orașul acesta e urît și febril
ca un convent iezuit în așteptarea refugiaților
din parcuri țîșnesc ambulanțe pline de mîzgă
par niște vulpi năpîrlite din morden
mă pierd prin marile magazine am pofta ciudată
să-mi lipesc urechea de pieptul oamenilor
ca de o cale ferată
și să ghicesc
cine va fi al meu
sau cîte vieți i-au rămas

am încetat să mai cred că dumnezeu ar avea ceva cu mine
dacă nu mă ascultă
într-o seară cînd maya a făcut ochii mari
ca niște cristale de tanzanit incendiate de iarbă
mîinile ei în mîinile mele erau
minutarele unui ceas care-ți arată timpul trecut
cu precizie olandeză

așa se face că tot ce trăiesc
rămîne în mine ca nicotina pe buze
frigul căldura pustiul tristețea autobuzelor goale
sîngele tot mai nedumerit ca un bancomat
ce nu recunoaște
koroanele suedeze

rătăcesc prin memorie
caut orice să mă țină-n carcasa de om
amușin pămîntul
pe șira spinării car tot ceea ce sunt
ca un huțul ce-și duce-n cazarmă
mitraliorul fără suflare