poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 695 .



*Radu o iubește pe Maria pentru că așa vrea el / ea // *Am intenționat să te iubesc / *M-am pregătit să te urăsc...
personale [ ]
... sau despre cât de prototipice sunt verbele psihologice?

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2018-04-04  |     | 



O primă trăsătură comună, cu relevanță în stabilirea gradului de prototipicalitate a unei subclase verbale, este așa-numita cauzalitate. Considerarea acestei proprietăți drept reper esențial pentru determinarea prototipicalității diferitelor subclase de verbe se justifică având în vedere că ea reprezintă cel mai firesc model cognitiv idealizat al unui eveniment (Manea 2001: 12); altfel spus, cauzalitatea relevă natura intimă, intrisecă a verbului în calitate de clasă morfologică distinctă, care se definește prin opoziție cu clasa morfologică nominală, în special cu cea a substantivului.
În bibliografia de specialitate, autorii care iau ca reper corespondența ‛prototipic – cauzativ’ consideră că verbele experiențiale ar fi cel mai puțin prototipice (Manea 2001: 64). Afirmația se susține în condițiile în care nu toate evenimentele sunt de natură cauzală; astfel, categoria referențială a evenimentului și instanțe nonprototipice, care se pot actualiza, de pildă, ca relație spațială sau ca relație ‛posesor – obiect posedat’. Un tip aparte de relație ‘posesor – obiect posedat’ se poate identifica, de pildă, în câmpul psihologic al verbelor de stare, care reprezintă în opinia noastră verbele psihologice nonprototipice prin excelență, dat fiind că acestea nu implică cauzativul și, prin urmare, cel mai adesea, nici rezultativul. În acest context, de exemplu, într-un enunț ca „Simona [...], când intră pe teren, parcă sfidează adversarul...”, cel de al doilea argument al verbului (cf. adversarul) se definește din punct de vedere cognitiv ca țintă, iar nu ca stimulus. Observațiile formulate susțin necesitatea disocierii între subclase verbale cărora le sunt specifice grade diferite de prototipicalitate. În această ordine de idei, verbele cauzative ar putea fi considerate drept verbele psihologice cele mai prototipice, verbele de stare situându-se la antipod, că este vorba despre verbe cu posesie slabă sau cu posesie tare. Totuși, o remarcă se impune: numărul limitat al situațiilor pentru care se va putea admite un proces cauzativ într-o accepție restrânsă a termenului reprezintă un argument în plus în favoarea caracterului mai puțin prototipic al predicatelor psihologice [O accepție mai largă a conceptului de ‘cauzativ’ ar presupune ignorarea parametrilor [+control], [+dirijat] și, implicit, a acelei schimbări calitative (înțeleasă ca reacție emoțională efectivă), nu și a stimulusului; altfel spus, relația cauzală (stabilită între participanții la un eveniment) reprezintă o condiție sine que non pentru a admite cauzativul]. Din acest punct de vedere, verbele psihologice constituie prin însăși natura lor predicate ale unor evenimente esențialmente spontane, ceea ce echivalează cu a recunoaște că parametrul [+control], chiar și parametrul [+dirijat] nu reprezintă caracteristici determinante ale acestui tip de predicate, deși acești parametri se pot actualiza contextual.
