacă nu a fost sinucidere; Rimbaud, care a dat-o dracului de poezie și s-a transformat în negustor de sclavi, apoi a sfârșit cum a sfârșit; Esenin - spânzurat de calorifer, lăsându-și, scris cu propriu-i sânge, un adio dramatic. Și asta e doar ce-mi aduc, instantaneu, aminte. Iată că „zeii” au coborât pe pământ și au sfârșit în lutul comun. Există vreun motiv special care m-ar îndemna să le consum, cu evlavie necondiționată, elucubrațiile artistice? Nicidecum. Plăcerea mea - snoabă, uneori – de a mă face că-i cunosc și de a-i da drept reper al „artei” ține, evident de motivații mult mai terestre, decât cine știe ce ascensiuni spirituale nemaidovedite: ține de fasoanele mele bipede – vreau să arăt ce grozav sunt, atâta tot, în ceata de humanoizi ce populează Terra! Îi iau de braț camaraderește pe „prea-distinșii”, servindu-i, pe tava retoricii, drept indubitabile piese de rezistență. Așa, devenim și noi marțiali și super-distinși. Suntem, bre, profesori de umanistică la botul calului, fir-ar! Nu ne interesează nici o clipită că realitatea e cu totul alta, defilăm în agora cu preceptele lor la brăcinar, și puțin ne pasă de mulțimea de anonimi care au dispărut, neștiuți de nimeni, în catacombele carnivore ale lumii? Să fim serioși – dincolo de gusturile noastre spilcuite, adevărul e unul și numai unul: trăim, trecând veșnic pe sub furci caudine, cu sabia lui nea Damocles deasupra capului. Unii dintre noi știu și, fie dau cu pumnii-n ceruri, fie îngenunche umilitor în fața fatalității. Iar alții habar nu au sau nici nu vor să știe, - iau lumea ca atare și fac orice ca să doarmă cât mai comod pe canapeaua din dotare. Nu există reguli divine așa cum, cu atât mai puțin, nu există reguli omenești infalibile. Cele care sunt impuse, fie prin coerciție legislativă, fie prin cutume, - chipurile: morale! - au valoare relativă și folosesc, de fapt, celor care știu să le exploateze în propriul avantaj. Cei care se plâng toată ziua și invocă nu știu ce norme omenești, călcate în mod revoltător în picioare de x și y, sunt niște biete plante de seră, născute în eprubete parfumate și crescute în boluri de sticlă. Filozofi de vată de zahăr! Ba mai și urlă, ca șoricelul din găurica lui protectoare, urlă revendicativ cât îi țin bojocii, vai!, împotriva nedreptăților flagrante, dar, dacă i-ai pune în locul celor pe care-i incriminează, ar face la fel, dacă nu și mai rău. Personal, sunt sătul până-n gât de false aparențe. Am cunoscut, nevoit fiind de împrejurări, sute de oameni în sute de ipostaze. Nici unul nu m-a lăsat fleașcă, expozându-mi marele lui caracter. Toți o apă și-un pământ! Să mai fac apel la Marea Istorie? Nu mai fac, că mă apucă voma. Cel ce se plângea acum 5000 de ani de răutatea omenească nu se deosebește cu nimic de cel de azi. Lumea este ca un imens spital. Am văzut că pe biletele de ieșire doctorii scriu: ameliorat! Niciodată: vindecat. E un cinism enorm să-i spui cuiva: știi, nu ai murit, iată, dar mai ai șanse să respiri. Ești… ameliorat! Așa-i și în scârba de viață: uneori ieși din sanatoriile ei cu bilet de consolare de la dumnezeu cum că, frate, mai târăște-te o vreme până te chem înapoi la penitență. Și noi stăm pe buza șanțului comunal și facem filozofii de doi bani, cu degetuțele noastre aseptice și cu figura noastră de angeli… radioși!! Domnule filozof de apartament, poate că îi vei convinge pe naivi cu reflecțiile dumneavoastră căutate, dar nu pe oameni ca mine care au trecut prin multe la viața lor. Filozofați în camera de vid, domnule, și levitați departe de mocirla în care-și trag picioarele majoritatea indivizilor acestei lumi. Dacă e ceva pentru care mulțumesc din nou întâmplării că m-a flatarisit cu atenția ei, apoi e faptul că nu m-a izolat într-o bibliotecă din care să fac pe Marele Înțelept, care știe el ce știe și distribuie lumii manifeste programatice, ca un fanatic slujitori ai unei biblii statuare. Șoarece de hârtie cu venele îmbibate de false precepte aș fi fost, doamne fere! Bine că sunt mai mitocan, dar mai adevărat! Și mă fac să râd reflecții spilcuite, ca cele ale domniei voastre, domnule Ics, din care radiază numai înțelepciune de insectar!



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!