În frămintarea lor,cuvintele capătă forme aiuritoare.Toate întîmplările noastre s-au scurs și se scurg în această vale în care ni-se uniformizează urmele.Pentru că sîntem muritori ne ciocnim pasiunile fărîmițate pe care le găsim în sîngele nostru.Otrăvuri nemiloase...moleșitoare,ca o concesie penibilă unui extaz periferic,care ne numără rănile ce nu se vor închide vreodată.
Sinceritatea este o neadaptare la jocurile vieții.Dilema e că nu putem trăi fără sentimente.Doar durerea stimulează gîndirea.Blîndețea ne inoculează cea mai profundă disperare.Cînd a-i înțeles să mă iei drept model,era doar o nevinovată invitație de a mă citi și comenta. Amplitudinea erorii poate sparge bolta cerului. Pe mine,chinul și supunerea mă apropie de adevăr...fie el și relativ.Am impresia că îmi afișez prea brutal noblețea ...nimicniciei.Întîlnirea cu ceilalți este neputința de a trăi după propria-ți dorință.Boală tainică.
Cine și-ar fi închipuit că prin cîteva vorbe,vrînd să apăs o anumită pedală,am nimerit-o exact pe cea sub care se ascundea un arc...destul de tensionat.Dacă nu m-aș fi grăbit și mă așezam temeinic pe descifrarea întîmplărilor zilnice exprimam ceva de complezență și nu stîrneam nici o reacție,cum s-a întîmplat cu alte locuri.Iată-ne pe amîndoi într-un real festin al descompunerii,gata să ne devorăm reciproc.Și pentru că devorarea este în favoarea terților,le vom aștepta reacția.Pîntecul plin de fragmentele carnagiului reușește să tulbure întunericul din juru-i...dar...poate să stîrnească și fuga unui cal înspăimîntat...
În chinul nostru de a suporta moi și schimbătoare criterii morale,constat că am abuzat,mai mult sau mai puțin voit,de un truc pervers,în scopul apropierii și cunoașterii mai bune.Cînd doi oameni devin pseudo-adversari ori,de-a binelea adversari,sînt preocupați de a se cerceta cu mai multă minuțiozitate.Sînt pregătit să îmi cer iertare pentru sensul ascuns al unor cuvinte folosite în acel comentariu.Libertatea cuvintelor mele asupra libertății cuvintelor celuilalt.Unul spune...ceilalți comentează.Obligatoriu,se întîmplă și reciproca.Cînd ieși în spațiul populat de mai mulți,incomodările apar cu certitudine pentru că fiecare este o identitate unică.Orgoliul este valoros doar atunci cînd capătă valențe pozitive...Îmi place să cred că ciocnirea a două orgolii v-a duce la instalarea unui respect reciproc sănătos.Ceva ce nu te ucide,nu poate decît să te întărească pentru că,deasupra fiecăruia sălăjuiește umbra unui vis.Poate că în momentul respectiv am simțit o trecătoare senzație de uscăciune a simțurilor...Ce s-a întîmplat se include într-o zonă mai largă unde își fac cuib blestemele devenirii.Aici se consumă combustia unui trup în zgomotul infernal al unei cetăți cu un rînjet triumfător.Cuvintele ne subțiază pielea,cînd vom începe să vedem prin ea,poate ne vom cunoaște mai bine.Mi-ar place ca viermele minuscul,urmașul unei dihănii fabuloase să pleznească intr-o moarte deja pregătită.De la dude pînă la dudă nu este decît un pas.Poate fi duda pe care se scurg cuvintele noastre( țin cont de ce a comentat Daniela).
Nici somn,nici frică,nici dispreț.Doar admirație.

Doar atît...în rest nimic.