Parametrul [+control] se impune a fi înțeles, pe de o parte, în relație cu stimulusul (desigur, avem în vedere verbele psihologice cauzative), pe de altă parte, în relație cu subiectul / obiectul direct experimentator (cel puțin teoretic, instanța care nu exercită control asupra unui eveniment psihologic, ci doar… experimentează). Cel dintâi poate deține sau nu controlul asupra unui eveniment (desigur, avem în vedere situațiile în care stimulusul este marcat +animat, +personal, în cazul „entităților” nonpersonale nonanimate volitivitatea fiind exclusă), altfel spus el putând provoca în mod conștient / intenționat sau nu o anumită stare afectivă. [Chiar și în astfel de situații însă, « vouloir (n.s.), par exemple, étonner suffit bien souvent à provoquer l’échec », Elster 1987: 17. Este relevantă în acest sens imposibilitatea de construire a unui verb psihologic, inclusiv cauzativ, cu lexeme verbale care exprimă obligativitatea (cf. a forța pe cineva să…, a obliga să, a convinge să… ș.a.m.d.): *Petre m-a obligat / convins să te consternez. Pentru alte precizări, v. Aleksandrovna (2013: 275). În același timp, nu putem nega faptul că există și situații discursive ce implică subtexte de genul: Da, am vrut să te surprind / șochez și te-am surprins / șocat [= am reușit să te surprind / șochez] (cf. o eventuală structură de suprafață: Te-am surprins / șocat prin comportamentul meu / atitudinea mea etc.)]. De exemplu, o structură ca „O echipă care te înfricoșează” nu exclude la modul absolut intenționalitatea stimulusului, astfel încât am putea afirma că, în funcție de context, stimulusul este susceptibil de a fi interpretat fie ca subiect agentiv (cf. Dowty 1989), fie ca subiect nonagentiv. Concret, în exemplul citat, o echipă, în aspirația la victorie, mizează inclusiv pe această capacitate de a-și intimida (din start) adversarul, prin urmare evenimentul ‘înfricoșării’ nefiind expresia unei trăiri absolut spontane (resimțite de un anume experimentator) [Observația formulată susține importanța covârșitoare a contextului (unicul, de fapt, în măsură să aducă informații cât mai precise legate de statutul stimulusului respectiv), subliniind în același timp care pot fi consecințele unei generalizări mecanice.]. Așa cum remarcam deja, agentivitatea (posibilitatea ca un subiect uman să dețină controlul asupra declanșării unei stări psihologice) vizează în principiu stimulusul și într-o măsură (mult) mai modestă experimentatorul. Cel puțin teoretic, o eventuală nonagentivitate a stimulusului nu este compensată prin agentivitatea experimentatorului. O astfel de compensare ar putea fi admisă în schimb pentru o serie de evenimente nonpsihologice în cazul cărora este posibil, chiar firesc, ca nonintenționalității agentului să îi corespundă intenționalitatea pacientului / beneficiarului. Astfel, un enunț ca „... eu i-am cerut numărul de mobil și el mi l-a dat” relevă un beneficiar activ / agentiv, a cărui intenționalitate este exprimabilă, la nivelul unei structuri de profunzime, printr-o subordonată cauzală (cf. Dacă el mi l-a dat, asta s-a întâmplat pentru că eu i l-am cerut). Cu totul altfel se prezintă lucrurile în cazul verbelor psihologice (cauzative). De pildă, enunțuri ca *Radu o obsedează pe Maria pentru că așa i-a cerut ea sau *Radu o terorizează pe Maria pentru că așa vrea ea etc. sunt fie de neconceput în conformitate cu o logică elementară, fie dificil de acceptat într-o situație discursivă normală, referențială. [Totuși, există unele situații discursive care nu exclud o astfel de interpretare (din perspectiva experimentatorului agentiv / volitiv), cel puțin la prima vedere. De pildă, un enunț ca Radu o înveselește pe Maria este susceptibil de a fi decodat inclusiv din perspectiva unei „inițiative” venite din partea Mariei, mai exact nu este exclus ca Maria însăși să-i fi cerut lui Radu să o înveselească. O remarcă se impune însă: predicatul care apare într-un astfel de context nu este un predicat psihologic „pur” [v., prin opoziție, Radu o înveselește pe Maria (pur și simplu, prin simpla prezență)]. Astfel, în exemplul menționat, a înveseli este decodabil prin „a face sau/și a spune ceva amuzant, care provoacă buna dispoziție”. Rezultă că a înveseli este un verb polisemantic, actanțial (gestual), dicendi și psihologic, însă agentivitatea experimentatorului / pacientului va fi admisibilă exclusiv pentru contextele în care se actualizează sensurile nonspihologice ale acestui verb. Prin urmare, enunțul menționat nu este relevant în contextul discuței noastre consacrate prototipicalității verbelor psihologice.]