Un argument în plus în favoarea gradului superior de prototipicalitate a verbelor psihologice (intrinsec) cauzative este furnizat de unele similitudini cu comportamentul sintactic argumental (și adjuncțial) al verbelor fizice. Astfel, atât în Fata și-a mirat părinții, cât și în Fata și-a ajutat părinții, subiectul este, tematic, un agent, părinții reprezentând un experimentator în cazul enunțului organizat în jurul verbului de mirare, respectiv un pacient / beneficiar în cel de al doilea tipar. În schimb, subiectul unui enunț cu verb psihologic intrinsec de stare este tematic un experimentator, obiectul direct reprezentând ținta (cf. Ion o iubește pe Maria). Totuşi, chiar şi în cazul verbelor psihologice cauzative, deci și al celor care desemnează ‛mirarea’, se cuvine să admitem un grad doar moderat de prototipicalitate, având ca reper marele ansamblu verbal, în speţă verbele nonpsihologice / fizice. Astfel, numărul limitat al situaţiilor ilustrative pentru un proces cauzativ în accepţie restrânsă reprezintă un argument în acest sens, verbele psihologice constituind prin însăși natura lor predicate ale unor evenimente esențialmente spontane. Aceasta echivalează cu a recunoaște că parametrii [+control] şi [+dirijat] nu reprezintă caracteristici determinante ale acestui tip de predicate, deși aceștia se pot actualiza contextual. Astfel, enunţuri de genul Radu ne-a mirat mult prin atitudinea sa – similar de altfel unei multitudini de contexte în care prezintă ocurenţe verbe psihologice de mirare (cf. a uimi, a surprinde, a consterna, a stupefia, a minuna, a șoca, a ului etc.) – sunt decodabile de regulă prin excluderea intenţionalităţii / controlului [aceasta spre deosebire de subiectul animat personal al unui predicat nonpsihologic care este de regulă marcat intenţionat, în speţă +control] sau a aşa-numitei ‘faze preparatoare’, fază absolut exclusă pentru verbele psihologice de stare (cf., de ex., *Mă pregătesc să îl iubesc) și admisibilă contextual pentru subclasa verbelor psihologice cauzative (cf., de ex., Ne pregătim să vă surprindem / uimim, enunț care implică intenționalitate din partea unui stimulus). În aceeași ordine de idei, agentul respectiv nu poate deţine o certitudine absolută cât priveşte resimţirea efectivă de către experimentator a stării de mirare, altfel spus, neputându-se admite pentru toate situațiile identificate o schimbare calitativă, adică o reacție emoțională efectivă (iar nu pur evaluativă). Rezultă că agentul deţine un control doar limitat asupra experimentatorului. În concluzie, am putut înţelege parametrul ±control, pe de o parte, în relaţie cu spontaneitatea evenimentelor psihologice (evocând mirarea), ceea ce presupune nonintenţionalitatea agentului, pe de altă parte, în legătură cu capacitatea limitată a acestuia de a controla o anume reacţie a experimentatorului, chiar şi în condiţiile în care cel dintâi ar fi intenţionat să provoace trăirea respectivă. În această ordine de idei, un enunț ca La petrecerea organizată, Andrei i-a surprins pe toţi este susceptibil de a implica unul dintre subtextele: a) La petrecerea organizată, Andrei a făcut tot posibilul să-i surprindă pe toţi, b) La petrecerea organizată, Andrei i-a surprins pe toţi, fără să intenționeze aceasta sau c) Aşa crede Andrei, că i-a(r fi) surprins pe toţi. De fapt, cu c) se pot asocia atât a), cât și b). Astfel, asocierea între a) și c) relevă un proces (cauzativ) marcat [+control], foarte probabil [–dirijat], în timp ce asocierea între b) și c) este elocventă pentru un eveniment psihologic definibil [–control], foarte probabil [–dirijat]. Astfel, în cazul verbelor psihologice cauzative, deci și a verbelor care desemnează ‛mirarea’, situaţia „tipică” este susceptibilă de a fi descrisă prin marcarea negativă a ambilor parametri, control, respectiv dirijat (cf. supra, b) + c)), ceea ce nu exclude, desigur, la modul absolut alte posibilităţi discursive, în speţă [+control, –dirijat] (cf. supra, a) + c)) şi chiar [+control, +dirijat]. Un demers comparativ cu verbele fizice ilustrează și mai pregnant comportamentul specific al verbelor psihologice (cauzative). Astfel, de pildă, un enunț precum Maria l-a lovit pe copil poate fi interpretat atât prin prisma intenţionalităţii, cât şi a nonintenţionalităţii agentului / Mariei (cf. L-a lovit fiindcă aşa a vrut / a considerat ea vs. L-a lovit din greşeală), însă în astfel de cazuri nu mai există dubii cu privire la „experimentarea” efectivă a acțiunii respective de către un pacient. De fapt, diferenţa dintre verbele psihologice (cauzative) şi verbele fizice, în ceea ce priveşte intenţionalitatea vs. nonintenţionalitatea unui agent, rezidă în aceea că, dacă în cazul verbelor psihologice nonintenţionalitatea este implicată de marea majoritate a situaţiilor de comunicare, în cazul verbelor fizice nonintenţionalitatea este mai degrabă limitată contextual. De asemenea, parametrul dirijat va fi marcat în mod fundamental +pozitiv în enunțuri organizate în jurul unor verbe fizice, verbe prototipice prin excelență, aceasta în condițiile în care pentru astfel de enunțuri se va impune să admitem o reacție efectivă, verificabilă de altfel „la fața locului”. Or, aceasta este exclus în cazul verbelor psihologice, anumite indicii exterioare neputând garanta întotdeauna / la modul absolut (i.e. neputând constitui o mărturie infailibilă pentru) o stare interioară, mai exact veridicitatea acesteia.
Delimitarea față de clasa verbelor fizice se impune și dintr-o altă perspectivă, și anume având în vedere imposibilitatea de construire a unui verb psihologic, inclusiv cauzativ de mirare, cu lexeme verbale care exprimă obligativitatea. În același timp, asocierea cu verbe volitive marcate [+intenţional] este generatoare adesea de enunțuri nefireşti, observaţie valabilă în primul rând pentru verbele de stare, dar care nu este exclusă nici pentru cauzative.


Bibliografie

Teleoacă, Dana-Luminița, Verbele psihologice: similitudini vs. divergenţe în context romanic. „A (se) mira” în română, franceză şi spaniolă (lucrare în curs de predare la editură).