. Ceea ce nu înseamnă însă că o anumită stare resimțită / născută în mod spontan nu poate fi controlată (atenuată etc.), cel puțin într-o anumită măsură, de către experimentator. Aceasta, pe de o parte. Pe de altă parte, niciodată nu vom putea avea o certitudine absolută cât privește emoțiile, pozitive sau negative, intensive sau nonintensive ale celuilalt. Nonagentivitatea experimentatorului se susține cu atât mai mult pentru contextele în care sunt ocurente verbe psihologice de stare. Și în astfel de cazuri însă, experimentatorul își va putea controla, măcar într-o anumită măsură, în circumstanțe particulare, starea resimțită. Totuși, nu este exclus ca, de această dată, certitudinea noastră cât privește experimentarea respectivă să fie superioară prin raportare la contextele cu experimentator pasiv, susceptibile de a exprima, cel puțin uneori, o trăire / emoție pur evaluativă, iar nu obiectivă. De pildă, în enunțul „Jim o iubește pe Mary, însă familia ei nu este de acord cu relația lor”, exprimentatorul este prin excelență nonvolitiv, evenimentul lexicalizat prin predicatul a iubi actualizându-se sub semnul spontanului și neputând fi stopat de atitudinea familiei lui Mary (care nu îl dorește în această relație), nici măcar de el însuși care, cel mult, se va putea opune… parțial sentimentului respectiv, fără șanse prea mari de a-l anihila. De fapt, același tip de decodare se va impune și pentru alte verbe psihologice de stare, ocurente în contexte similare (cf., de ex., a adora, a urî, a diviniza, a pizmui, a vrăjmăși, a jindui, a plăcea, a displăcea ș.a.) și a căror asociere cu lexeme verbale implicând intenționalitatea sau volitivitatea este generatoare de enunțuri nefirești: ?Am vrut / Mi-am propus să te ador / urăsc și… te-am adorat / urât // Am vrut / Mi-am propus să-mi displaci și… mi-ai displăcut ș.a.m.d. Un argument în sensul celor precizate îl constituie, printre altele, și afirmații de genul: Am încercat să te urăsc / iubesc, dar… n-am putut / n-am reușit. Observațiile formulate nu se pot însă extrapola la verbele psihologice cauzative, susceptibile de a satisface, măcar uneori, și astfel de contexte (cf., de ex., Mi-am propus / Am vrut să te uimesc și… te-am uimit etc., dar și Mi-am propus / Am vrut să te uimesc, dar n-am reușit). În acest ultim caz însă, nereușita nu este expresia neputinței de a domina un act-stare pur spontan (acel… „dat”), ci a unei tentative insuficient aprofundate în acest sens sau a unui context de împrejurări mai puțin favorabil enunțiatorului / stimulusului respectiv (v., de ex., un experimentator care are cu totul alte gusturi, alt orizont de așteptare ș.a.m.d.).

Bibliografie

Aleksandrovna, Angelina, 2013, Les Noms humains de phase : problèmes de classifications ontologiques et linguistiques, Linguistics, Université de Strasbourg.
Amparo Montaner, María, 2004, “La importancia de lo cognitivo en la clasificación de los verbos del español”, în Estudios de lingüística. El verbo, p. 401–419.
Belletti, Adriana, Luigi Rizzi, 1988, “Psych-Verbs and theta-theory”, în Natural Language and Linguistic Theory, 6, p. 291–352.
Blumenthal, Peter, 2006, « De la logique des mots à l’analyse de la synonymie », în Langue française, vol. 150, p. 14–31.
Borillo, A., 2005, « Peut-on identifier et caractériser les formes lexicales de l’aspect en français? », în Bat-Zeev Shyldkrot H. & Le Querler N. (éds), Les périphrases verbales, Amsterdam. Benjamins, p. 67–82.
Bosson, Georg, 1997, « Le marquage de l’expérient dans les lanRuwetues de l’Europe », în Actance et Valence dans les langues de l’Europe, Berlin, Jack Feuillet, p. 259–294.
Croft, William, 1991, Syntactic Categories and Grammatical Relations: The Cognitive Organization of Information, Chigago and London, The University of Chicago Press.
Croft, W., D. Alan Cruse, 2004, Cognitive Linguistics, Cambridge University Press.
Croft, W. 2012, Verbs. Aspect and Causal Structure, Oxford, Oxford University Press.
Davidson, Donald, 1969, “The individuation of events”, în Essay in honor of Carl G. Hempel, éd. Nicholas Rescher, Dordrecht, Reidel, p. 216–234.
Di Desidero, Linda, 1993, “Psych-verbs and the nature of complex events”, în Northwestern Working Papers in Linguistics, 5, p. 11–22.
Dik, Simon C., 1989, The Theory of Functional Grammar. Part I: The Structure of the Clause, Floris Publications, Dordrecht-Holland/Providence RI-USA.
Dowty, D., 1989, “On the semantic content of the notion ‘thematic role’ ”, în G. Chierchia, B. Partee & R. Turner (éd.), Property theory, type theory and natural language semantics, Dordrecht, Reidel.
Dowty, D., 1991, “Thematic Proto-Roles and Argument Selection”, in Language, 67 (3), p. 547–619.
Elster, Jon, 1987, Le laboureur et ses enfants : deux essais sur les limites de la rationalité, Paris, Éditions de Minuit.
Geeraerts, Dirk, Hubert Cuyckens, 2007, “Introducing Cognitive Linguistics”, în Geeraerts, Dirk, Hubert Cuyckens (eds.), The Oxford Handbook of Cognitive Linguistics, Oxford, Oxford University Press, 3–2, p. 3–20.
Gosselin, L., 2011, « L’aspect de phase en français : le rôle des périphrases verbales », în French Language Studies, 21, p. 149–171.
Hopper, Paul J., Sandra A. Thompson, 1984, “The Discourse Basis for Lexical Categories in Universal Grammar”, în Language 60.4, p. 703–752.
Inchaurralde, C., I. Vásquez, 2000, Una introducción cognitiva al lenguaje y a la lingüística, Zaragoza, Mira Editores.
Jaén, Jorge Fernández, 2014, “Aspectos cognitivos e construccionales de la evolución semántica del verbo tocar”, în Anuari de filologia. Estudis de lingüística, 4, p. 93–118.
James, William, 2003, Précis de psychologie, Paris, Les empêcheurs de Tourner en rond/ Le Seuil [1ère édition en anglais : 1892].
Kleiber, Georges, 1990, La sémantique du prototype, Paris, Presses Universitaires de France.
Klein, Katharina, Silvia Kutscher, 2002, Psych-verbs and Lexical Economy, Rap. tech., Theorie des Lexikons (Arbeiten des Sonderforschungsbereichs 282), n. 122.
Laca, B., 2005, « Périphrases aspectuelles et temps grammatical dans les langues romanes », in Bat-Zeev Shyldkrot H. & Le Querler N. (éds), Les périphrases verbales, Amsterdam, Benjamins, p. 47–66.
Lakoff, George, 1987, Women, Fire and Dangerous Things, Chicago, University of Chicago Press.
Langacker, Roland W., 1987, Foundations of cognitive grammar, I: Theoretical prerequisites, Stanford, University Press.
Langacker, Ronald W., 2002, “Discourse in Cognitive Grammar”, în Cognitive Linguistics 12 (2), p. 143–188.
Langacker, Ronald W., 2008, Cognitive Grammar: A Basic Introduction, New York, Oxford University Press.
Lupșa, Elena, Victor Bratu, 2005, Manual de psihologie, Ministerul Educației și Cercetării.
Manea, Dana, 2001, Structura semantico-stilistică a verbului românesc. Verbele psihologice, București, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București.
Martin, Fabienne, 2006, Prédicats statifs, causatifs et résultatifs en discours. Sémantique des adjectifs évaluatifs et des verbes psychologiques.
Mathieu, Yvette Yannik, 1996–1997, « Un classement sémantique des verbes psychologiques », în Cahier du CIEL 1996–1997, p. 115–133.
Pavelcu, V., 1969, Din viața sentimentelor, București, Editura Enciclopedică Română.
Perrin, Loïc-Michel, 2008, « Approche cognitive et typologique de l’opposition verbes d’état versus verbes d’action », în Verbum XXX, 2–3, p. 221–241.
Pesetsky, David Michael, 1995, Zero Syntax : Experiencers and Cascades, Cambridge, Mass.: MIT Press.
Schlesinger, Izchak M., 1992, “The Experiencer as an Agent”, în Journal of Memory and Language, 31, p. 315–332.
Shibatani, Masayoshi, 1988, Passive and voice, Amsterdam, John Benjamins.
Stoica, Gabriela, 2012, Afect și afectivitate. Conceptualizare și lexicalizare în româna veche, București, Editura Universității din București.
Talmy, Leonard, 1976, Semantic causative types, în Shibatani 1988 : 43–116.
Talmy, Leonard, 2000, Toward a Cognitive Semantics, volumes I and II, Cambridge, MIT Press.
Talmy, Leonard, 2007, “Attention Phenomena”, in Geeraerts, Dirk, Hubert Cuyckens (eds.), The Oxford Handbook of Cognitive Linguistics, Oxford: Oxford University Press, 3–2, p. 264–293.
Taoka, C., 2000, Aspect and argument structure in Japanese , Manchester, Université de Manchester.
Teleoacă, Dana-Luminița, Verbele psihologice de mirare. O abordare sintactico-semantico-pragmatică din perspectiva gramaticii cognitive în context romanic (română, franceză și spaniolă) [lucrare în curs de elaborare] (Verbele de mirare).
Van Valin, Robert D., Randy J. La Polla, 1997, Syntax: Structure, Meaning, and Function, Cambridge, Cambridge University Press.
Van Voorst, Jan, 1995, « Le contrôle de l’espace psychologique », în Langue française, 105, p. 17–27.
Vendler, Z., 1967, Linguistics in philosophy, Ithaca, New York, Cornell UP.





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!